There’s no present. There’s only the immediate future and the recent past.

Lumea vorbeste de happy endings.

Pentru că nu există povești fără sfârșit; …; pentru că întotdeauna e loc de un nou început;… Happy endings are still endings.   De la Endarea cu nume predestinat.

There are no happy endings… doar în filme. şi în cărţile proaste. în viaţă, dacă s-a terminat, ceva n-a mers bine. încă n-am trăit un sfârşit care să fi fost fericit. De pe Blogu’ lu’ boss.

Eu trăiesc de ceva timp într-un sfârşit ce parcă nu se mai sfârşeşte să-mi pot începe începutul. Începutul unui alt sfârşit.

Trăim aşa cu o senzaţie de temporar, ce facem acum e pentru mai târziu… şi nu mai ajungem odată la acel mai târziu. Proiectăm un plan într-un viitor pe care nu-l mai ajungem. Nu trăim pentru acum. Azi. Pentru noi acum. Trăim cumva pentru nişte noi pe care îi putem sau nu vedea în viitor, trăim cu o presupunere de adulter, o nesiguranţă fără semnătură, o neîncredere preventivă şi un tipar proiectat pentru un viitor doar imaginat(eventual de societate şi nu de noi). Noi suntem ăştia de azi, ăştia care azi ne privim în ochi şi cât ne iubim sau urâm azi e ceea ce contează. De asta câteodată arunc finaluri revocabile, de asta simt că iubesc pentru totdeauna chiar dacă nu cred în monogamie, pentru că momentul când o spui, o faci şi o simţi e cel care contează nu cel care a trecut şi nici cel care crezi/speri că o să vină.
Nu putem trăi doar programat. Doar pentru rezultate ulterioare. Doar pentru sau prin siguranţă fabricată. Trebuie să trăim în moment, în azi, în viitorul imediat. Ăla în care sunt sigură că mă ţii de mână. Pentru că pot simţi palma ta lipită de palma mea.

Ascult azi Circle – Slipknot