 |
| (Hippie Hippie Shaker) |
O să închid ochii şi o să-mi doresc o dupamiaza liniştită cu lapte cald şi femei frumoase. O să-mi doresc un drum bun şi neplictisitor şi-o capitală primitoare ca zâmbetul Dinei. (despre socializarea gentuţelor marca peticel o să vă povestesc altădată).
Şi-apoi o să caut capitala în îmbrăţişarea ta strânsă, în privirea ta acuzatoare şi în glasul tău alintat.
Teren neutru, uliţa Rafiei, cadouri grele şi parfumate, tu într-o parte şi ea în alta. Grup hug. Fiecare va caută în fiecare schimbările. Fiecare va poza în bine şi-apoi în dor.
Mă voi cuibări bine de tot în tine şi voi retrăi acelaşi vis al dimineţii. Visul dimineţii perfecte trăite e un fel de singura promisiune de care aş avea nevoie de la tine/oricine. Nu cereri şi promisiuni scrise, nu momente clişeu şi declaraţii pompoase, nu planuri celebre şi ţinte îndepărtate. O dimineaţă visată, trăită şi mult prea simplă mai presus de anotimp pentru că vara mi-ai oferit-o în umbra storurilor cafenii, toamna cu răsuflarea rece şi-mbratisarea strânsă, iarna lenevind până târziu înfăşurat în pilota mea galbenă şi cântându-mi mai apoi în telefon let it snow! de pe drum.
Se spune că atunci când eşti aproape de moarte îţi revezi toată viaţă în flashuri de clipe fericite, un fel de regretare a ceea ce pierzi în momentul ăla. Când îţi întâlnesc privirea mor de fiecare dată puţin revăzând o mulţime de clipe fericite trăite cu tine dar cu frica că nu o să le putem întrece. Şi-apoi tu îmi demonstrezi contrariul.
Citeam pe Fb acum câteva zile cum că fericirea nu ar fi fericire decât în amintire… oare sunt oamenii atât de orbi încât să nu vadă anumite lucruri decât când nu le mai au? :)
Iulia, depinde cred si de cat de usor ne lasam in voia fericirii ca sa nu zic cat de simplu sunt unii de facut fericiti…Cei incrancenati si inversunati spre fericiri ideale nu le vad decat cand nu le mai au pe cele mici si neapreciate… dar cei simpli care se bucura de-un zambet, un cuvant sau prezenta cuiva cred ca le vad si simt pe deplin…