Filme bune, vesele, grele sau uşoare. Cracks, Y tu mama tambien, The Garden of Eden, The Romantics.

Am devenit posesivă. Cu oamenii mei. Am început să resping zâmbetele de complezenţă şi băgarea naivă în seamă. Am devenit rea ca autoapărare. Puţin mai vulgară, nu în limbaj sau comportament ci privire şi gânduri. Desfiinţez şi nu accept. Impun. Mă. Refuz să-mi pierd vremea cu ceva neinspirational.  

  

 Inele mari şi unghii negre. Am nevoie de tricouri. Şi de tine. Scriu mult într-o agendă mică. Nu recitesc, cum fac pe blog. E doar o pasă, cred. Presimt furtuni şi-aştept aprilie.  M-agit nebună în căutare de linişte. Scanez oameni, răspunsuri şi conversaţii. Scanez reacţii. Dau verdicte subiective, râd evil şi plec mai departe. Dacă încalci o limită ce până acum doar o arătăm râzând, mă pierzi. Nu îţi permit tonul, cuvântul, aluzia sau insistenţa, mă pierzi. Şi nu-ncerca să-ţi afişezi o indiferenţă fake pentru că e atât de evidentă şi penibilă. Eu ştiu că lumea poate trăi fără mine dar e o diferenţă mare până la a mă caută zilnic să-mi spui că poţi trăi uşor fără mine. See my point?  

  

 Heh. Trăiesc în mine oameni atât de mari, frumoşi şi buni încât nici toţi haterii mei din lumea asta adunaţi n-ar putea să-i egaleze în profunzimea unui gând. I’m not antisocial, society is anti me. Accept provocări deştepte, planuri gândite şi minţi ambiţioase. Chiar caut.  

You’re late.

A wizard is never late!