(foto)

   Mi-e atât de dor încât am senzaţia că eu ţi-am inventat gustul. Îmi imaginez îmbrăţişări în care să-ţi absorb cât mai mult mirosul. Inventez apropieri în care să-ţi simt cât mai mult trupul.
    Mă scutur şi zâmbesc amar. Mă întorc obosită spre ce mă aşteaptă: poveşti încâlcite şi furtuni din ipocrizia unora sau zile aglomerate la muncă.
    Doi oameni atât de urâţi încât se merită în relaţia lor murdară şi pătată. Zâmbiţi-vă ştirb şi bucuraţi-vă reciproc de atingerile voastre scârboase. Lăsaţi restul lumii în pace. Nu ţine de zona voastră de interes personal. Încă nu aţi înţeles că nu vă rămâne decât să muriţi avându-vă doar pe voi? Nimeni altcineva nu vă mai vrea la fel cum nu vă mai vreţi nici unul pe altul dar atât v-a mai rămas. Nu-i vina noastră că viaţa voastră e urâtă şi fără altă ocupaţie decât invidia pe fericirea noastră comună. Inspiraţi doar milă.
 
    Fac duşuri calde de oameni frumoşi şi destepţi. Muzică bună, planuri şi vise în culori şi relaxare cu pahare de vin roşu şterg stările urâte şi fac loc satisfacerii dorului.
    În sfârşit încep să conturez în gând viitorul. Cel apropiat are forma ta în cearşafuri şifonate. Cel mai îndepărtat are aromă de concerte, culoare de dupamieze în parcuri calde, întinşi pe iarbă şi consistenţă de oraşe occidentale.