A morning of awkwardness is far better than a night of loneliness

Sunt zile în care exact lucrurile care credem că ne-ar face viaţa exact cum o vrem ni se par aiurea şi nepotrivite. Sunt zile în care chiar dacă primim ceea ce ne-am dorit întotdeauna, dintr-un stupid şi masochist instinct căutăm motive să ne îndoim de fericirea care ni se oferă.
Un somn bun vindecă astfel de stări.
Oamenii care ţin la tine ştiu să îţi arate no matter what. Fără să încerce efectiv.
Prea multe gânduri, prea multe întrebări şi mult prea multe idei de împărţit. Fără să am cu cine. Am să dau anunţ la mica publicitate.
Ogh, wait…
Mi-am pierdut sufletul între două pahare de whiskey și-un drum după țigări. L-am găsit stând frumos pe noptiera din dormitor lângă suportul ăla de lemn murdar de la prea multe bețișoare arse. Și chiar de nu mai încape la loc știu sigur că există leacuri. Hamace, o plimbare-n Hoia și-o umbră care-ți strică poza. Cu mine. Eu. Ceva al meu.
Have a great week, I say, and don’t drink and drive! Sleep it out, think it out, feel it out and you’ll be fine.

Din spiritul premierei mult așteptate: “The things we love destroy us every time, lad. Remember that”…

Is that such a stretch of the imagination?

Visez în ultimul hal dar dau prea puține șanse oamenilor. Adun dezamăgiri din lucruri mici și par a mă înconjura cu indiferență. În același timp, eu simt că mă implic prea mult și mă atac la orice. Poate pentru că visez în ultimul hal.
Mi-am pierdut acum două zile un cercel hoinărind prin cartier. Ieri seară am reluat drumul și l-am găsit fără să-l caut neapărat. Mă aștepta.
Muzică bună și lăcrămioare încă neînflorite într-o grădină prea departe. Something diabolical.
O cafea pe o terasă mult prea aproape. Seara. I need filters and shadows to be pretty.
Pisicile se rostogolesc după petele de soare de pe parchet și mie mi se face dor de mare.
Ridic din umeri și mă cred mai frumoasă decât sunt.
Eh. Sunt atât de multe de trăit și eu trebuie să le iau pe rând.
Liz

I’ve been trying to do it right

Seară cu seară și cuvânt după cuvânt, viața se-așează frumos la locul ei și-ți răscolește părți ascunse și uitate, părți neștiute și nebănuite.

The feeling of great enthusiasm and eagerness can make your body feel weak and your mind slowly to shut down. All you need is a soul as dark, comfortable and quiet like yours for a few moments, maybe days, to crawl inside and rest.  After that you can start living life to the fullest. Summer is almost here.

 Sunt obosită și mă mișc încet pe străzi încă necunoscute. Zâmbesc și răspund la întrebări fâstâcindu-mă. Primesc buchete mari de narcise de abia le pot cuprinde în mână și nu-mi pun întrebări despre semnificația lor, a gestului sau a motivului bărbatului frumos ce mi le-a oferit la un colț de stradă prea aglomerat. N-ar trebui să existe un alt motiv de a oferi flori unei femei decât bucuria primirii lor. Ah, liliac și lăcrămioare. Mai ales lăcrămioare.

 Primăvara aste ne vrea altfel. Se schimbă anotimpul și în noi, se schimbă dragostea și sentimentul împlinirii în “€œnu-i ce voiam!” și “€œvreau altceva!”. Se schimbă independența mult aclamată în singurătate recunoscută calm. Se schimbă zâmbet încrezător în oglindă în complex mic și-nțepator. Se schimbă. Și schimbarea o acceptăm din ce în ce mai greu. Cu fiecare primăvară. Primăvara când plouă, plouă acid cu stropi mici de pesimism și melancolie, și-ntotdeauna după ploaie suntem mai optimiști ca niciodată. Știe primăvara ce face.

Îmi trece și nu mă lași să-mi treacă.

Liz

In all things, the beginning and the end are the most engaging

Gata. E liniște. Sunt magnolii roz înflorite tot drumul spre casă. Sunt curți frumoase cu St. Bernarzi mari și alintați, cu metiși ciocolatii și veseli, cu ciobănești germani și huski plini de energie în vârful cozilor. Sunt poteci cu iarbă mare și udă dimineața și automate de cafea Lavazza. Sunt stații pline de studenți și baruri rock cu terase mari. Sunt pisici portocalii și prieteni aproape. Sunt hoteluri mari precum castelele din povești și case cu ferestre înalte la etaj unde fete tinere își bronzează picioarele pe pervazuri. Sunt balcoane pline de flori și cupluri ce-și beau cafeaua dimineața la aer.

Scările ce duc la ușa mea scârțâie și fac zgomot de lemn. Știu când urci și-ți știu și starea deși pașii nu ți i-am auzit încă. Prima noapte pe canapea pentru că patul era plin de haine. Prima noapte în patul moale cu perne mari. Prima baie. Prima furtună. Prima cafea la ibric. Primul film. Prima migrenă. Primul plan și primul dor. De tine. Hai.

Liz

The air of spring smelling of never and forever

După ce vorbești prea mult, îți pare rău. Simți că ai dat prea mult din tine. Nu prea știi bine cui. Nu prea știi dacă merită sau dacă o să aibă grijă de bucățile din tine. Ți-e ciudă și simți că ai pierdut ceva.
Recompensa e atunci când, la următoarea revedere îți regăsești bucățile din tine în ochii, zâmbetul și starea celuilalt. Răsufli ușurat. A meritat. Ai fost în siguranță. Dar riscul lasă urme. Supradoză de oameni noi.

Fum mult și mentolat tras dintr-un slim prea lung, mult prea multă cafea și mult efort fizic. Mă otrăvesc încet și sigur dar cu zâmbetul pe buze și cu ojă roșie mată pe unghii. Aștept mesajul de start plimbându-mă lasciv c-un umăr gol prin casa asta pe care încă nu simt că o părăsesc. Două sezoane nevăzute din Shameless, un iPad și-o muzică pe care nu reușesc să o diger. 1 Aprilie și-i 1:11 AM.

De mâine whisky, filosofie și-un roadtrip. Și așteptarea fluierului de-nceput.

Liz

It hardly ever goes as planned: gentle, easy and smooth

În sfârșit îmi văd planurile cu o claritate neașteptată după prea multe cafele. Totul e realizabil și palpabil. Inclusiv pielea ta.
Fac liste în minte și în curând o să port o agendă mare după mine. Știu ce am de făcut, unde și cu cine și toate astea îmi dau o energie pe care nu am mai simțit-o de multe luni. Ani, poate.
Am ieșiri de răutate și câteodată cer prea mult. De la situație, de la discuție sau de la tine. Și n-aș schimba nimic.
Adun resurse pentru mai încolo, mă gândesc din timp și mut rafturile între ele doar în gând.
Să treacă două zile, să vina Ale, să mă distrez până uit de mine/tine, să-nceapă și aprilie și să pot încuia ușa, dansa goală sub ferestre ce dau spre cer și-apoi întinde pe spate în mijlocul casei și număra stelele.
Obstacole vor mai apărea, stări (g)rele și frustrări, un ‘n-am putut” și-un “nu am vrut”, un “am încercat”. Dar le voi lua pe rând, încet și sigur.

Burning edges and scars and stars. Old pangs, captivation and beauty. Strain and shadows and worry and yearning. Sweetness and madness and dreamlike surrender. They hurl you into the abyss. They taste like hope.
V.E.

Zâmbesc. E bine.
Liz

A Blueberry is purple, except when green it is red

Când mă apuc să povestesc bucăți și amintiri din viața mea realizez subit ce multe și mișto am trăit. Unele mi se par incredibile și mie. E deranjant când oameni care nu mă cunosc sau înțeleg îmi asociază finaluri sau stări care nu mi se potrivesc. Mie sau oamenilor din viața mea.

Așa începea draftul deschis acum câteva ore dar n-am să-l mai continui că prea frumoasă a fost ziua asta. A început cu tonul tău de om serios în trei mesaje înregistrate mult după miezul nopții, a continuat cu o dimineață cu soare în care m-am trezit târziu dar la timp să străbat Clujul și să mă mir de primii copaci înfloriți și de piețele pline de narcise. Acum ronțăi alune nesărate și sorb dintr-un pahar cu suc de roșii. Îmi dau restart în câteva zile. De 1 aprilie pare un moment bun. Lejer ca o păcăleală. Ca acum mai bine de 15 ani cand m-a scos Marius în oraș să-mi spună că mă iubește. De 1 aprilie. Încă îmi amintesc cu ce eram îmbrăcată și unde am băut un suc.

Viața are un mod ciudat de a-ți da peste nas când îl ții prea sus. Miezul nopții de azi a trecut cu o palmă pe care mi-am dat-o singură. E timpul să mă gândesc la mine.

One milk coffee to go, please. Într-o benzinărie în Austria m-au înțeles. Într-un coffee shop mic din Germania, nu. Nici la recepția hotelului din Dortmund. Deși în germană sună cam la fel.

Ogh well, not today.

Liz

No expiration date

mi2

The index finger in front of closed lips is the most widely recognized gesture of silence…
My inner silence is not about the absence of sound.
Argumente ce sună mult mai bine în engleză. Îmi caut echilibrul. Mă tratez cu tăcere. Lecţii calme despre Univers. Te caut prin camere care nu te-au văzut niciodată. Încă. Mi-e teamă că doar mi te-am imaginat şi mă surprinzi iubindu-mă în timp ce fac insigne în mijlocul camerei, pe jos.
Încep reconstruirea mea. Îmi dai bucăţi din tine acolo unde crezi că-i gol. Şi nu numai ca să mă întregeşti ci şi ca să mă recunoşti doar tu.
Shut your eyes, shut your mouth, and open your heart. “Am nevoie de tine, femeie!” Și genunchii mi s-au muiat brusc și-am reușit să mormăi ceva și habar n-am ce.
La vară, în sfârşit, o să-ţi iubesc gestul inconştient de a-mi dezgoli umărul şi-a-mi săruta prelungirea tatuată fin fără măcar să îţi iei ochii de la display-ul laptopului. La pensiunea aia de la cazane unde se tolănesc pisicile în hamace.
Mă bălăcesc în cafele prea dulci şi-mi pare rău că simt că nu mai simt.
M-am aşezat încet jos, puţin cu frică de vreun ecou. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am pus bărbia pe ei.
Am zis că cel mai bine e s-aştept. Nu pe oricine ci pe tine. Şi nu orice ci exact ceva.

Liz

I imagine you imagining me

E primăvară deși încă nu mi s-au arătat copacii înfloriți și nici nu știu niciun parc cu magnolii în care să-mi răcoresc gândurile. Ăla de la Spicu e prea departe.
Îmi caut o rochița cu volane de tul și tocuri comode. Nu m-am hotărât la culoare dar trebuie să meargă bine cu pielea mea colorată pe alocuri. Probabil o rochiță neagră.
So kiss me, and say you understand.
Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there.

Exagerez. În senzații. Îmi exagerez senzațiile, prieteniile și iubirile. Îmi exagerez depărtările, orgoliile și nebuniile. Amplific dorurile, gemetele și Continue reading

The things people don’t say

Cu toții trecem ciclic prin așteptări mai grele sau mai dătătoare de neliniști, cu toții adunăm plan peste plan, speranțe și frici. Și-un ideal bizar. Le-nghesuim adânc în noi și continuăm să zâmbim agitați făcând traseele zilnice obligatorii. Și dacă-n tot cocktailul ăsta mai adaugi niște emoții spontane, presari și-o răscolire sau o coincidență mai mult sau mai puțin ciudată, câteva pahare de vin roșu sau multe beri și-un shot sau două de lichior peste tot ce-ai reușit să refulezi, atunci n-ar trebui să te surprindă explozia nebună a ultimei urme de tu din tot mormanul ăla înghesuit. Explozia aia de sinceritate. Unii plâng. Unii dau telefoane gălăgioase. Unii bat la uși în miez de noapte. Unii fac declarații gratuite și grele. Unii promit. Alții fac drame.
Răscolirea, vinul, plânsul, drama și promisiunea că tac.
Și cea mai faină poză ever.
Am obosit tare. Am obosit atât de tare încât după doar 2 km m-am întins pe iarbă și-am privit câteva zeci de minute cerul.
Fuck all that psychoanalysis and overthinking! Fuck all the wine, the facebook chat windows and all the mustn’ts, the don’ts and the shouldn’ts!
Sincerități ciobite și explicate în prea multe cuvinte. Evitări obositoare. Invitații refuzate.
Încep zilele numerotate cu liniște și doar un asterix minuscul de îngrijorare sau frică. Reacții adverse scrise mic pe pliantele de medicamente sau note de subsol necitite pe contracte.
Sunt mai bine decât credeam că am să fiu. De fapt credeam că n-am să fiu deloc. Și sunt. Bine.
Schimb priveliștea spre Baciu-Hoia cu cea spre dealul Feleacului. Canapeaua albă cu una neagră. Baia portocalie cu una albastră. Tavanul drept cu unul înclinat.
Traian. Brăilei. Regiment 11 Siret. Română colț cu Ovidiu. Calea Baciului. Cum sună Cometei?
What are the words you do not yet have?
Liz