Pasiunile bolnave sunt amplificate de obsesii muzicale. Sau invers. Frustrările se plimbă clipocind într-o doză de bere. Dorul e criminal. Întâlnirile dau tremur, ciudă și scrâșnit din dinți. Te iubesc-uri șoptite în gând dau stări de privit puncte fixe. De ce-urile cretine dau poftă de bere. Scenarii nebune dau insomnii. În viață nu-i ca-ntr-o fereastră de chat. În care ai vrea să rămâi o viață. Privești continuu o poză făcută de altcineva și-ți vin cele mai motivante discursuri. Focalizezi pe privire și uiți tot. Și cine ești. Înjuri. Îți dai încheietura mâinii cu parfum bărbătesc și te-nvârți pierdută prin casă inhalând. Bolnavă. Închizi ochii și încerci să retrăiești ore și zile. Îi deschizi și-ți dai seama că au trecut câteva minute pe ceas. Uiți să respiri cât trebuie. Sari peste o inspirare. Sau nu-ți ajunge. Rămâi fără aer. Respiri cu oftat. Doare și zici că nu mai vrei și nu-ți trebuie. Dar savurezi fiecare bătaie de inimă. Dacă nu-i nebunie curată n-are sens.
Zâmbesc cu inima tot în gât. De asta iubesc.