Category Archives: wtf?

All was going great until, people

by Liz

Prea mulți oameni răi m-au extenuat. Disconfort și stres. Agitație și indignare.
Aseară am stat lungită pe canapea cu o compresă rece pe frunte încercând să nu mă gândesc la nimic. Azi încerc să scutur gândurile rele, încerc să uit și să-mi regăsesc starea mea zen. E trecut de ora 2 după-amiaza și un copil suflă într-o vuvuzela (mare, de stadion) de la ora 9 dimineața. Prima oară am crezut că e claxon de mașină blocată în parcare. Eh, să fie ăsta cel mai rău lucru care se întâmplă zilele astea. Răcoarea asta de două zile parcă a trezit ce-i mai rău în oameni.
Mut mobile prin casă, iar. Mă liniștește curățenia. Pisicile inspectează fiecare raft mutat parcă ar fi prima oară când îl văd și n-ar mai fi dormit pe hainele alea nopți în șir. Maya aleargă în jurul meu fericită. Curățenia și mutatul mobilelor e joacă pentru ea. Descoperim împreună jucăriile ascunse în colțuri în care nu mai ajungea. Strâng gunoi în mijlocul camerei și cât plec după făraș, ea îl poartă deja pe blană. Mă bufnește râsul. Când râd, ea dă din coadă fericită și împrăștie un nor de praf și păr, scame și bucăți de jucării mestecate.
Terapie cu animale și cafea. Iau pauze scurte și primesc și vești bune. Desfac caise coapte și caut energie și răbdare în fiecare mușcătură.
Mă pierd în ochi galbeni de pisică alintată.
Îmi cunosc vindecările deși le-aș dori doar pur și simplu fericiri.

terapie

Never underestimate the power of jealousy and the power of envy to destroy

by Liz

Never underestimate that!

Scoți din context, sudezi, servești rece, înghiți în sec, te-neci isteric, sughiți o perioadă și-apoi te trezești și te privești cu milă dar și părere de rău că n-ai avut mintea de pe urmă. Știu. Am fost acolo. De prea multe ori.

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski
Și toată lumea fuge de nefericiți. Sau isterici. Sau răi. Sau mult prea fericiți. Ăia zen îs la mare căutare. Ăia care știu cine sunt, ce vor, cât merită și-s fericiți doar ei cu ei fără să arunce venin, fără să pretindă, fără să privească de sus sau să se creadă dumnezei ci doar primind. Mno, de la ei pornesc religii. Chiar dacă și ei au fost nefericiți și negri în trecut. Dar au știut ce trebuie să păstreze din om, din dragoste, din priviri și din despărțire. Și-au respectat.

Sometimes loneliness is what we need. Sometimes loneliness is what we deserve. Continue reading →

Reality check

by

   Sunt în momentul cel mai propice din viața mea în a adopta o cauză revoluționară. Eu nu-l simt așa. Toată lumea din jurul meu însă da. Și mi-a luat puțin să-mi dau seama tonul din discuțiile despre proteste, cu mine. Acum înțeleg de ce duminică dupamiaza, din senin, m-a sunat mama, inocentă, să mă întrebe ce fac. Așa sună ea o dată la două săptămâni. Să vadă ce fac. Sau să mă ia ironic cu: sunt bine, mamă, dacă vroiai să știi ce fac… te-am sunat să-ți zic că sunt bine, tata e bine, bunica e la piață și pisicile dorm… De obicei mă sună dimineața. Prea dimineață. Continue reading →

War that no one won

by

   Am întâlnit mulți oameni urâți lately. Oameni fără profunzime. Oameni care își pomenesc de infinit mai multe ori genitalele decât le folosesc zilnic pentru funcțiile biologice. Și-am să zic doar că unii mi s-au părut isteți. Și modul în care un om domină un loc, un spațiu sau o relație îți poate da falsa senzație de superioritate. Și-apoi ochii ți se deschid.

   People with no morals often considered themselves more free, but mostly they lacked the ability to feel or love. Cei mai isteți o simt cu regret dar nu se cred în stare să se cizeleze. Culmea-i că sunt atrași de oameni buni și chiar atrag și-apoi când sunt respinși sau înlăturați își văd comportamentul, felul de a fi, fără vreo limită și liber, iar ceilalți cizelati și fini sunt repede catalogați ca limitați și încordați.

   Ah, de libertatea ar sta în înjurăturile repetate și neadevărate ca și sens. Nu-s pură, castă, pocăită. Nu-s prea ușor de lezat și nici nu-s fandosită dar p***, p****, c****, l***, f**** nu sunt cuvinte pe care să vreau să le aud și nu băutul, fumatul și trasul n-o să te ridice în veci în ochii mei ca fiind mai liber, mai extrem sau mai rebel. Nu înjura femeile, nu le lovi(prea mulți bărbați ce dau în femei am cunoscut eu, din fericire nu din calitatea de femeie a lor, dar am avut parte de experiența mea și mi-a fost suficient), nu le complimenta cu un argou atât de prost ce-n sensul propriu n-ai să știi măcar să îl respecți.

   Zâmbește, fă dragoste sau sex, nu f**e, bea cât să fii wity și vesel nu varză și cu blackout. Cel mai adesea astea ascund frustrări. Și e păcat de zâmbet. E grupul celor ce se dau rebelii fără cauză anume și ce-și proclamă viața trăită intens dar se zbat într-o mocirlă de vomă și femei ușoare, de “produs țigări” și mahmureală cruntă. Și își proclamă sus și tare o tinerețe trăită dar n-ajung nicăieri decât mult mai aproape de o moarte anonimă. Și-apoi sunt cei ce se trezesc la timp și-și înțeleg puterea și dorința și își păstrează pentru ei și cine trebuie cuvinte dure cât să spulbere și-atât. Nu doar de funul de a fi vulgar. Și înțeleg că mirosind frumos, clipind superior și filosofând calm ai tot confortul la picioare, ai cele mai frumoase femei, ai rândul calm de suflete pereche ce te-așteaptă și maximul de senzație în orice. Ai băutură să o bei când vrei, ai o țigară să o savurezi doar dacă alegi, ai sex curat și pasional sau nebun și murdar, ai planuri realizate și altele în curs de. Ai fericire și chiar sănătate. Ai exact distracția pe care o alegi și poate fi alta în fiecare zi. E așa de fină limita încât n-ai cum să le arăți diferența. Doar să o simți.

   Sunt oameni pentru a căror prietenie trebuie să lupți, trebuie să demonstrezi și trebuie să simți. Dar mai ales trebuie să fii. Sunt acei oameni ce au un standard și o viață în care pătrunzi greu. Îi vezi, îi invidiezi, ți se par fericiți și le cauți hibe când îți dai seama că e greu să ajungi la ei. Sunt elitiști și pun un standard care chiar de l-ai putea atinge ușor n-ai chef, nu-ți trebuie.

   Sunt și oameni fără standard dar ei își spun deschiși, ce acceptă pe toată lumea oricând și oricum, ce dau senzația că nu ascund nimic și-s oameni cool și împăcați. Oricum s-ar crede tot lipsa unui level e. E pe sistemul mai rău nu se poate, e pe direcția noi ne permitem orice deci nimic nu poate să fie mai rău de-atât încât să ne supere atâta timp cât noi ne comportam cel mai rău.

   Unii și-au înțeles libertatea de a tria prietenii și oamenii ce le intră-n viață și-n a trăi la maxim în felul propriu, unic și cucerind o lume și ceva din univers. Unii și-au înțeles libertatea în a-și bate joc de ei și ceilalți în cel mai clișeu și răspândit mod de a înțelege greșit libertatea și tinerețea.

   Unii își fac prieteni pe viață pentru că prietenia lor se bazează pe încredere și lucruri realizate. Alții rămân ciclic singuri pentru că și-au bazat prietenia pe gradele de degradare împărtășite.

  Și-i clar că-s oameni ce m-au supărat și chiar scârbit. Culmea, oameni care spun că luptă ca și mine împotriva sistemului. Ei făcându-și creierii terci seară de seară, eu încercând să mi-i clarific cu fiecare minut pe care îl trăiesc sau poate pierd.

   Femei ce invidiază dragostea, respectul, pasiunea, cadourile, satisfacția și prietenia pe care eu le primesc. Ele primesc înjurături, palme, abandon, dezamăgire, minciuni și indiferentă. Bărbați ce invidiază calmul, aerul seducător, efectul oamenilor faini și puncte din the bucket list bifate și nu înțeleg de ce ei nu primesc atenție, iubiri perfecte și priviri încărcate de dorință oriunde merg.

   Și în același timp cunosc bărbați frumoși și puternici ce îți zâmbesc și-ți spun exact ce simți și vrei să auzi, ce știu s-asculte, râdă și complimenteze, ce știu să scrie versuri, s-asculte muzică bună și să trăiască fain. Și am grijă să le spun de fiecare dată când îi întâlnesc. Am lista-n buzunarul sufletului și îmi redă doza de încredere în ‘masculini’.

  Bărbații care apreciază femeile au femei. Bărbații care apreciază doar o femeie rămân fără ea. Bărbații care nu apreciază și respectă deloc femeile și nu înțeleg de ce nu au femei, chiar n-au și n-o să aibă.

***

The war that no one won încă, e cel cu moartea și despre moarte trebuia să fie postul nu despre oameni superficiali. Despre Boală a lui Marin Sorescu (via Janett), despre Miller care mă îmbolnăvește și despre o ciocolată albă. Caldă.

Never miss a good chance to shut up

by
 M-a epuizat ziua de ieri. A adunat toate energiile negative din lume în 8 ore de muncă, câteva ore de discuţii aprinse cu prieteni şi despărţiri fără gust. 
 Întâmplări reale şi bizare, vise de dimineaţă ce par realitate pură, arici de pluş şi sentimentul că am uitat ceva. 
 Întâmplările reale implică oameni în vârstă. V-am spus cât urăsc oamenii bătrâni? Specia blândă a bunicilor iubitori cu ochelari şi iz de poveste sau a unchilor aviatori ce îşi învaţă nepoţii să joace cărţi şi le citesc cu lupa din cărţi de poveşti, din păcate, a dispărut. Au mai rămas răzleţi, în sate uitate de lume unde televizorul nu-i influenţează ci doar aerul de munte, animalele din ogradă şi dorul de nepoţii de la oraş. Dar bătrânii de oraş au parte doar de o profundă ură din partea mea. În primul rând pentru că se plictisesc. Ca surse de informare nu au decât televizorul, telenovela şi ştirile cretine de la ora 5. De când ziarul gratuit le-a fost luat, nu le rămâne decât să se lege de viaţa oamenilor.  
 Întâmplarea de aseară m-a făcut să mă gândesc totuşi dacă nu cumva aveau un soi de bunătate în intervenţie. Dar nu, m-am convins apoi, nu aveau. E doar plictiseala lor şi pură invidie pe vârsta noastră. 
 Scenariul era compus din două fete (una eu) şi un băiat. Stăteam jos pe o bordură, cu sacoşele grele într-o inserare de vară şi noi fetele certam băiatul pentru un lucru promis şi nefăcut (care implica două tricouri de personalizat deci nimic ilegal, imoral sau care ar fi îngrăşat cumva). El, ruşinat, stătea jos cu capul plecat şi nu vorbea. O “doamnă în etate” s-a apropiat îngrijorată şi ne-a întrebat: îi este rău? I-am zâmbit cald şi i-am zis că doar îl certăm noi. Zâmbetul meu chiar îi mulţumea pentru îngrijorare. Ea a insistat: îi e rău? a luat droguri?. M-a bufnit puţin râsul şi am liniştit-o din nou că doar îl certăm în gând mirându-mă de absurditatea ideii cu drogurile. Eu ori sunt foarte naivă ori oamenii foarte proşti în jur. Eu când spun droguri mă gândesc instant la filmele americane cu traficanţi, pacheţele de pudră albă confiscate de poliţie şi oameni cu arme ce păzesc laboratoare ilegale. Asocierea cu un grup de tineri frumoşi şi curaţi din Galaţi România, făcută de o madam de 70 de ani mi se pare deplasată. Madam jignită că m-a bufnit râsul şi că insist pe faptul real că îl certăm s-a luat vehement de viaţa mea că ea a fost cadru medical şi ştie sigur că un băiat nu stă aşa cu capul în jos (eu îi zic poziţia ghiocel adică vinovăţia clară cu barba în piept) decât dacă a luat droguri şi de ce râd eu de ea că ea ştie mai bine. Ea vehementă. Eu, noi împietriţi de prostia ei. Doi domni tineri, traşi de fiare şi cu evidente gusturi muzicale ‘bune’, în trecere, se opresc şi se bagă în vorba: Eşti bine? Ai fumat? Ai tras pe nas? Evident că eu nu am ştiut cum să reacţionez în continuare şi ne-am ridicat toţi trei şi am plecat acasă. Clipa noastră de odihnă luase sfârşit. Cum să le explic că nici măcar ţigări cu tutun nu fumăm, că singura plăcere vinovată e să ne ameţim cu bere rece de dozator vara sau să fierbem vin roşu cu scorţişoară iarnă? Cum să le explic că mă simt jignită şi de asocierea cu drogurile şi insistenţa lor? Cum să le explic că ‘cluburile de figuri’ din care femeile ies îmbrăcate colorat şi băieţii îs tunşi periuţă (dar social acceptaţi ca prezentabili) îs locaţiile cu cel mai mare consum de droguri şi nu fetele şi băieţii care se odihnesc vara pe o bancă. 
 Mi-am amintit de o altă fază de acum două veri petrecută tot într-un parc gălăţean. Eram vreo 6 tineri şi o chitară. Toţi prieteni buni care acum studiază în străinătate la colegii bune. Stăteam pe bănci cu doze de cola reci în mâini şi bârfeam, vorbeam, whatever… Un “domn în etate” s-a apropiat de noi şi a început să zbiere efectiv că suntem nişte neisprăviţi, nu ştim decât să chiulim de la ore şi să pierdem vremea prin parcuri, că fumăm, bem şi înjurăm. Că noi ducem România de râpă. Avai. Cum să îl opreşti? Cum să îi spui că din 6 oameni 4 îs olimpici naţionali? Cum să îl faci atent că nici unul nu avea ţigară în mână şi că e vacanţa de vară? Cum să îi spui că nu ar fi înţeles nici măcar una din discuţiile pe care le aveam? Cum? 
 Ăsta a fost postul meu indignat despre oamenii care mor de grija noastră. Generaţia care a crescut copii şi i-a trimis în Italia la furat şi pentru care patriotism înseamnă melodia “Doamne, ocroteşte-i pe români” varianta vulgară cântată cu mândrie. Generaţia pentru care s-au cântat manelele, s-au inventat ştirile de la oră 5 şi care a funcţionat bine în sistemul comunist cu şcoală de-a sila chiar de nu erau în stare, loc de muncă ca premiu şi casă de la stat. Generaţia pentru care e ok să îţi baţi nevasta şi să o înşeli dar nu-i ok să fii gay, e ok să furi de la locul de muncă dar nu e ok să întârzii plata întreţinerii. Generaţia care ţie, tânăr cu două facultăţi absolvite, ţi se adresează la un pertu în zeflemea, privilegiu dat de vârstă, cică,  dar o înştiinţare o scrie cu 4 greşeli gramaticale pe care dacă i le semnalezi te cataloghează ca arogant. 
  
 Liz scrie rar postări dinastea. Oftez. 

 Am să fug în lume şi-am să caut locul unde bătrânii sunt încă bunici. 

Imitatorul copiator de azi

by

Copiatorul zilei este TwistLemon    http://wierdoozland.wordpress.com/.

Primele cateva postari sunt ale mele, descrierea blogului deasemenea, si sidebar-ul (aici a fost original in inspiratia de a copia. Nimeni nu mi-a mai copiat titlurile si informatiile din sidebar). Mai jos nu le-am mai recunoscut. Poate si le recunoaste altcineva. O fi avand si blog de lucru manual? E un “domn” de aceasta data. Marius Serban pe numele lui. 
I-am dat add pe Fb. Mi-e mila. El poate vrajeste fete cu blogul ala si eu il sabotez acuma cu ideile mele de precizare a sursei.  
Si pe cuvant ca nu le caut. Mi se arata ele. Si eu cuvintele mi le recunosc oricand. Pacat. 

Sa-i dam şi trafic…

by

 Părerea mea despre plagiat o ştiţi. La fel şi prima senzaţie cumva măgulitoare pe care o am eu  când descopăr un imitator. Dar să îmi spuneţi voi dacă aţi mai văzut aşa ceva… :)
 Postările mele, hobiurile mele şi blogurile mele… şi cumva analyticsul spune că-mi trimite şi ceva trafic mie dar n-am descoperit cum. Deci să-i dăm fetei şi din al nostru, zic. Iat-o:

http://dulceatadecirese.wordpress.com/  unde mi-am gasit postarile…
http://dianascorici.blogspot.com/ si cica acesta e numele sau…
http://diabijoux.blogspot.com/ iar asta a fost bonusul…

(Şi sunt postări unde a mea prietenă spune că sunt combinate frazele mele cu ale Evergreenei. Evergreena a mai păţit-o. Ca şi mine. Iată deci onoarea de a fi copiate şi de o bloggerita din Chişinău )

Later Edit:  Le-a şters în câteva ore. Îmi pare rău. Era o domnişoară cu un blog cu unele (multe) postări ale mele publicate şi cu un alt blog de handmade numit întocmai Blog de lucru manual pe care vindea (sau încerca) brăţări ale prieteniei. Şi eu cred că domnişoara din Chişinău chiar mă plăcea. Îmi pare rău că aşa a fost să fie manifestarea simpatiei şi descoperirea ei.