Cât de absurd e să spui/gândeşti/crezi fraza: “De azi am să-mi impun să nu te mai iubesc.” Cei ce o gândesc, din acel moment încep să se comporte ca atare (atare este cineva) dar nu să şi simtă. Eh. Fie la ei acolo.
Un biscuite absoarbe cafea din a mea cană. Neintenţionat.
Cât de neinteresante trebuie să fie vieţile unora dacă fac din a vorbi despre a mea principala preocupare.
Ieri dupamiaza, un bărbat m-a trezit blând din somn, m-a plimbat de mână toată faleza, mi-a luat popcorn, ne-am mirat împreună ce crescută e Dunărea şi-am admirat fete în pantaloni scurţi, pe role. Azi dimineaţă am vrut să-l uit.
Nu sunt făcută să trăiesc singură. Am încredere, devotament, dragoste, fidelitate, prietenie şi sprijin necondiţionat de oferit. Şi oricât am dat greş în trecut oferindu-le, oricât aş fi greşit persoanele asupra cărora am revărsat sentimente nu o să mă răcesc niciodată, nu o să încetez a le oferi. Pentru asta trăiesc. Poate şi pentru că toate astea eu le-am primit înapoi şi ştiu cum e să le primeşti, ştiu cum e să aibă cineva încredere totală în tine, să-ţi fie devotat şi să fie acolo oricând ai nevoie, să te iubească. Şi sunt şi am să fiu mereu persoana asta pentru cei care merită. Câteodată insist să cred chiar şi în oameni care m-au rănit.
Nu trag de nimeni, nu cer şi nu caut pentru că am încredere în ce pot oferi. Şi cei ce sunt lângă mine sunt pentru că aşa vor.
O bârfă din invidie se simte şi la urmă ţi se-ntoarce. Acceptă înghiţind în sec, transformă-te în cineva mai bun, fii sincer şi iubeşte. Timpul o să vă dea palmele pe care le meritaţi când scoateţi inepţii gratuite.
Sunt curioasă dacă-mi programez o săptămână de odihnă acasă făcând brăţări, în Geenie pe canapelele din mansardă sau ascultând rock în căşti ascunsă sub o umbrelă neagră cam ce-o să iasă de fapt.
Un biscuite absoarbe cafea din a mea cană. Neintenţionat.
Cât de neinteresante trebuie să fie vieţile unora dacă fac din a vorbi despre a mea principala preocupare.
Ieri dupamiaza, un bărbat m-a trezit blând din somn, m-a plimbat de mână toată faleza, mi-a luat popcorn, ne-am mirat împreună ce crescută e Dunărea şi-am admirat fete în pantaloni scurţi, pe role. Azi dimineaţă am vrut să-l uit.
Nu sunt făcută să trăiesc singură. Am încredere, devotament, dragoste, fidelitate, prietenie şi sprijin necondiţionat de oferit. Şi oricât am dat greş în trecut oferindu-le, oricât aş fi greşit persoanele asupra cărora am revărsat sentimente nu o să mă răcesc niciodată, nu o să încetez a le oferi. Pentru asta trăiesc. Poate şi pentru că toate astea eu le-am primit înapoi şi ştiu cum e să le primeşti, ştiu cum e să aibă cineva încredere totală în tine, să-ţi fie devotat şi să fie acolo oricând ai nevoie, să te iubească. Şi sunt şi am să fiu mereu persoana asta pentru cei care merită. Câteodată insist să cred chiar şi în oameni care m-au rănit.
Nu trag de nimeni, nu cer şi nu caut pentru că am încredere în ce pot oferi. Şi cei ce sunt lângă mine sunt pentru că aşa vor.
O bârfă din invidie se simte şi la urmă ţi se-ntoarce. Acceptă înghiţind în sec, transformă-te în cineva mai bun, fii sincer şi iubeşte. Timpul o să vă dea palmele pe care le meritaţi când scoateţi inepţii gratuite.
Sunt curioasă dacă-mi programez o săptămână de odihnă acasă făcând brăţări, în Geenie pe canapelele din mansardă sau ascultând rock în căşti ascunsă sub o umbrelă neagră cam ce-o să iasă de fapt.
În rest numai de bine. Mă odihnesc în tine.
“azi am poftă de dragoste leneşă şi tandră… de zâmbetul tău somnoros… de ciupit 3 corzi de chitară… de fumat, culmea de fumat, …de mângâiat uşor un zâmbet ca al tău… de plâns încet de fericire… de clipit des la lumină… de vegetat în braţele tale până se-nsereaza… Azi am poftă de glasul tău.
Şi parcă prea intens doresc să te văd azi păşind leneş pe covorul pufos… cu talia lăsată într-o parte… cu buzunarul rupt şi alb, cu trei şuviţe atârnate-n ochi… cu zâmbet tăcut şi diabolic… cu dragoste-n priviri…” (25 august 2008)
Şi parcă prea intens doresc să te văd azi păşind leneş pe covorul pufos… cu talia lăsată într-o parte… cu buzunarul rupt şi alb, cu trei şuviţe atârnate-n ochi… cu zâmbet tăcut şi diabolic… cu dragoste-n priviri…” (25 august 2008)
Mă gândesc că stările de genul ăsteia sunt atât de rare, încât merg păstrate în cutiuţe, ca amintire :)
Iulia, azi am scos din cutiuta la vedere starea asta… statea acolo de cativa ani… :) Fiecare avem cutiute, cred…
mi-a atras atentia titlul articolului:) nu stiu ce o fi avand iarba dar se pare ca are un efect aparte asupra noastra:) iarba,iubire,ciocolata:P suficient ca sa te simti supraom:P
De multe ori iti impui pt ca nu ai de ales. Dar fie la noi acolo, iar tu cand o sa fii in situatia asta sa l iubesti in continuare pe nemernic;)