Vinerea cu minute lente, aer de toamnă (aşa îl simt eu) şi frunze uscate ude, tenişi şi-o zgaibă-n cot. Încă aştept my gypsy summer to invade. Îs plictisită foarte, dar zâmbesc cretin. Părul îmi e mai negru, la fel şi unghiile şi pisica.
Gândesc mult prea erotic, lately. Nu pot să scriu aşa. Pot doar şopti.
Apele mi s-au liniştit, nisipul mi s-a aşezat. Ştiu cine sunt şi într-o luna aflu şi cum mă numesc. Mă amuză cei care fără doar măcar să încerce să înţeleagă cine sunt şi ce-i cu mine, îşi pot permite luxul să tragă concluzii cu aer definitiv. Câtă prostie. Şi mai ales cât consum inutil de energie. Cum aş putea să sugerez cum să consume altfel o oră, zi şi energie fără să par vulgară ci doar sinceră?
Cred că povestea vieţii mele ar şoca. O viaţă, de altfel, plină de clişee. Nimic atât de neobişnuit în oameni, perimetru şi situaţii. Şi chiar destul de normală şi lipsa limitelor. Dar ar şoca şi supăra prin fericire şi putere. Prin satisfacţie şi dragoste. Şi nesupunere pentru nimic în lume, sistem, om rău, un standard învechit şi-o limită doar de manipulat. Trăiesc pentru senzaţie şi sentiment. Şi-atât. Pentru că la urmă doar în ele ne calculăm viaţa fericită, nu în cât am rezistat, cât am îndurat şi cât am sacrificat, cât am părut, cât am mimat şi cât am reuşit să păcălim ci doar cât am simţit.
Se-nchina mulţi la amestecătura asta de principii fără limite, de zâmbete flower power, de ţel suprem în dragoste şi orgasm, de fericire şi detaşare egoistă şi inofensivă dar nimeni n-o adoptă şi prea puţini rezistă când alţii încep a-i judeca. Păcat. Că tot ce trebuie să faci e să iubeşti şi să fii sincer. Şi-aşa dezlegi toate enigmele.
Suntem structurati genetic sa judecam, sa etichetam, pentru ca ceea ce nu cunoastem in genere sperie. Si-atunci etichetarea asta ar aduce cu ea un plus de siguranta pentru cel care eticheteaza. Ca o face gresit, se intampla intotdeauna. Oamenii vad in noi ceea ce nu e. Atat. Consecinta e ca adaptabilitatea, calitatea asta indoielnica, ne obliga sa zambim, sa toleram mai degraba, pentru ca a le explica ca suntem mai mult decat un nume si uneori o fata ar consuma mai mult timp decat ignorarea lor. Ca oameni, expresii sau judecatori falsi.
Septimia, prin postarea ta de azi si comentariul asta am devenit high on you..
Si cred ca rautatea mai vine si din invidia si ciuda ca desi ar intelege directia si motivatia de a gandi , iubi si simti fara limita, ei, unii, cei mai multi… n-o pot face, n-o pot incalca si n-o pot atinge…
Putini, rari, nebuni dar extrem de norocosi sunt aia de traiesc turbat… si-apoi creeaza si ne lasa-n urma volume mari de disecat la orele de romana… :) Ore impuse de-un sistem ce ne interzice orice comportament ce-ar duce la a fi astfel de oameni…
Se protejeaza cred. Ii dominam. :)
Ii dominam, bine spus. Se incearca o blazare a noastra, o tinere in frau. Ca turma am fi mai usor de condus. Iar atunci cand descoperi fie si un singur lucru care te face fericit in extrem, pana la a descoperi ca ratiunea nu e un fel de pizza e doar un pas. Oamenii care gandesc nu pot fi inlantuiti, decat de ei insisi, dar asta e altceva :D
mult prea erotic? asta nu se poate :))… cat despre etichete, hm, asa mi-i urat de ele si asa m-am saturat! dar o veni ea primavara asta odata, sa ne ascundem printre salcii pe mal si sa nu mai conteze nimic!:)