Pasiunile bolnave sunt amplificate de obsesii muzicale. Sau invers. Frustrările se plimbă clipocind într-o doză de bere. Dorul e criminal. Întâlnirile dau tremur, ciudă și scrâșnit din dinți. Te iubesc-uri șoptite în gând dau stări de privit puncte fixe. De ce-urile cretine dau poftă de bere. Scenarii nebune dau insomnii. În viață nu-i ca-ntr-o fereastră de chat. În care ai vrea să rămâi o viață. Privești continuu o poză făcută de altcineva și-ți vin cele mai motivante discursuri. Focalizezi pe privire și uiți tot. Și cine ești. Înjuri. Îți dai încheietura mâinii cu parfum bărbătesc și te-nvârți pierdută prin casă inhalând. Bolnavă. Închizi ochii și încerci să retrăiești ore și zile. Îi deschizi și-ți dai seama că au trecut câteva minute pe ceas. Uiți să respiri cât trebuie. Sari peste o inspirare. Sau nu-ți ajunge. Rămâi fără aer. Respiri cu oftat. Doare și zici că nu mai vrei și nu-ți trebuie. Dar savurezi fiecare bătaie de inimă. Dacă nu-i nebunie curată n-are sens.
Zâmbesc cu inima tot în gât. De asta iubesc.
Vezi, de aia sar pe fereastra deschisa si ma furisez ca un hot noaptea, de aia vin sa te citesc…pentru fraze genul “Dacă nu-i nebunie curată n-are sens”! :)
Lizule, Maria Ta, mai vreau !!
Ah, Irina, multumesc… dar n-am inventat eu nimic… iau cele mai nebune clisee si le traiesc pe rand… apoi le povestesc pe blog…