I can’t remember the last time I wasn’t at least kind of tired.
O săptămâna mult prea aglomerată  în care mă simt obosită, neinspirată dar optimistă. Iar dacă sănătatea îmi revendică o viață, mai am opt pline. Time to reborn. In slow motion.
Aud totul undeva departe și mi-am întins pilotele prin casă pe jos în caz că pic brusc.
Am nevoie de somn adânc și perfect satisfăcut. Satisfăcător.

My slow blink it’€™s a peace sign. Dar sunt oameni care văd amenințarea într-un semn de pace.

Îngrămădeală de zâmbete noi conturează drame pe-un orizont spre care nici nu mă uitam.

—
Am descoperit o cameră care mă vindecă de orice. O cameră unde e cea mai faină și naturală răcoare în plină vară și unde, pe un pat moale, pot să mă așez neglijent, să închid ochii și să uit de îngrijorări și supărări. E străjuită de o oglindă imensă vintage la intrare ca semn că trebuie să îți amintești cine ești când intri acolo. Și-apoi gândurile îți sunt șterse lent de cele câteva zeci de pensule de pe rafturi și îngrijorările îți sunt adunate în căni cu văcuțe colorate. M-așez și-mi dau seama că la o întindere de mână am tot ce aș avea nevoie, de la pisic de-o lene inimaginabilă, prăjitură cu ciocolată, caise reci și coapte, cățel alintat, rafturi de ceai aromat, forme de lut să te minuneze până la luminițele unui router și tăcerea unui prieten. Închid ochii și inspir miros de rufe proaspăt spălate, aud foșnet de copaci, tors de pisic și sfârâit de pepsi acidulat într-un pahar. Fără zahăr. Când ies uit să mă uit în oglindă și mă gândesc că holul lung și plin de cărți e desprins din Harry Potter.
Un loc care tot timpul mă mai uimește cu ceva. De fiecare dată știu că am să descoper ceva nou. Un orar în germană de care stă atârnat un pix legat cu șnur, o tablă neagră mică desenată cu creta, un animal de pluș mirosind a detergent, o pungă foșnăitoare cu chipsuri cu wasabi, o cutie cu mărgele de lemn colorate, o gladiolă naturală și de o culoare nemaiîntâlnita, un vas de plante cu un ardei cu frunze ronțăite de pisic, o ușă spre habar n-am ce, o rețetă decupată dintr-un ziar…
Uit mereu codul secret spre camera asta…
—
Am să ies să tac pe mal de Dunăre. Spre seară revin cu încă două postări.
E timpul să mă-nchid în oamenii mei.