(foto)

 Dramele nu-mi plac. Concluziile da. Mă simt fericită şi cu stare de călătorie. Plec. Şi de-abia aştept să mă întorc săptămâna viitoare, s-o iau pe Ale de o mână şi să ne pierdem o zi întreagă prin parcurile şi barurile din oraş, să râdem cretin de glume şi priviri, să tăcem tensionat minute în şir când n-o să pot să îmi abţin un “iartă-mă”, să zâmbim sincer când explicaţiile ne scapă de bănuieli. O zi întreagă o să facem schimb de secrete preţioase ce de fapt le ştiam amândouă dinainte. 
 Câteva zile de odihnă o să treacă repede dar o să-ncerc să-mi prelungesc senzaţia de concediu căutând prin Galaţi urmele Dinei şi o să sper că o să am timp de o îmbrăţişare şi “Lizucă” şoptit cu glasul ei subţire şi alintat înainte să o pierd Bucureştiului.
 Şi ca întotdeauna când totul se linişteşte apare Simone, frumoasă şi fierbinte cu-o viaţă ce eu o văd simplă şi cochetă şi ea o vede complicată şi greoaie. Şi-o să stau iar cu capul în braţele ei şi-o să-mi povestească accentuând seducător “ş”-urile. 
 Mă mai gândeam că toată săptămâna viitoare fiind vacanţă am toate şansele la o seară gălăgioasă într-un bar rock mângâind o Pisică Movică.

 Şi da, relaţiile mele cu femeile pe care doar eu le cunosc sunt bizare.