Perfect just for you. And feels good this way.

Zile grele și înalte. Grele cât un sac de cărți și înalte cât 5 etaje. Dar vioaie ca un zbor de lilieci pe înserat și senine ca o priveliște spre munții Dobrogei, dincolo de Dunăre.
Mă desprind de un trecut care m-a chinuit mult și nedrept. Mă desprind de oameni pentru care n-am fost nicicând o prioritate și încerc să mă desprind de oameni care au găsit de cuviință să mă umilească pe bani. Doare când trebuie să te rupi de unii oameni care se numeau familie. Doare cand pentru familie o apa minerala e mai importantă decât un lucru care mă doare.

One goes around, 10 come around.

Într-un loc cu ferestre mari și Dunăre pe fundal. Într-un loc cu ferestre înclinate în tavan și ușă roșie la intrare. Într-un loc invidiat de alții care au făcut tot posibilul să îl împiedice să devină al meu și-apoi tot posibilul să-și atragă meritul printr-o atitudine. Eh. N-au reușit nici una, nici alta. Dar au reușit să mă piardă.

Îmi iau nudul pe catifea, canapelele roșii, perdelele de voal, acvariul cu pești, pisicile, dreamcatcherele, brățările, ațele colorate și cărțile și mă mut.

Planuri bune, cu inspirație de la Shannon, am An DIY Easter Eggshell Garden  și un Guerrilla street art project deocamdata secret.
La vești rele, tot de la Shannon: Bad news about balloons!

Mă simt ca și cum m-aș lăfăi în The world’s largest deckchair. Mai independentă ca acum nu mă simt decât când îmi strângi mâna. Mai fericită ca acum nu mă simt decât când mâncăm căpșune trântiți în iarbă. Mai puternică decât mă simt acum, mă mai simt doar când îmi umpli toate cănile cu jeleuri colorate.

Mi-am dat seama că unii vor, cu orice preț, să-și păstreze imaginea în fața oamenilor. Mi-am dat seama că eu vreau, cu orice preț, să-mi păstrez oamenii.