Un post aşteptat. Întârziat pentru că am încercat să trăiesc zilele astea ca apoi să am ce povesti.
Un sfârşit de săptămână magic. O petrecere lentă şi aromată ce s-a scurs într-o noapte senină şi-amestecată cu doruri mari şi discuţii ce încercau să vindece. La mulţi ani, Cip!
O revedere ca o îmbrăţişare strânsă şi dragă, ca o privire albastră şi întrebătoare, ca o voce calmă şi nostalgică. Îmi venea să închid ochii şi să îl ascult vorbind despre el, despre Deltă, despre Beia sau despre Cluj, despre scrisori şi iubiri, despre concedii şi resemnări, despre pasiuni sau despre noi. Mi-a adus Chupa Chups. Mi-a zâmbit. Când a plecat, am auzit şoptit despre el: E un om fain. Merită să-ţi fi fost cel mai bun prieten…
Şi-apoi ziua ta. Mi-aş fi dorit să-ţi cânt la miezul nopţii La mulţi ani!, să mergem împreună la cumpărături, să ne jucăm în magazine mari cu dorinţe de cadouri, să-ţi iau cadou ce îţi doreşti cel mai mult, să bem de ziua ta o bere rece din pahare mari, să facem un grătar gustos şi să ne harjonim cu oameni faini ce mănâncă de pe jos sau au obrajii roşii şi ochii strălucitori, să pocnească şampania, să ne mânjim cu ciocolată de la tort şi să ne udam cu furtunul cu apă. Tu, ştiu ce ţi-ai fi dorit. Acelaşi lucru pe care mi-l doresc eu săptămâna viitoare.

Azi plec la Cluj. You’re on your own.

(Copyright foto)