Mă plimb și zâmbesc. Lumea mă percepe tristă. Nu sunt tristă, sunt moale, visătoare și bine. Deocamdată bine. Din ce în ce mai.
Ploile mă odihnesc atât de bine încât n-am putere să mă răzvrătesc pe următoarele weekenduri în care-s consemnată de-un job aiurea.
Mă tatuez banal și neoriginal cu un dreamcatcher mic și personalizat. Ca să sărbătoresc vreo 200 lucrate de mine care atârnă acum de oglinzi, paturi, gâturi sau urechi de oameni frumoși. Cred simplu și imatur în dragoste și libertate. Mi-e milă de unii oameni ce nu-și recunosc complexele și mimează o dragoste de sine falsă dar și de oamenii care își inventează defecte de dragul confortabil al complexelor. Ca și motiv de a rata sau chiar de a nu încerca. Nimic.
Eu cred că am ratat cele mai multe chestii. Doar pentru că am încercat de două ori mai multe.
Îmi propun o săptămână la mare. Patru zile soare turbat, valuri calde și nisip fierbinte și 3 zile ploi răcoritoare, asfalt sfârâind și iarbă udă.
Până atunci descoperim handsome long haired fish providers și griji noi precum temperatura camerei.
Ascultați Auberge.
Până la următoarea depresie sunt fericită. Tare. Cum n-am fost de prea mult timp. Și am în gând câteva persoane cărora le-aș dona, fără regrete, în supradoză, fericirea mea.