I live on another planet, fortunately, and we do things differently there

Câteodată iubim iarna. Când ninge frumos și nu-i chiar ger. Waiting for the bus. Fular kiss. Parcă iarna ne îndrăgostim mai profund. Ne vedem doar ochii. Respirația ne-o simțim mai fierbinte. Suntem mai retrași și mai ascunși dar asta înseamnă mai intimi. Câteodată iubim iarna. The crunching sound when you walk on snow. The dusty smell when you turn the heat on that first time. Prafumul tău în eșarfa mea. Mitten texting. Cizmele încălțate după o noapte de stat lipite de calorifer. Car windows that get steamy and perfect for smiley faces. Ceaiul fierbinte, ciocolata caldă și cerul gri.

Câteodată urâm iarna. Continue reading

I’m not single, I’m in a long-standing relationship with fun and freedom

Nimeni nu știe mai bine decât mine ce trăiesc. Nici cum. Nici cât de fericită sunt. Sau nu. Câteodată îmi aud soluțiile recitate calm și grijuliu de prietene înțelepte. Câteodată mă simt în siguranță îngrămădită într-un taxi plin, cu voi. Câteodată mă simt în culmea fericirii între râsete sincere, perne cu levănțică și șosete roșii.

Sunt cu o fărâmă mai liberă decât oricine. Am planuri realizabile. Am parte de fericiri mici și perfecte. Iubesc. Și nu fac compromisuri. Mă lupt cu un sistem cretin dar nu din stradă. Fac liste în agende negre și serioase, rup foile la calendar câteodată nemulțumită dar câteodată mai mulțumită decât mulți.

Stau deoparte de multe drame și fac drame doar cu tine. Intenționate și pentru intensitate. Și-mi număr fericirile în zâmbetul meu, al tău și al lor. Continue reading

Cel mai soare soare

Ce fain ar fi fost soarele ăsta pe un strat de zăpadă albă. Cred că vreau doar imaginea de alb să mai șteargă din griul orașului, nu și picioarele ude, zăpada topită sub pași și bălțile gri închis. Eh. nimic nu ne mai mulțumește. Nici anotimpul, nici locul, nici zgomotul, nici direcția.
Azi mă ascund puțin de lumea dezlănțuită. Mă odihnesc, administrez și organizez. Fac plan, mișcare și zâmbesc doar pentru mine. Și pun la cale un weekend luuung și odihnitor cu activitate predominantă cititul, cu gustare predominantă pomelo și cu stare predominantă de vegetat. Predominant neproductiv și predominant mirific.
Parcă simți cum te cuprinde soarele ăsta când te gândești că mâine e vineri.

Pentru stare de bine, de pe weheartit.com, căni pentru cafea, inele, o bluză si o stare.

Ianuarie, miercuri

Azi, casa mea miroase a balsam de rufe. Pe un calorifer am întins un prosop în dungi colorate și, pe altul, pătura pufoasă cu animal print. Pe pătură se rumenesc și pisicile. Calde, vindecate, cuminți și alintate. Mi-e dor să fac poze (posesorii de aparate dinalea profi mă corectează mereu: fotografii). Eu fac poze. Mi-e dor să fac poze dar iarna nu prind niciodată lumina zilei acasă. Muncesc zi lumină.

Îmi fac conștiincioasă, zilnic, ceai aromat în cana cu infuzor. Ceai aromat de la Ina. Ceaiul japonez de iasomie de la Hellen mi-e milă să-l desfac. Încă stă bibelou lângă un minuscul borcan de miere de 28 grame.
Beau cafeaua cu mult lapte și din ce în ce mai puțin zahăr. Nu-mi mai iese bună. Nu cum o făceai tu.

Continue reading

The bright side of the moon

La birou e stare de fugă. Stare de încă un pic și gata. Bradul din showroom clipocește prevestitor. Toți facem glume cu gândul la acasă.
Azi acasă mă așteptau semne vizibile de vizită în lipsă. Elful de casă, tata, mă vizitează joia și-mi lasă cadouri întinse prin casă. Mă vizitează doar în sezonul rece când e departe de casa de la munte. Îmi udă florile, îmi umple castronele cu mieji de nucă și le plasează strategic pe birou, îmi aduce reviste și-mi lasă-n frigider diverse bunătăți ce doamna mamă mi le pregătește. Găsesc ciupici călduroși pe canapea, șervețele parfumate în bucătărie și mandarine lângă tastatură. Știam că vrea să mă surprindă săptămâna asta. Și mă gândeam că iar mă-ncanta cu ceva delicatese tari în grade, de fructe sau de flori. Îmi căuta globurile și fundițele de brad în pod și m-a sunat îngrijorat că nu le găsește. Erau la mine acasă.
Azi mi-a adus o parte din vinilurile mele. Atât cât a putut căra din camera mea veche de acasă. O mai frumoasă surpriză nu putea să-mi facă, pe lângă bunătățile din frigider și clementinele înșirate prin casă. Joia dupamiaza se simte casa altfel când ajung de la birou. Pisicile hrănite dorm, spoturile arse lunea funcționează, coșul de hârtii de lângă birou e gol și încălțările de la cuier aliniate. Încearcă să nu-mi schimbe ordinea la nimic, să nu îmi mute nimic și simt cum face tot în cel mai neinvaziv mod posibil.
Acasă azi e cald, e mai acasă și am miez de sâmburi de caisă în bol.

Yeah, I’m single, but you’re gonna have to be amazing to change that

     Fac provizii de bezele, vin roșu, tărie cu gust de păpădie și neapărat o crenguță de vâsc. În caz că apari și te pui pe demonstrat.
Aștept ceva ce nu se mai întâmplă. În așteptarea asta undeva se pierd zilele, lunile și anii vieții noastre.
Și-apoi fac să se întâmple când mă satur de senzația de așteptat în gol. Sunt primele sărbători pe care le vreau și cred zâmbitoare și ignorând relele din jur, de am senzația clișeu că tot universul complotează să mi le strice. Încerc să ignor oameni aruncându-se de la balcoane și/sau în fața trenului, să nu-mi aduc aminte promisiuni călcate în picioare și minciuni lejere, încerc să mă iluzionez că până dupamaiaza recipientul de cafea măcinată se umple magic și neașteptat și pisicile nu descoperă niciodată fundul castronelelor de mâncare. Eh.

Femeile frumoase îs născute iarna. Majoritatea. Pe frig. Trenurile circulă altfel de azi și se numesc altfel. Oare cât costă? Am o mare nevoie de portocale, mandarine, grepuri și pomelo în viața mea. Și plante de acvariu.

    Am prea multe fesuri și prea multe perechi de mănuși. Ascult muzică veche și fantazez cu gândul la un zâmbet frumos. Atâta timp cât nu spun al cui e, am voie să fantazez.

          Dacă fac cafea, bei?
O cană mare tare. Halba ta. Plină și doar un strop de lapte. Sărută-mă cu limba friptă și-o picătură mică de cafea pe buza de jos. Ține-mă în brațe cu forța chiar dacă eu zic că-s grea și nu mă gâdila. Nu-mi place. Asta după ce îmi iei gogoși calde și pudrate și dai pe vh1.
Am citit din arhiva decembrie 2007, decembrie 2008, decembrie 2009 și decembrie 2010. Și mi-am dat seama că, de departe, decembrie 2011 e cel mai fericit. Și poate a fost și 2008. Dacă îs indulgentă.

      Comenzi pe Breslo și Crafty de abia le fac față. Sâmbătă și duminică sunt la târg în Clubul Zodiar din centrul Galațiului. Apoi fac bradul și urmăresc reacția pisicilor. Plănuiesc două petreceri și câteva aventuri. Dacă mai și ninge nu-mi mai trebuie nimic.

       Iar tu ești deocamdată doar adiacent. Contiguu.

Nice cats have no fun

După un sms trimis de dimineață ce cuprindea ciorapi cu adeziv, gene false, unghii roșii, rochii cu falduri grele și pantofi cu toc mi-am dat seama că mă cuprindea starea de om sofisticat. Starea de papuci roz și mișcări lente, de carte lăsată încet cu fața în jos pe canapea pentru a împiedica ibricul de cafea să dea în foc pe aragaz, starea de încrețit rebel șuvițe de păr ud și de aprins lămpițe cu uleiuri parfumate, starea de beculețe clipocind și pisici torcând, de coji de portocale înșirate și muzică din reclame.

Eu cu mine.

Eu pentru mine. Eu pentru mine pot să mai fac multe dar m-am prins cumva într-un trebuie și eu pentru altii și am uitat eu pentru mine. Acum sunt împăcată că am făcut tot ce era de făcut pentru tine. Sau pentru tine, sau tine, sau tine. Mă pot întoarce liniștită la mine. Să fac eu pentru mine.

Întinzând de sens și stare poți zice că și ce făceam eu pentru tine era cu scop final ca pentru mine. Și, culmea, îmi convine și așa pentru că tot ce era de făcut a fost făcut.

Și lumea îmi pare mult mai mică și mai ușoară acum.

Și-am să o iau la pas dintr-un colț în altul. Singură dar cu cei mai frumoși oameni de vizitat. De mână cu cine mă înțelege. De mână doar cu cine mă iubește. De mână doar cu cine mă merită.

Mi-e dor de o băută. Au venit sărbătorile deci nu mai trebuie inventat un prilej. Mai pe seară vă povestesc visul de azinoapte și vă arăt poze cu ce minunății am primit cadou. Niciodată în viața mea n-am primit așa multe și frumoase cadouri.

If life is a waste of time and time is a waste of life, then lets get wasted and have the time of our lives.

My coffee mugs madness

Îmi place cafeaua și nu-i un secret. Îmi place gustul cafelei, mirosul aburului fierbinte, spuma făcută când e fiartă în ibric, culoarea perfectă când e preparată la filtru, tăria când e făcută la expresor. Îmi place cafeaua dulce, cu frișcă, cu puțin lapte, servită cu biscuiți sau felii pufoase de pandișpan, cu ciocolățele amărui sau rulouri de napolitană cu finetti. Cafeaua e o plăcere. Energia pe care mi-o dă sau efectul terapeutic sunt doar bonus pentru mine.
Ca orice băutor de cafea am un întreg ritual de preparare și servire. Și clar, îmi beau cafeaua din căni mari, încăpătoare. Am o întreagă colecție de căni de cafea așezate pe rafturi după culori, seturi, branduri de cafea sau în ordinea preferinței mele.
Băutul cafelei e o plăcere de aceea și recipientul din care îmi beau cafeaua trebuie să fie unul care să rimeze cu starea de bine. Și cu toții avem o cană preferată de cafea sau ceai, de lapte cu nesquik sau vin fiert, de cola sau bere. Cana noastră.
E plin internetul de căni la fel și dulapul meu de-acasă. Căni cu mesaje, căni termosensibile, căni cu fotografia mea, căni cu Serj, căni cu pisici, căni cu femei deznude, căni usb, căni termos, căni ‘lighean’ (așa le spunea Dina) ca cele din Friends, căni de sărbători, căni de la promoții de cafea, căni transparente. Am și ceșcuțe la set dar alea sunt doar de decor.
Îmi place și când mă duc în vizită la prieteni și sunt servită cu cafea să îmi analizez cana. Cei care mă cunosc tot mă întreabă dacă beau o cafea doar pentru senzația de absurd când mă întreabă și pentru rapiditatea da-ului meu. Și mă servesc în căni sau cești mari de cafea, niciodată mici sau medii. Săptămâna această aflându-mă în vizite am băut cafea dintr-o cană neagră pe care scrie coffee, o cană cu interior albastru pe care scrie poker, o cană albă pe care scrie mare student, o cană cu un leu funny și mi-am amintit de cana lighean roșie din care anul trecut am băut 3in1.
O cană de cafea e întotdeauna un cadou perfect pentru mine oricât de multe aș avea. La fel și lumânările parfumate, cerceii sau magneții de frigider.

Găsite pe net și adunate pentru forme, culori și stări de bine.
Coffee mugs:

All I need to make it real is one more reason

Sunt lucruri pe care le facem din reflex. Dintr-un impuls de moment și le uităm senzația imediat. Am avut timp azi să mă gândesc la lucrurile pe care le-am făcut pentru ultima oară fără să știu că va fi ultima oară când le fac și nu le-am dat atenție. Nu le-am păstrat senzația.
Am văzut Griffin&Phoenix. Un film calm despre moarte. Un film prea trist.
Închide ochii și ia-mă de mână. Imaginează-ți o mașină caldă, o ploaie rece și-o stradă întunecată. Și liniștea.
Imaginează-ți o cameră cu geamuri imense, un întuneric luminat doar de farurile mașinilor și-un zgomot de filtru ce-mprăștie miros de cafea.
Imaginează-ți o mochetă aspră, pereții transpirați ai unei camere de la subsol sau demisol și-un iz de pisică impregnat în aer.
Imaginează-ți ninsoarea, sania și rimelul meu întins.

M-au căutat prieteni vechi în weekendul ăsta. Unul m-a sunat trist și obosit pe-o viață ce-a invidiat-o la mine. Acum doar a încercat să mă complimenteze că reușesc să rămân la aceeași vârstă. El nu mai are cum. Ar trebui să se întoarcă. Altul mi-a umplut casa de veselie și baloane de săpun confuzându-mi pisicile. Mi-a tratat ochii roșii plânși cu zâmbet larg și senzația că e același om.

Eu iubesc în continuare. Nu m-am oprit nicicând. Nu vreau să pierd nici un moment. Nu vreau să existe momente lucide în care să realizez că nu iubesc. E ca și cum m-aș nega pe mine. Modul meu de-a iubi nu s-a schimbat. S-au schimbat oameni și tablouri, scenarii, orașe și vieți.

Visez mult și colorat, apocaliptic, interpretabil și nebun. Ascult Vermilion Part 2.

Who, being loved, is poor?

Nu există iubiri imposibile la fel cum nu pot exista iubiri forțate sau impuse, mințite, exagerate și lungite de dragul unei idei. De unde nu-i, n-ai cum să ceri. Iar fazele stupide catatonice, autocompătimirea exagerată și victimizarea înflorită sunt mai mult decât pot eu înghiți. Dragostea e frumoasă și veselă sau pasională și fierbinte, sau bolnavă și oarecum violentă, sau puternică și dureroasă, sau dulce și romantică. Nu există dragoste indiferentă sau nepăsătoare cum nu există dragoste fără energie.

Spuneam că mi s-au terminat încercările. Revin și spun că am inventat altele noi și mi s-au consumat și alea. Deși credeam în ele cu toată puterea mea magică.

Singura șansă, speranță și magie rămasă în sertar cuprinde șosete cu degete, neapărat colorate, o ninsoare calmantă ca un drajeu de magneB6, cuvântul deasemenea scris legat și mult miez de nucă. Amestecate vindecă orgolii și pansează găuri scobite de dubii urâte. Stropi calzi de țuică fiartă, bezele coapte și-un pomelo. Etapa a doua cuprinde nesquik scăldat în lapte proaspăt, clătite la cuptor și altele înfășurate cu nutela. Un ritual ce trebuie neapărat făcut pe ritm de muzică superbă și numai în noaptea de Santandrei. Și tare-ar merge lupii înlocuiți cu tors de pisică dar câteodată vrăjile se fac în deplasare. Această vrajă se laudă că are clar efectul imediat al unei palme dată încet, rece și neașteptat. I’ll keep you updated. Și dacă funcționează și tare bine-ar fi, că noaptea lupilor deschide o lună plină de petreceri în care o să ne întrecem în cele mai clișeu urări, cele mai stupide cadouri și cele mai întinse mese. Deci trebuie reînviată energia.

În weekendul ăsta exersez etapele. În următorul, le aplic.