Sunt locuri care te odihnesc indiferent de cât de puţin timp te bucuri de ele. Locul unde am fost eu este o casă mare şi veche, înafara oraşului. E ca o oază. O casă atât de racoroasă şi curată încât te relaxezi instantaneu când îi păşeşti pragul. O ogradă mare plină de boscheţi înfloriţi şi tunşi simetric, plină de pisici mici şi jucăuşi, pruni doldora de fructe, roşii coapte ce-atârnă greu, verande odihnitoare şi scaune mari de paie, perdele albe, apretate, miros de plăcinte calde şi grătare ce fumegă târziu în noapte.
Noaptea se lasă altfel acolo, mirosul florilor din grădină se intensifică odată cu răcoarea, pisicile ce-au stat tolănite o zi întreagă la căldură încep să mişune alintate, bancutele se răcoresc şi te invită să te întinzi pe ele leneş şi să laşi crinii atârnători să îţi păteze nasul cu polen ameţitor, să nu uităm de greieri, şi nu realizezi cât de târziu e când îţi târăşti paşii spre dormitoare cu tavan înalt.
Dimineaţa e o altă culoare inventată pentru locul ăla. Aroma cafelei se răspândeşte parcă natural, ibricul tronează fierbinte pe masa de lemn, ceşcuţe fine şi boltă de viţă de vie cu strguri ce se coc de la primele raze de soare.
Nu îi lipseşte nici biblioteca cu volume înghesuite pe două rânduri, cu semne de carte ce se văd ivite dintre pagini vechi şi cu levănţica uscată scuturată pe cărţi. O bibliotecă din drag de citit.
Casa, curtea, ograda mie, îmi aminteşte de La Medeleni.
Am dormit, am visat, am citit şi-am mângâiat pisici.
Mmmm :)… imagine de vis
slava Domnului ca inca mai exista "La tara"… traiesc aceleasi senzatii cand merg acolo, la mama… numai ca nu mangai pisici, ci hranesc porcii… hihi
si-mi ingrijesc pomii
Kaos, bine ca nu mangai porcii… Cand vad afirmatii cuminti si reale imi vine sa intreb mirata: tu ai tara?? ai mama?? pe sistemul: existi?? Ah, bine ai venit prin blogul meu prin de dulcegarii…
am de toate, toti avem, macar in dorinte