A horse walked into a bar. Several people got up and left as they spotted the potential danger in the situation.

Cum reușesc? Păi, practic nu fac decât să practic o practică foarte practică. Egoism pur în situațiile limită. Generozitate maximă în rest. Nu-s eroină. Nu-s super human. În caz de cutremur, ploaie de meteoriți cât China, apropierea periculoasă a Melancholiei, tornadă, tzunami, zombie apocalypse, serial killer, urs, famine, war sau gândac pe perete, în primul rând mă gândesc la mine și la ai mei. Dacă mâna ta întinsă sau țipătul tău după ajutor mă pune pe mine într-un pericol mai mare decât cel în care efectiv ne-am trezit apăi o să ridic finuț din umeri în timp ce-mi pun la adăpost posteriorul/iubitul/iubita/părinții/pisicile. În vreme de belșug sau măcar supraviețuire lină împart orice cu tine: posterior, iubiți, părinți și pisici.

Și-mi iau mașină în curând.

O nuntă. O înmormântare. O sesiune. O despărțire. Un plan. O dragoste. O comandă. Un job. Viața mea ce merită sărbătorită in seara asta.

Can february march? No, but april may. It’s june, for f*uck’s sake! Să bem la terasă, zic!