Așa o lună frumoasă! Green Day se trezesc (asta-i cu zâmbet pentru Arashi), îi încă destul de cald să stai pe-o treaptă de oraș, destul de frig să te înfășori în eșarfe, e luna când toamna e cea mai toamnă. Luna asta fac 5 ani de blog, 1 an și-o lună de domeniu propriu. Luna asta, oameni frumoși își sărbătoresc ziua de naștere. E luna studenților, cafenelelor, castanelor și umbrelelor. Octombrie e de obicei luna în care eu plec în căutarea mea.

Mă bucur. Am obosit să vegetez. Cami e terapeutică. Prin luciditate probabil. Face to face.
Îmi plac oamenii care nu mă întreabă ce am, ci doar mă mângâie pe cap înțelegători. “there… there…” – Sheldon style. Ah, ador oamenii cu care totul vine și este natural, nimic nu trebuie să progreseze în nici o direcție, nu-s responsabilități și limite ci doar naturalețe. Oamenii ăștia odihnesc gândurile oricât de multe idei contradictorii ar avea cu tine. Până și dezacordul de idei e natural cu ei.
Am să mă opresc din gândit orice și-am să încep să fac. Din nou.
La sfârșitul lunii plec să-mi caut nebunia toamnelor trecute în așternuturi cu frunze ruginii și-n camere ce miros a liliac alb.
Îmbuteliez doze de natural odihnitor. Rezervă pentru încordările viitoare. Nu mă mai gândesc.

“Nu te mai gândi. Gânditul ăsta neconstructiv îi ca nisipurile mișcătoare, cu cât te agiți mai tare cu atâta te afunzi mai repede. Pune-o ceașcă de ceai aromat și colorat lângă tine și pornește de-acolo cu calm. Or să vină și zile mai bune.” imi zice A. caldă.

M-am gândit să vin și eu spre ele.