Post vesel şi optimist în ciuda faptului.

Împărăţia Lizului se-nchide. Pentru unii era Împărăţia Lizului (Dina i-a spus aşa, şi aşa a rămas ), alţii o numeau cafenea, unii “acasă”,  alţii “la Liz” şi alţii ceea ce era: “magazin”. Deşi trist momentul oarecum, nu am avut timp să-i conştientizez tristeţea. Ultimele două săptămâni a primit vizite peste vizite şi încurajări frumoase, comenzi cât pentru toată activitatea de până acum şi contracte de sponsorizare ce oricum erau în plan. O cameră de casă veche ce dădea în stradă cu geamuri mari şi luminoase, o sobă ce ne-a încălzit iarna, un filtru de cafea sau ceai de fructe şi două fotolii mari şi albastre. Pisici, peruşi, acvariu cu peşti coloraţi şi-un câine lup. Ultimele zile ale magazinului m-au făcut să-mi dau seama că ceea ce am câştigat cu el îmi rămâne oricum. Că nu pierd nimic. Azi calculatoarele funcţionau pe jos, fără birouri. Presa imprima tricouri şi cuterul tăia în disperare. Puf personaliza de zor premiile pentru Broadcast Yourself! şi Rockfree Contest de săptămâna viitoare. Într-un colţ, Adi şi Cip prinseseră cu săgeţile de la darts foi albe pe ce-a fost displayul de tricouri şi discutau fizică la nivel înalt gesticulând cu o cariocă neagră. G cerea zâmbitor şi convalescent număr de factură şi cont pentru op. Cafea cu lapte condensat în căni făcute de noi se plimbau din mână în mână. Pufuleţi şi sandvişuri calde. Toţi erau veseli şi optimişti şi îmi zâmbeau aparte mie. Erau acolo pentru mine. Cu fizica lor şi controversele, cu munca, zâmbetele şi muzica, cu premiile, concursurile şi planurile lor. Am încuiat şi am plecat spre casă zâmbind. Ce-mi era drag în magazinul ăla iau cu mine. Nu e sfârşitul. Magazinul a fost începutul. Şi încă este. Pentru veselia şi puterea regăsite în mine, pentru prietenii cei mai frumoşi şi destepţi, pentru câte am învăţat şi pentru cum ştiu să trăiesc de-acum încolo. Făcând şi simţind ceea ce-mi face bine. Iubind.