Am dormit adânc şi cu vise lejere. În sfârşit aseară te-am văzut şi te-am simţit aproape. Premeditat sau neintenţionat inima mi-a stat câteva secunde când mi-ai făcut din mână la 3 piste de bowling mai încolo de mine… şi scrisul de pe tricou începuse să ardă şi cola să mă ameţească degeaba. Şi m-ai certat cu o privire supărată la sigurul fum tras din ţigară şi-apoi te-ai încruntat că ale mele popice nu cădeau deloc şi lumea se distra. Îţi mulţumesc că ai spus hai! şi-ai aruncat de fiecare data cu mine odată şi-ai reuşit să-mi iei din tremurat şi energie cât să pot câştiga frumos. Şi-ţi mulţumesc pentru sărutul depus în palmă, intens şi eschivat, ascuns şi interzis. Când te-am pierdut din ochi m-am speriat şi panicat. Şi-apoi muzica mi te-a adus. Şi rockul tare în difuzoare şi privirea mirată a celor din jur şi chiar remixul cu Nothing Else Matters am ştiut că-s pentru mine. Te căutam şi aş fi vrut să-ţi povestesc cum cineva mi-a zis zilele astea “Ştii ce s-ar potrivi rockului tău? O doză de muzică de-a mea!” Aşa mi-a sunat Metallica aseară. Trance. Şi nici nu dau cu search să văd cine şi cum o remixeaza ci doar încerc să-mi amintesc un vers românesc pe care îl cântăm în disperare aseară… şi îl simţeam atât de euforic. Îţi mulţumesc again and again. Şi îmi părea rău că nu ajungeam mai aproape de tine să-ţi citesc numele pe monitor (atât de prostească dorinţă) sau că nu am putut să zâmbesc, strânsă într-o îmbrăţişare, când ai plecat şi roţile au scârţâit urât şi claxonul a făcut un zgomot scurt.
Acasă mi-am privit lung tricoul …”missing you already!”…
Cu roz voi scrie azi “…mi s-a părut…”