E o concluzie egoista si analgezica atunci cand nu stiu ce se intampla cu mine, cand ma vad altfel, cand ma simt altfel… cand intru in panica ca nu ma recunosc…
Si cred ca asta se intampla dupa ce incercandu-ma multe, grele, usoare, frumoase… la un moment dat am incetat sa reactionez constient si m-am lasat dusa de reactia momentului… Si fie ca mi-a placut, fie ca nu, ceva a schimbat in mine viitoarea reactie… Si mai stiu ca drumul fiecaruia e plin de rascruci… si ca decizia, opinia si chiar principiul urmat (desi pare dintotdeauna sustinut) te schimba in acel moment…
Si stiu ca trebuie sa recunoastem ca ne-au schimbat chiar daca ne vedem infrangerea si trebuie sa recunoastem cine/ce ne-a schimbat chiar daca ne vedem puterea…
Senin si clar gandind… un vis ma schimba, putin si temporar… sau chiar de tot, si-apoi un film, ca replica si stare… sau muzica recent descoperita… sau loc, oras, o tara… sau mare, munte, soare sau o ploaie de vara… un om nu mai vorbesc, un suflet mic, pufos ca o pisica sau chiar colti rai si coada falnica a unui caine iubitor ce-l cresc de-o viata… si ma mai schimba tradarea si minciuna… astea ma schimba-n rau si iremediabil… pacat… un gest, o floare si-un cuvant frumos ma schimba si sinceritatea dar si banii… pacat si banii schimba oamenii… si eu sunt om…
Cred totusi ca increderea in sine e metamorfoza cea mai cautata si mai cred ca transformarea din pasiune si iubire e cea mai frumoasa dintre schimbari si astea le caut dupa fiecare colt de strada pe care o urmez…
Si astea toate nu-s decat viata si a trai… iar asta este timp…
Cu un vis, cu un film, c-o stare, o melodie, un loc, o ploaie, un om, o pisica, o deceptie, o floare, un cuvant, un sentiment, cu bani mai multi, o pasiune si un gand, imbatranesc…