Despre 17 septembrie am să-mi aduc aminte toată viaţa.
Data asta o să-mi amintească despre toate scrisorile de dragoste scrise noaptea şi lăsate în buzunare sau încălţări să le găsească dimineaţa. Despre sandvişuri la sandvişmaker, fierbinţi şi împachetate pe care i le dădeam cand oprea un minut în faţa porţii mele. Despre 17 septembrie la prânz, când a intrat pe poartă cu buchetul în mână şi m-a vazut în prag şi i-au dat lacrimile. Despre noaptea dinainte când după mult timp am dormit despărţiţi şi am vorbit la telefon. Despre drumurile prin munţi cu matizul roşu sau fiatul uno. Despre convingerea că este pentru totdeauna şi siguranţa că suntem facuţi unul pentru celalalt. Despre mâna mea în mâna lui puternică. Despre vrem copii. Despre suntem cei mai tari şi putem orice. Despre mi-aş da viaţa pentru tine şi aş muri fără tine. Despre flori şi maimuţoi de pluş. Despre petreceri surpriză şi cadouri gandite. Despre prieteni şi concedii. Despre cel mai frumos şi mare brad. Despre nopţi de film şi prăjituri de casă. Despre corturi, jocuri de canastă şi mim. Despre vals şi romanţe cântate la ureche în legănarea dansului. Despre karaoke şi o cravată albastră de firmă pe care am băgat-o la maşina de spălat. Despre dor şi pasiune. Despre dezamăgire şi gelozie. Despre nopţi de plâns şi cerut iertare. Despre ieşiri violente si telefoane aruncate în parbriz. Despre neîncredere şi depresie. Despre singurătate şi te implor. Despre cum am fost şi cum am ajuns. Despre cioburi şi jigniri. Despre nebunie in privire şi aburi de alcool. Despre forţă şi şantaj. Despre mai dă-mi o şansă. Despre degeaba. Despre durere, disperare şi ranit intenţionat. Despre ajutor ţipat în telefon. Despre 17 septembrie şi despre mine.
Azi am să-mi sterg ochii, am să mă foiesc în casa goală, am să mă îmbrac în negru şi am să plec la munte. Acolo unde nu contează că azi e 17 septembrie.
Despre whiskey si cola in munti departe de lume.
Despre 18 septembrie memorabil?
e posibil cel mai hello-this-reminds-me-of-me post al tău de până acum, liz. dacă înlocuiesc doar substantivele, alteori adjectivele şi rareori verbele din cele scrise de tine, parcă scriu povestea mea începută în 7 (!) august, care trebuia să atingă un alt nivel în 7 (!) august a.c. şi l-a atins: este cel mai jos nivel al său de până acum. should i call this performance?
deciziile mele au fost intotdeauna in acelasi sens cu povestea… in sus sau in jos…
totul ar fi mult mai simplu dacă nu m-aş lovi mereu de un “dar dacă mai aştept puţin, oare nu va fi bine?”
Jules, asteapta cat crezi ca e necesar sa poti spune ca ai facut tot ce era de facut si ai stat maxim cat ai putut si ai dat cate sanse aveai de dat…
ufff, voi astea care vreţi să iasă totul bine şi mă sfătuiţi de răbdare când eu sunt un berbec deplin, care şi-ar dori ca toate lucrurile să se fi rezolvat deja ieri… voi încerca. mama e singura care pare să grăbească decizia, şi spre rău. cred. răul nostru colectiv, oricum. asta poate fiindcă ea a văzut cel mai îndeaproape cum stau lucrurile.
fiecare avem câte un “17 septembrie”; chiar dacă-l cheamă altfel…
:) de la primul comentariu esti subscriber deci de-acum nu-ti mai sunt moderate comentariile… doar primul…
fiecare dintre noi avem câte un “17 septembrie”; chiar dacă-l cheamă altfel…
Sunt convinsa… dar la fel de convinsa sunt ca am timp sa las sa mi se intample alte date pe care sa le tin minte si care imi vor lua gandul de la 17 septembrie… e doar primul 17 septembrie cand scriu despre 17 septembrie.. daca face sens…
are sens:) şi clar vor fi alte date care să şteargă acel 17. doar că uneori vin prea greu; sau nu le vedem din prima…
” Despre forţă şi şantaj. Despre mai dă-mi o şansă. Despre degeaba. Despre durere, disperare şi ranit intenţionat. Despre ajutor ţipat în telefon ”.
Despre prea mult trecut, prea putin prezent si nici un viitor.
Exact. Si-am sa pastrez trecutul… pentru ca am reusit sa inteleg prezentul ala si acum imi cladesc eu un viitor :)
…despre asta e 17 septembrie: prea mult trecut, prea putin prezent si nici un viitor…
aaaah, posturile astea ambigue imi plac si ma enerveaza in aceeasi masura. :))
Imi place poezia lor, dar mor de curiozitate. sa stiu ce, cine, de ce, cum samd. :P
Dar ador misterul, ca pot sa-mi imaginez orice, si in acelasi timp ti-as trimite un mail sa te rog sa-mi povestesti tot :)).
Ignore me. :P
Sweet Tomata… ufa… sunt povesti cliseu… si ti-as povesti la cafea o multime.. cate-am trait, vazut sau simtit… si-apoi, cateodata, ma gandesc ca nici macar nu-s chiar asa de grele cum le-am simtit eu si ca sunt altii care trec prin mai multe si mai grele.. eh…
Si nici n-ar fi multe de zis in plus… doar nume si senzatii povestite-n amanunt cu scipiri de ochi si priviri pierdute… Cateodata cand le povestesc parca nu-mi vine sa cred ca eu le-am trait… Iti multumesc pentru gand. Mult.
L-am descoperit intamplator azi si m-a dus intr-o lume pe care incerc cu disperare sa o uit….lumea lui 25 august….exact asa a fost…exact asa nu mai este si nu va mai fi…
Pastreaza prima parte desi cateodata credem ca nu merita o amintire atat de frumoasa ca inceputul pentru cata durere a fost la sfarsit dar amintirile inceputurilor ne demonstreaza ca stim sa iubim. La un moment dat finalurile urate ne vor evita :) de tot.
Nu mai pot pastra nimic din povestea asta…dar finalurile urate au inceput deja sa ma evite si asta suna a poveste frumoasa:)