Mindfuck

Îți simt mailurile lungi ca ore de somn și plus de energie. Zâmbesc cald când ajung la frazele de final.
Îți simt cuvintele desprinse direct din mine. Din eu mai de demult. De pe vremea când eu pe mine nu mă iubeam atât de tare cât mă iubesc acum deși aș fi meritat mai mult atunci. Îți simt destăinuirile dulci, amuzante și asemănătoare. Femeie…

Tresar la sunetele telefonului și-apoi zâmbesc sigură că-i un mesaj deștept și fix cum am nevoie de la Flo. Tresar la sunetul de mail și-apoi mă relaxez în senzația unei prietenii odihnitoare. Și-atât. Cu vorbe spuse, auzite, rostite sau strigate, nimic. Și-i bine așa.

Nu-mi trebuie altceva, nu vreau altceva și nici nu pot altceva. Mi s-au înnodat gândurile în așa hal încât îs paranoică din orice sentiment de-al meu sau senzație din exterior. Empatia mi-a rămas ancorată de câteva blipuri de smartphone și-atât. Nici că-mi pasă de altceva/altcineva.

Oricât aș încerca să înțeleg, să descos, să explic sau să-mi argumentez singură nebunia din jur, îmi dă cu minus și cu aburi subpresiune pe urechi. So, fuck it. Să bem, zic. Safe, happy first date, babe!

“Babe, respiră. Nu ești responsabilă de tragediile nimănui. Keep calm and carry on. Bucură-te de prezent, nu știi ce-o veni mâine.”

Everything is going to be alright. Maybe not today but eventualy.

Nu te lovi unde nu te doare! De la Flo,  direct in plex.

This shit right here is for you

Așa începe una dintre melodiile mele preferate.
E exact vreme de Korn și Slipknot în căști. De Rome și Opeth. De Stone Sour și Eddie Vedder. De Metallica și Everlast. De Placebo și Nirvana. De muzica mea.

I feel like a brain damaged choo choo train. S-a lăsat liniștea. Liniștea aia racoroasă, cumva la limita dintre confortabilă și deranjantă. E aproape atât de odihnitoare încât obosește.
E gol.
E încă bine. Dar ‘deocamdata’ e atât de sigur și real încât mi-e frică. Continue reading

If you do not understand my silence, you will probably not understand my words

When the soul lies down in that grass the world is too full to talk about.

Mă liniștesc. Simt. Începând din seara asta mă liniștesc. Timpul începe să își revină la trecerea lui normală, îmi revin preocupările casnice, ideile artistice și planurile de viitor. În sfârșit îmi trece nebunia concertelor și agitația zilelor la soare în Vamă, a întâlnirilor nebune, berilor târzii și meselor aglomerate. Aerul devine respirabil, camera neaglomerata, sufletul ușor și viața, per total, frumoasă.

Zâmbesc optimist. Laptopul s-a întors din garanție. Bani n-am. Cipsurile îmi fac rău. Pisicile mele mă urăsc. Prietenii părăsesc Galațiul, se îndrăgostesc, fac cinste sau doar nimic. Cadourile pentru ziua mea vin prea devreme. Ochii tăi sunt prea frumoși.

Învăț să-ți fac loc în viața mea. Învăț să uit de zâmbete amare și de stres. Realizez câtă nevoie aveam de tine. Te las să mă convingi să dau șanse dar să mă țin departe de drame. Îmi reevaluez prioritățile dar scara de valori niciodată. Îmi place că te-amuză cum viața îmi dărâma, rând pe rând, principiile. Mă opresc din dat. Orice. Frustrez. Dar zâmbesc optimist de la miedul dacic cu scorțișoară.

Vreau să tac cu tine. Nu mai vreau să vorbesc mult timp de-acum încolo. Tu îmi înțelegi și-accepți tăcerea oricât de mulți ani ar dura.

Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there.

Sorcerers of madness

Îmi vâjâie capul a idei, a dor, a dorință și a intimidare. Am declarațiile/gândurile/reproșurile pregătite pentru trei femei. Diferite. Și în colțuri opuse de lume și de mine. Și mă opresc doar azi la tine.
Mi se repetă poveștile pe suflet, pe telefon, pe chat. Mi se repetă senzațiile în suflet, în lacrimi.
Îți zâmbesc tâmp de la distanță și n-am nici cea mai vagă idee cum să te fac să înțelegi. Abia m-a înțeles el după ore de explicații și desene cu săgeți fosforescente. După întrebări pe lângă subiect și rugămintea de a repeta răspunsul de trei ori.
Sunt bine.
Suntem bine.
Am încercat cumva cretin să te țin separată pe tine, tu, a mea de tu, a lui. Și-am răbufnit rece, bosumflat și semidramatic când el a amestecat noțiunile, imaginile și părțile din tine într-o ghiveci (să-i spunem), exact în prima zi a lunii noastre.
Ți-am scris mesaje despre elefanți o zi întreagă. N-am trimis nici unul. Că nu știu cum. Și asta-i reproșez că a făcut. M-a închis sub scară, de unde nici un mesaj nu pleacă, nici un elf nu ajunge și nici măcar curajul nu-i o trăsătură tocmai evidentă.
Uf, și e urât să pui o întrebare zilnic și să primești 40 de răspunsuri negative. Și-apoi, în prima zi de august răspunsul să fie da, eu să-ncep să tremur, aerul condiționat să scoată zgomote ciudate și rujul roșu să dispară de pe buze. De pură placere, toate. Și-apoi și groaznica mărturisire că fiecare nu e fals. Și era da, de la prima întrebare.

Mă cred o femeie greu de mințit că nu prea interzic plăceri. Chiar și independente de mine.
În fine. În altă viață o s-avem alt start. Noi două. Eu mai am opt de încercat. Din toamnă.

I have formerly used owls for short distance memos, but switched to enchanted paper aeroplanes because owls made too much mess with their droppings and shed feathers. Și da, o bufnița găsește destinatarul oriunde s-ar afla acesta.
Iartă-mă. N-ai idee cât îmi lipsești fără să te fi avut vreodată.

My surrounding hullabaloo

Mă las inexplicabil cuprinsă de un haos general și-apoi mă-ndrăgostesc iremediabil de oamenii în care mă pot liniști.

De la Rock the City nu m-am mai întors. Am rămas acolo.

Trăiesc experiențe care mă schimbă. Și după fiecare mă simt cu-atât mai mult mai eu. Cunosc oameni care nu-mi imaginam că există și-apoi mă gândesc că sunt exact așa cum mi i-am dorit.

Nu caut pe nimeni și nu încerc să găsesc nimic. Cumva, cine trebuie, mă găsește întotdeauna. Continue reading

Iulie

Vara mi-e bine singură. Plâng mai puțin și mă îndrăgostesc mai repede.
Spuneam că mi s-au terminat încercările. Revin și spun că am inventat altele noi și mi s-au consumat și alea. Deși credeam în ele cu toată puterea mea magică.

Nu există iubiri imposibile la fel cum nu pot exista iubiri forțate sau impuse, mințite, exagerate și lungite de dragul unei idei. De unde nu-i, n-ai cum să ceri. Iar fazele stupide catatonice, autocompătimirea exagerată și victimizarea înflorită sunt mai mult decât pot eu înghiți. Dragostea e frumoasă și veselă sau pasională și fierbinte, sau bolnavă și oarecum violentă, sau puternică și dureroasă, sau dulce și romantică. Nu există dragoste indiferentă sau nepăsătoare cum nu există dragoste fără energie.

When it’s all said and done, will you have said more than you’ve done? Contează ce spunem. Continue reading

We can blame it on a lot of things or we can just admit we were shit people

Cea mai frumoasă petrecere trebuie musai să aibă prietenii mei cei mai buni, exact ăia care au știut să fie acolo, musai șapse longdrafturi, 14 shoturi de tequilla, nici măcar o țigară rămasă sau doar una strâmbă, o masă mică și rotundă la care mi-aș fi petrecut tot restul vieții, o masă mare cu multe canapele moi și-un blitz, prea multe complimente, sentimentul de în siguranță, muzică neapărat bună și neapărat cântată de noi toți, nici un regret, peripeții până la a ajunge acolo, cz al meu, o dimineață cu două cafele și cea mai frumoasă privire, o halbă de cuburi de gheață, o cola rece și doar un tremur de mahmureală. De mult n-am mai fost la așa un party fain. De ultima oară, de fapt. De la Punkvelion. Se va umple în curând online-ul și de poze de la acest best party eveeer…

Mi-am dat seama că mulți oameni mă iubesc tare. Sau că unii vor să înceteze brusc. Sau că încă mă iubesc dar din motive absolut greșite. Sau doar încep să mă iubească. Îi păstrez în mine doar pe cei care mă iubesc pentru motivele care trebuie. Alea bune și sincere, altruiste (atât cât permite iubirea) și optimiste. Și-am să mă îndepărtez de cei ce-mping în față iubiri limitate cu reguli inventate și schimbate de la săptămână la altă sau intensitate schimbată de la o stare la alta.

Și fraza aia pe care nu știu de unde am reținut-o și nici de ce spun numele astea: what Louie says about Louise, says more about Louie than about Louise…

Imaginar îi mai îmbrățișez pe toți încă o dată. Mai mult pe Adi. De la mulți ani!

That’s the whole – and that’s the part of it

My superpowers are unleashing… și până și eu sunt speriată. Am mood-uri vechi puse pe repeat. Retrăiesc același și același lucru.
Sunt liberă. Puternică. Iubită. Şi mă ascund după un blog. Prove me wrong.
Bad shiver, having realized that nobody will ever love me in that overabundant, overexpressive, overthoughtful, overhuman way I love people. M-am răcit. Mi-am pus şi lacăt.
De ce eu? dar nu vreau să spun nu știu … că știu… mereu știu…
E foarte uşor să-ţi iasă declaraţia, să nimereşti cuvintele şi momentul perfect atunci când o simţi. E foarte uşor să faci pe cineva fericit atunci când îi iubeşti fericirea, e simplu să reuşeşti continuu după ce ai reuşit prima oară muncind din greu, e frumos să dai când primeşti. E uşor să impresionezi prin reuşite atunci când nimeni nu te crede în stare dar şi să te bucuri cu cine a crezut în tine şi te-a sprijinit.
Vremuri bizare. Luni prea pline şi prea mari. Oameni nebuni şi invidioşi. Continue reading

And there ain’t no more to say

Câteodată ne uităm toate cuvintele și ideile. Uităm cine suntem și încotro ne îndreptăm. De fapt nu cred că uităm ci toate ni se par brusc neimportante și fără pic de relevanță pentru cine suntem în momentul ăsta. Cine ne vrem.
Ne ascundem în muzica ce pare să ne spună lucruri noi sau poate să spună exact ce trebuie. Ne ascundem în rândurile unei cărți recomandate și cu adevăruri prea dur spuse.
Mă iau frici ciudate, mă lupt cu demoni ce nici nu-i bănuiam în mine, am iarăși visele apocaliptice și-mi simt pisicile ca mici cutremure când își scutură torsul pe același fotoliu cu mine.
Depresie zâmbindă, plâns înghițit, ochi care ustură, lipsă absolută de inspirație și creativitate, ciudă pe timp, fobie de lumină, oboseală patologică în gândire, moleșeală bizară, voință să nimic, sau absolut nici o voință să ceva.
Și un abces.
Sunt bolnavă tare. De tine.

Târziu de iunie

Azi mi-am pus cuburi de gheață în cafea și mi s-a făcut dor de frappe-urile anilor trecuți.
Două seri la rând am făcut infuzie de dragoste pe soundtrack perfect romantic și sub cea mai mare lună plină. Am tăcut și-am admirat un el cu părul lung, cuminte, o ea cu ochii mari și cel mai frumos mod de a fuma. Și n-ai cum să nu le simți strânsul de mână pe sub masă, privirea, gestul de a șterge zâmbind o picătură de bere de pe buza ei, grija de a lua un fulg lui de pe guler, glumele doar ale lor și șoptitul șuierat în ureche. Invidie moale și optimism. Asta îmi dă o dragoste nouă între doi oameni frumoși. Și noi.
Ah, câtă nevoie aveam de senzația asta după dușuri prea reci de cinism gălățean. Uh, oameni veniți din alte lumi ce-aduc cu ei quality time și mult prea multe sucuri de vișine. Iz de croazieră.
M-am obișnuit să nu plătesc taxiul, o pală de vânt sub un corcoduș copt poate semăna cu un atac, furtună, furtună, furtună.

Plăcerea de a lipăi leneș pe parchet și de a mă fâțâi goală prin casă e incomparabilă. La fel și panica atunci când sună cineva la ușă. Și știu sigur că nu ești tu.
Mă sperie amânările. Septembrie e prea aproape. Și tu și-n iulie ești prea departe.
Sirop de păpădie peste alte cuburi. Pahare goale pe parchet. Miros de așteptare.

I did it. Now what?