Şi de cum te ascunzi. Am să închid ochii şi-am să pretind că nu exist. Aşa cred doar te vei odihni tu.
Mă bucur că voi prinde parcul cu magnolii să-mi pot lua la revedere de la el cum trebuie. Oricât de tare am să te strâng de mână să ştii că încă nu te cred şi îmi simt riscurile ascuţite lovindu-mi ritmic respiraţia.
Vineri la miezul nopţii alergam de nebună prin centrul oraşului crezând că te-am pierdut. Plângeam şi respiram greu de la frig. Miroseam a tutun şi a restaurant aglomerat. Alergam rugându-mă cu voce tare să te găsesc. Te-am găsit pe treptele Universităţii şi jumătate de oră ţi-am gâfâit în ureche a grijă, plâns şi oboseală.
Prea multe lucruri şi senzaţii în doar câteva zile. Am să mă culc să dorm toată săptămâna. De data asta fără culori. Doar somn.
Pentru anonimii care îmi consideră viaţa deplasată doar citindu-mi blogul nedeplasat am să vă spun că de fapt sunt o femeie trecută de 35 de ani, căsătorită şi cu un copil pe drum, cu un servici şi-un soţ gelos, cu lucruri minunate-n viaţă noastră pentru că cununăm şi botezăm şi mergem la nunţi, cu rate la casă pe 30 ani şi o dorinţă să mă văd bătrână cu nepoţi şi cu capul pe umărul bărbatului meu, că singura plăcere vinovată e că citesc literatură erotică şi poate câteodată exagerez povestind ce-am visat azinoapte.
Pentru restul sunt Liz. Aşa mă cheamă şi câteodată aşa trăiesc. Sau mi se pare.
de ce să-ţi pese de ceea ce cred anonimii sau mai puţin anonimii care judecă fără să cunoască?
fii Liz pentru toată lumea; cine nu înghite ideea, poate la fel de bine să se-nece;))
Cami, sunt pentru cine merita… si pentru cine stie sa vada… :)
tu ştii mai bine:) da' măcar aveai satisfacţia că se înecau în sucul propriu:P
se ineaca..:) asta-i ideea…
Oricine ai fi,scrii frumos.Nu te opri.