Într-o stare puțin amețită de după moțăiala lipită de calorifer, amestec curiozitate bizară cu gust dulce de brânzoaice. Plânsul de azi de după telefon l-am pansat cu pisici. Fac bine tare la cicatrici vechi și uitate. Gânduri precum “Poate te-ai regăsit…” “Poate acum știi…” “Poate din vinovăție…” “Poate faci aceeași greșeală și-acum o simți..” le-am legat fedeleș și aruncat în grădina moșului de la parter. Prea arătau cu degetul. Totuși, singurătatea de azi ți-o dedic ție. Fericirea mea generală ți-ar sta bine pe felicitările de sărbători. Înțeleg și știu că avem nevoie de concluzii pe care viața sau regulile sociale nu le permit. Eu aveam nevoie doar să am siguranța că n-am fost nebună iubindu-te. Acum știu că n-am fost. Restul nu-s concluzii care îmi trebuie mie și nici nu te pot ajuta să le tragi pentru că tot ce ți-aș putea adăuga ar fi un “ți-am zis și nu m-ai crezut”.
Mă bântuie un trecut ce nu-mi aduc aminte să îl fi trăit. L-am răscolit căutând un fluturaș cu care să golesc de aer caloriferele, într-un sertar aglomerat și dezordonat.
Când gândurile dor, când amintirile insistă să iasă din sertare, când mi-am dat seama că numărul tău de telefon are același nume, când am frisoane de frig într-o casă caldă se-aplică instant tratamentul cu pisici, precum am spus.
De pe StumbleUpon:
Unghii negre bântuite de pisici. Biju-uri cu pisici încolăcite. Semnul de carte cu pisică neagră din cartea mea de pe noptieră. Semne de carte sau semn de cărți. Și Garfield. Neapărat.
