Category Archives: zombie coffee

These brand new sleepless nights

by Liz

Sunt de trăit și nu de povestit. Sunt de visat împărțite în weekenduri pe străzi de orașe străine, în bucăți de piele cu gust de condiment exotic și în oftaturi cu nume scurte. Sunt de sorbit prin paie spiralate din pahare înalte de cocktailuri cu nume celebre, sunt de simțit pe melodie rock prea porno și de dansat pe muzică lentă în puburi aglomerate.
Unii își bagă foaie de concediu, unii se-ntorc bronzați din explorări, unii numără zilele până la următorul festival, unii așteaptă cer senin să scoată un telescop pe deal, unii își cumpără un cort atât de colorat, unii se răcoresc cu bere, unii cumpără sandale, unii probează costume de plajă, unii plimbă căței agitați, unii citesc cărți întinși pe iarbă.
Unii iubesc de-aproape, intim și fierbinte, unii iubesc cu dor și în discuții lungi pe chat, unii-și promit o vară fără dragoste dar nebună, unii îs obosiți de nebunia verii și-și caută un umăr să se-ascundă, unii îndură drum lung până la primul val și fir de nisip, unii își caută răcoarea în vârf de munte umbros.
Geamuri deschise, muzică tare, nopți senine și energie.
Toate magiile puternice se fac în nopți de vară.

—
Weekendul ăsta e Electric Castle și mă atrăgea cu Prodigy. Am ales să nu mă duc deși o să-mi pară rău chiar dacă am mai văzut Prodigy live de două ori până acum. Nu-i un festival de pierdut. Pe lista de pierdute anul ăsta mai trec și Godsmack pentru care m-am dus acum câțiva ani și nu au mai venit, și Korn la București, mai trec și Him la Timișoara. Să mergeți voi și să-i aplaudați și pentru mine! Și Rome din martie pe care n-am să mi-i iert cu-atât mai mult cu cât aveam și bilete (măcar s-au bucurat oameni frumoși de ele). Mă consolez cu Slipknot ascultați live la începutul anului la Budapesta și cu următoarele nopți de beție când vine G. pentru Untold Festival la care n-am să calc dar îl aplaud dacă îmi aduce prietenii aproape.
Și mai pansez cu trei evenimente faine și cu intrare gratuită: Jazz in the park, Rocking the City și Zilele Prieteniei Bergenbier ce-aduc muzică pentru sufletul meu.
Plănuiesc un drum și la Oradea să îmi susțin prietenii la triatlon *hip hip hooray* și sper să-mi iasă calculele.
Se-ntâmplă atât de multe și eu vreau peste tot!

This summer will be all about wild smiles, drooping eyelids and shaky steps!

All was going great until, people

by Liz

Prea mulți oameni răi m-au extenuat. Disconfort și stres. Agitație și indignare.
Aseară am stat lungită pe canapea cu o compresă rece pe frunte încercând să nu mă gândesc la nimic. Azi încerc să scutur gândurile rele, încerc să uit și să-mi regăsesc starea mea zen. E trecut de ora 2 după-amiaza și un copil suflă într-o vuvuzela (mare, de stadion) de la ora 9 dimineața. Prima oară am crezut că e claxon de mașină blocată în parcare. Eh, să fie ăsta cel mai rău lucru care se întâmplă zilele astea. Răcoarea asta de două zile parcă a trezit ce-i mai rău în oameni.
Mut mobile prin casă, iar. Mă liniștește curățenia. Pisicile inspectează fiecare raft mutat parcă ar fi prima oară când îl văd și n-ar mai fi dormit pe hainele alea nopți în șir. Maya aleargă în jurul meu fericită. Curățenia și mutatul mobilelor e joacă pentru ea. Descoperim împreună jucăriile ascunse în colțuri în care nu mai ajungea. Strâng gunoi în mijlocul camerei și cât plec după făraș, ea îl poartă deja pe blană. Mă bufnește râsul. Când râd, ea dă din coadă fericită și împrăștie un nor de praf și păr, scame și bucăți de jucării mestecate.
Terapie cu animale și cafea. Iau pauze scurte și primesc și vești bune. Desfac caise coapte și caut energie și răbdare în fiecare mușcătură.
Mă pierd în ochi galbeni de pisică alintată.
Îmi cunosc vindecările deși le-aș dori doar pur și simplu fericiri.

terapie

Un text lung despre primul meu maraton

by Liz

Am slăbit două kilograme dar cică e normal să slăbești după un maraton.

Am fost 3 zile voluntar Nuca la un maraton de sterilizări gratuite. Trebuie să vă povestesc experiența mea.
În Cluj, primul nume auzit când întrebi de asociații pentru protejarea animalelor e Nuca. Sunt multe dar cam ăsta e numele pe care îl auzi ca răspuns de la toată lumea, fie că întrebi despre sterilizări, despre adopții, despre 2%, evenimente de socializare cu animale, maratoane de sterilizări gratuite sau despre sfaturi în problemele ce țin de animale.
Am început să urmăresc oamenii care sunt foster Nuca și să le citesc poveștile cu final fericit. Implicare 0 (zero) din partea mea dar mă bucuram în fața monitorului.
La bloc aveam doi căței preferați pe care îi hrăneam de câte ori ieșeam și le purtam de grijă. M-am îngrijorat tare când au dispărut de lângă bloc. Pe unul l-am descoperit spălat, pieptănat și fericit, plimbat în lesă de un voluntar Nuca care ne-a zis că pleacă spre adopție. L-am văzut în poze și mi-am amintit cum astă iarnă îl găseam nins și cu țurțuri pe blană când îi duceam supă caldă. Implicare 0 din partea mea pentru fericirea lui de-acuma. Pe a doua cățelușă am căutat-o mult, am întrebat vecinii, am întrebat pe grupuri de Facebook și am luat toate pozele la rând de la ecarisaj. Mi-au ajuns povești la urechi că ar fi fost otrăvită, că a ridicat-o ecarisajul din altă localitate și multe alte povești urâte. Am descoperit-o după două luni în foster Nuca, grăsuță și fericită alături de alt cățel într-o curte cu flori. Implicare 0 din partea mea pentru fericirea ei de-acuma.
Săptămâna trecută am văzut anunțul pe Facebook că Nuca are nevoie de voluntari pentru un maraton de sterilizări în Cojocna (o comună la 25Km de Cluj-Napoca) și era al treilea maraton care îmi ajunsese în fața ochilor și pe care îl aplaudam în fața monitorului. Implicare 0 din partea mea. Am aplaudat și am scrolat mai departe.
Cam ăsta era backgroundul pe care îl aveam “despre și cu” Nuca când o prietenă mi-a dat link cu anunțul de voluntariat și mi-a zis scurt: “eu le-am trimis mesaj, tu nu mergi?”. Mi-a luat două minute să scriu mail și să-i anunț că mă duc să-i ajut fără să am habar ce presupune asta.
Am fost 3 zile să-i ajut. În prima zi doar am pregătit locul (clădirea) și ne-au instruit ce avem de făcut. Au răspuns la întrebările noastre și au avut răbdare. Mi-a fost teamă că am să cedez psihic, că am să plâng o dată la două ore, că am să mă ascund într-un colț și am să tremur în loc să ajut.
Nu pot să vă explic cum muncesc oamenii ăia. În două zile mi-au trecut prin fața ochilor mai bine de 200 de animale, majoritatea câini dar și pisici și chiar și-un pui de căprioară rănit, din care jumate cred că mi-au trecut și prin brațe. În trei zile am văzut 4 medici veterinari de la Romania Animal Rescue, asistenți, studenți la medicină veterinară și mulți voluntari muncind de dimineață până seara, mângâind, controlând, operând, tunzând și pieptănând, hrănind, înregistrând, verificând de microcip, curățând, pupând, explicând sau iubind.
Nu știu cum a fost la alte maratoane dar aici autoritățile locale nu s-au implicat deloc. Implicarea însemnând acces la apă curentă sau sprijin în promovarea acțiunii. Totul a fost făcut de Nuca prin membri și voluntari. Mers pe teren și vorbit cu oamenii despre ce avea să se întâmple în weekend, convins oamenii (chiar dacă e obligatorie sterilizarea câinilor și le era oferită gratuit, culmea, oamenii trebuie convinși), luați cățeii din satele din jur și aduși la locul unde erau organizate secțiunile – înregistrarea cățeilor, pre-op, operator, post-op (recuperare) și-apoi eliberarea în brațele stăpânului sau în curte (adică duși înapoi). Cred că am făcut câte ceva peste tot. N-am fost pe teren și nu am operat (!) dar am pus căței anesteziați pe masă, am pieptănat, am mângâiat, am controlat, am hrănit, am plimbat căței, am curățat cuști și, cel mai rewarding, am predat căței în brațele stăpânilor iubitori pentru că au fost și stăpâni iubitori și responsabili care au stat cu noi acolo și-au așteptat, unii ne-au adus sucuri reci și ne-au mulțumit cu toată sinceritatea, li se lumina fața când ieșeam și le ziceam că a stat cuminte la injecție, că s-a trezit din anestezie și e vesel și că imediat le-aduc odorul.
În a doua zi de maraton deja eram obișnuită cu ordinea și persoanele, cu doctorii și cățeii de toate dimensiunile, culorile și gradele de alintare sau agresivitate (căței ținuți în lanț și fără pic de interacțiune cu oamenii). Am plâns o singură dată la un cățel mai agitat. M-am ascuns în post-op lângă cuștile pisicilor încă adormite și-am stat să-mi revin. Mi-am revenit și până am plecat acasă am tot stat cu ochii pe cățelul ăla. Mic, tuns și grăsuț dar extrem de agitat când a intrat în pre-op și cuminte și liniștit mai apoi. Da, asta mi s-a părut mie cel mai grav, un cățel foarte agitat și speriat. Și singura chestie care m-a făcut să plâng. În rest, toți cățeii păreau mai fericiți când ieșeau pe ușa clădirii în care mișunam noi.
Când am plecat acasă duminică seară mai rămăseseră căței în supraveghere peste noapte dar toți erau voioși și alintați. Mai trist e că unii nu s-ar mai fi dat plecați de lângă oamenii care i-au alintat și hrănit în astea două zile.
Am văzut căței slabi și fricoși, căței cu blană încâlcită, căței cu lanț legat cu sârmă la gât. Au fost mângâiați, alintați, pieptanati și tunși, și le-au fost înlocuite lanțurile cu zgărzi comode (+ sterilizați). Am văzut ‘oameni’ aducându-ne pisică la sterilizat în sac legat strâns la gură de a trebuit să-l tăiem că să scoatem animalul din el. Am văzut ciobani aducându-ne câinii la sterilizat, câini imenși și frumoși, se vedea că erau iubiți și apreciați.
Eu am ajuns acasă ruptă după două zile de foc. Oricât de determinată eram să muncesc cu toată forță mea pentru bunăstarea animalelor, stilul de viață comod și liniștit își spune cuvântul. Am amețit, m-am ținut de pereți, am luat pauze și mă dor și-acuma călcâiele dar zâmbesc mândră pentru că știu că am dat cât am putut din mine. Implicare totală. Și mă gândesc la oamenii pe care i-am văzut că au muncit de două ori mai mult ca mine. M-am minunat că încă munceau când eu am hotărât că-s extenuată și plec acasă după două zile.

Și-am să mai zic un singur lucru trist: la întrebarea unde-i cea mai gravă situație în România (referitor la înmulțirea necontrolată a câinilor) s-a răspuns: Galați și Brăila. Am oftat. Cât am locuit în Galați nu m-am dus niciodată voluntar. De ce naiba, nu??!

Acuma îs acasă. Am terminat primul meu maraton. Oamenii implicați încă muncesc, strâng, predau ultimii căței, cară tot arsenalul înapoi și completează ultimele carnețele. Eu îmi strâng în brațe animalele mele de-acasă și le pup în bot. Încerc să le explic că ele m-au trimis acolo.

I had too much to dream last night

by Liz

Din ianuarie tot cer un restart anului ăsta. A început rece și sângeros indiferent de colțul de lume spre care privești. Don’t get me wrong, I’m happy! No drama in sight. Dar grijile lumii ajung și-n casa mea oricât mă ascund sub o grămadă de animale pufoase. Se pare că doar iarna asta își tot dă restart, dar trece ea.
Nu mi-a ieșit niciun plan făcut din timp, doar surprizele și spontaneitățile (is that even a word?!). Nu m-a ținut nicio ambiție mai mult de trei zile. Dar visez fiecare țel împlinit. Noaptea. Dormind. Mă trezesc odihnită dar dezamăgită. Și sigur nu-s singura.
Fericirea prostește. Încep să-mi pun la îndoială logica. Existența ei.
Mi-e bine. Încă.

I would like to think I will die a heroic death, but it’s more likely I’ll trip over my dog and choke on a spoonful of frosting while daydreaming about the “criminally” handsome Matthew Gray Gubler.

I just want to drown all my thoughts in a long & heavy slumber

by Liz

M-au obosit amestecate: o lună plină, un club urât, o beție neprogramată, o frică, o cățea, a șasea carte dintr-o serie, trei unghii rupte, șapte kilometri de plimbare la pas, o durere de burtă, o mahmureală de două zile, o pizza nu atât de bună, o parcare aglomerată, o coadă la oficiul vamal, o reorganizare de dulapuri, o așteptare de concert, campania electorală, un serial slab, un film prea intens, un dor de mama și de tata, lipsa ochelarilor mei, durerea ta de măsea, trei lenjerii de pat amestecate, distanța, vârsta, viața.
E de la frig fără zăpadă, e de la dor de cald și verde, e de la așteptarea crăciunului, e de la antigel și cauciucuri de iarnă, e de la lipsa somnului. Nu are cum să fie de la pisici torcând zgomotos, friganele cu dulceață de mure, căni de nes cald cu lapte, liniștea moale a canapelei, șosetele de lână, papucii tăi albaștri, covorul prea pufos sau îmbrățișarea ta.

It’s almost 2 AM…

Inner silence

by Liz

Aștept să treacă iarna asta ne-iarnă. N-o simt printre atâtea alte noi în jurul meu. Aerul curat are gust de nectar de piersici iar fumul e din nou cu aromă mentolată. Diminețile sunt târzii și nu atât de revigorante dar cafeaua e întotdeauna bună. Și când o fac eu și când o faci tu. Am ajuns aici și încă nu ne dăm seamă. Eu încă mă minunez.

Mă uit din nou la That 70’s show și râd cu lacrimi. Mă scald într-o lene nemaiîntâlnită de mine până acum dar îs nerăbdătoare cumva.
The onslaught of thoughts. The index finger in front of closed lips is the most widely recognized gesture of silence…
Ex silentio. Cu totul altceva.
My inner silence is not about the absence of sound.

Argumente ce sună mult mai bine în engleză. Îmi caut echilibrul. Mă tratez cu tăcere. Lecţii calme despre Univers.
Lumea e mai frumoasă şi mai caldă când eşti lipit de mine. Mi-e teamă că doar mi te-am imaginat şi mă surprinzi iubindu-mă. Shiva. Prieteni ce doar mi se par a exista. Mi-e frig vindecabil doar de tine. Mâine dimineaţă te trezesc devreme. Flash back. Flash forward. Te îmbraci somnoros şi pleci zâmbind cu tot cu îmbrăţişarea mea. Pe drum mă suni cântând ‘let it snow’. Te-ntorci cu un pomelo îngheţat şi mă măsori aşa înfăşurată în pilota rosie, desculţă-n hol. Te iubesc pe muzică neascultată. Mi-e drag când fugi de gălăgie şi agitaţie şi te ghemuiesti în mine. E aceaşi senzaţie ca atunci când îmbrăcăm acelaşi hanorac, în acelaşi timp.
Încep reconstruirea mea. Îmi dai bucăţi din tine acolo unde crezi că-i gol. Şi nu numai ca să mă întregeşti ci şi ca să mă recunoşti doar tu.
Shut your eyes, shut your mouth, and open your heart.

First Two Weeks on a Brand New Planet

by Liz

Și am ajuns și instalat cu bine în Cluj. Pentru cine nu știe încă, mi-am luat pisicile, ațele și laptopul, câteva căni, tablourile de pe pereți, covorul pufos, pilota, pernele și cerceii cu pisici, m-am îngrămădit într-o mașină mică și am străbătut țara, munții, dealurile și kilometrii de la Galați până la Cluj. Deci să n-aud că nu te poți muta cu animale. O, ba da. Le-am înghesuit (au stat lejer) într-o cutie transportator și le-am luat cu mine. Pe amândouă.
Și am ajuns acasă.
În astea două săptămâni am aflat deja unde e oficiul poștal de unde trimit colete și unde primesc coletele (pentru că deja am trimis colete și am și primit la noua adresă), unde pot să-mi fac piața, cum ajung în centru, mi-am făcut abonament pe o linie de bus, știu cât îmi ia taxiul dacă vin noaptea acasă din centru, au început vecinii să mă salute, am fost deja la prea multe party-uri, concerte și boardgames nights.
Și deja mi-am plănuit următoarea vizită în Galați. :)
Toată lumea mă întreabă cum e în Cluj, ce fac, cu ce mă ocup, cum îmi place orașul și nimeni nu mă întreabă dacă mi-e dor de Galați. Și îmi este.

Am senzația că dacă am zis ceva pe Facebook nu mai trebuie să zic și face to face. Sau dacă am zis face to face nu mai are sens să scriu pe blog. Eh.
M-am mutat. Am pierdut oameni și-am câștigat prieteni. Indiferent dacă au rămas acasă sau i-am găsit aici. Am pierdut oameni care erau în Cluj și-am câștigat prieteni care au rămas în Galați.  Și invers.

Mă liniștesc, mă calmez și cuceresc metru cu metru, zi după zi, this brand new planet.

Most books on witchcraft will tell you that witches work naked

by Liz

I shower naked. I’m that kind of witch.

Coșmarul de azinoapte a fost crunt. Oamenii încercau să mă convingă că nu exiști și că doar mi-am imaginat eu și așa mi s-a dezvăluit cea mai mare frică a mea, probabil. Dimineață râdeam sinistru la comics cu oameni care încercau să mă convingă că nu există pisici și că pisica e doar a mithical furry cute creature that meows and purrs. Recomand catversushuman.com. Coșmarul real e ipocrizia. Oameni care se urăsc și își zâmbesc și oameni care se iubesc dar se scuipă. Din același coșmar sunt și oamenii care înșeală și mint sau care părăsesc fără explicație. Coșmaruri umblătoare promițându-ne mincinos ca apoi să ne încarce cu a lor depresie a refuzului sau răzbunarea frustrării.

Visul meu preferat de Halloween e cu tine privindu-mă, auzindu-mă și înțelegându-mă. Ascultându-mă. E cu vin roșu cu scorțișoară și mere coapte la al meu cuptor. E cu fereastră deschisă spre noapte și pod plin de zgomote. E cu pași mici printre pisici negre și prea atente. E cu o casă cu ecou și un gând fără ecou. E cu amputări de prietenii false și ridicări din umeri însoțite de zâmbete sinistre.
E cu dragoste și liniște.
Never put your faith in a knight. When you require a miracle, trust in a Witch.

The witches fly across the sky,
The owls go, “Who? Who? Who?”
The black cats yowl, and green ghosts howl,
“Scary Halloween to you!”

No compunction

by Liz

I feel like I have a new life and I’m going to take full advantage of it.

Mă paște o tristețe lungă cât 10 zile și gravă cât o plecare temporară. În rest sunt fericită. Îmi trebuie odihnă și vacanță, aer de departe și muzică nouă, oameni frumoși și îmbrățișarea ta. Planul se îndeplinește, ținta se atinge, luminița de la capătul tunelului se vede și puzzle-ului nu-i lipsește nici o piesă. Imaginea e completă.

Îmi trebuie distanță de oameni care scuipă venin pe toate orificiile și se poartă cu-o  ipocrizie grețoasă, distanță de oameni care se plictisesc în viețile lor goale și-și găsesc ținte de scuipat. Ca să aibă ce linge dup-aia. Meh.

Visez la calorifere calde și saci de dormit întinși pe parchet, la pisici cu mustățile zburlite de la explorat colțuri de casă nouă, la parfum moale de piersică din prosoape pufoase și la lumânări aprinse într-un colț de casă fără rafturi.

Băi, cu toată tristețea asta, cu toată inima strânsă, cu tot golul din stomac, cu toată teama și toată schimbarea, îs fericită. Supraviețuiesc pe supradoză de sirop de pătlagină, îmi beau prima cafea în aerul dimineților de toamnă după ce îmi lipesc buzele de obrazul unui bărbat frumos cu barbă, trag jaluzelele ferestrelor mari ale biroului zâmbind și-mi ling degete lipicioase de la mini amandine cu prea mult sirop. :)

Oamenii nu-s conștienți că nefericirea se vede. Că răutatea urâțește. Că porcitul și jignitul nu te fac elitist. Patetic. Salut din mers. Și-mi las o bucată de inimă pe o bancă din centrul Galațiului unor suflete lângă care aș îmbătrâni fericită amestecându-ne pisicile negre și croșetându-ne gândurile.

Mi se îndeplinesc prea multe propuse chiar dacă lent. Trăiesc cu un scop întotdeauna, iubesc pe cineva anume, primesc cam ce și cât dau și știu ce mă face fericită.

Toamna asta are prea multe cuvinte de adio, prea multe stări de ‘la revedere’, prea multe așteptări simțite și prea multe frustrări răbufnite. Dar cel puțin o fericire pot să o garantez. A mea.

Throw your dreams into space like a kite, and you do not know what it will bring back, a new life, a new friend, a new love, a new country. (Anais Nin)

How strange is to be anything at all

by Liz

Mi se cojește ultimul an de pe mine ca foile de ceapă. Foșnesc și cad. Acuma rămâne de văzut dacă de sub ele ies proaspătă sau doar dau plâns.
Mi se cojește ultima iubire lacrimă cu lacrimă. Mă strepezesc promisiunile și mi se face frică de prezent. Vreau ieri cu tine din nou sau mâine cu tine sigur. Nu azi. Numai azi nu. Continue reading →