E de la luna plină

 Până şi eu m-am săturat de postări cu gânduri negre deşi încă mă simt aşa. M-am plictisit citindu-mă în nuanţe de gri închis. Nu am încă idee de unde aş putea să colorez totul, din nou,  în cremul cafelei cu lapte, să fac să fie soare şi frumos. Poate un strop de verde din ochii pisicii negre ce-mi bântuie biroul şi-mi disturbă webchaturile călcând apăsat pe tastatură sau muşcând cablul camerei video. Sau poate-ar trebui să-mi caut ceva puteri în luna plină de azi. Cineva îmi spune să mă retrag în muzică, altcineva îmi spune să mă sprijin de el. O soră mică şi zâmbitoare vine şi mă consolează speriată şi cărând după ea saci de încredere forţată în mine. E vital sentimentul că aparţin cuiva. Eu aparţin în primul rând ei. Apoi ţie. Dar voi ştiţi asta. 
 Încerci şi te consumi ca să mă vindeci. Mă urmăreşti prin casă şi faci grăbit, înaintea mea, ce vreau eu să fac. Şi nu mă laşi. Şi ştii că mă enervez şi-apoi zâmbesc de fiecare dată. Îmi înmânezi amuzat felicitări cu femei frumoase în sânii goi. Îmi dai apoi motive cuminţi să fiu mândră de tine. Din când în când te enervezi pe presupusa neputinţă de-a mă vindecă. Zâmbesc şi îţi iubesc suspansul.  
 De azi am început să fac planuri. E de la luna plină sau de la punga de lapte praf dulce de la tine. 
  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 3 =