Fiecare a înţeles ce a vrut. Dorinţa generală a fost ceartă. Inamici mai vechi au jubilat şi pus paie pe foc. Degeaba. Calm, se explică situaţii. Se acceptă scuze. S-a vrut o postare care să bată obrazul barfelor copilăreşti şi ruşinoase. S-a vrut o postare, ca multe altele, despre tine şi cât de mişto eşti. Unii şi alţii au crezut că e cu palme şi scuipat. Alţii au ridicat din umeri şi-au trecut mai departe. Alţii s-au atacat de faptul că eu te cred perfect. Dar nu au nici un argument contra. Mi-ai luat apărarea frumos şi chiar ai luptat pentru mine. La o parte se dă numai cine nu înţelege prietenia adevărată. Eu, pe prietenii mei cei mai buni nu-i fac să plângă şi nu-i îndepărtez de lucrurile care îi fac fericiţi. Îi susţin orbeşte şi cu pumnii goi în cauze ce eu le ştiu pierdute din start. Dar asta înseamnă să fii prieten.
Şi-apoi de el ar fi un tort, ar fi un tort delicios. Ce prima oară ţi-a fost oferit ţie, când nu era nimeni în preajmă.
Motive tardive se găsesc. Urăsc doar gândul că eu aş putea fi un motiv. Prea des utilizat în ultimul timp.
Orgolii şi pumni în piept din cauza sentimentelor frumoase mi se par absurde. Din cauza cuvintelor urâte mi se par justificate.
O piersică, un ursuleţ de pluş şi o păpuşă voodoo. Un telefon scăpat în apă ce refuză să funcţioneze. Sunt de necontactat. Şi-mi place.

În câteva ore ne întâlnim la Spicu. Ale, Din şi despre Galaţi, Miru, Jul şi Ziarul Adevărul ne-au promovat. Adevărul nu numai online şi în ziarul tipărit. Zâmbet. Începe lumea să ne ştie.