Mi se pare că e liniște și pace… dar cred că eu am impus liniștea și pacea asta ceea ce nu poate fi rău…

Azinoapte am căutat lumina lunii, mi-am sprijinit coatele de pervaz și bărbia în palme și am respirat aerul curat și răcoros după ploaie, mirosul ud de flori de tei și aroma scuturată a crinilor din grădina de la parter…

Azinoapte m-am jucat cu stele sclipitoare și m-am bucurat până mi-am dat seama că erau avioane pline cu oameni în drum spre destinații necunoscute mie, și-apoi mi-am închipuit că niște licurici roșii și mari fac bungie-jumping de la ferestre până am realizat că erau capete de țigări aruncate aiurea în grădini…

Azinoapte am adormit cu fereastra deschisă și am dormit bine…

Cafeaua m-a înviorat și mi-a adus o carte în mână: Nopți Orientale 1 de Zully Mustafa. Citisem “Strugurii s-au copt în lipsa ei” și mi-a plăcut mult, și am citit-o repede și ușor pe un șezlong la mare, și aș reciti-o oricând pentru senzație… Îmi place N.O., e erotică, e la fel de ușor de citit și e extrem de sinceră. Cred că povestește frumos ce a trăit sau și-a dorit foarte mult să trăiască ca și experiențe erotice și le povestește așa de frumos și adevărat încât oricine, care este mândru de propria sexualitate, se regăsește ușor în diversele ipostaze sau în dorința de a le trăi! Și nu sunt povești cu sex pentru că nu folosește nici un cuvânt care să jeneze ci doar inspiră și te lasă să-ți imaginezi ce se întâmplă mai departe singur…lasă loc și de dorințele și fanteziile tale…

Și mai e un element care mă apropie de autori înafară de faptul că încerc să mă regăsesc în poveștile și eroii lor: referire la o altă carte, un alt autor sau film care m-a impresionat în același mod…

Citind Nopți orientale, imagini și senzații se perindau fără contur, fantastice, așa cum trebuie iar referirea la “The Dreamers” i-a dat senzației conturul care mintea-l caută(și dacă nu știți despre ce vorbesc ar trebui să vedeți ”’Bernardo Bertolucci’s bizarre and fascinating ‘The Dreamers”’ care mie mi-a plăcut mult)

Demult… de fapt nu foarte demult… acum un an sau mai bine de un an am citit prima carte care mi-a căzut în mână de Gabriel Garcia Marquez și anume Toamna patriarhului. Poate am avut nenorocul să fie exact asta primă carte a autorului care să o citesc și am avut aceeași părere că aceea a majorității… am citit încet, greu, repetând pagini întregi, căutând începutul frazei sfârșitului de capitol să realizez că e la începutul capitolului. Nu neg, i se vede geniul în fiecare figură de stil și în complexitatea poveștii și portretelor dar cred că mă marca la fel de mult dacă era “scrisă mai ușor de citit”(n-am știut cum să spun mai bine citibilă poate), și faptul că m-am chinuit să o citesc o lună întreagă deși e cât codul rutier de groasă, mi-a rămas în cap parcă am citit-o ieri… și poate aici e mână domnului Marquez…

Și uite așa citind acum vreo luna parcă De ce iubim femeile a lui ,binenteles, Cărtărescu… referirea la scena vacilor păscând în balconul palatului prezidențial mi s-a părut firească și proaspătă în minte și a fost și primul moment în care am fost mândră că am citit Toamna patriarhului…

Încă aștept să-mi cadă în mână Un veac de singurătate și Dragoste în vreme de holeră să mă inspire atât de mult ca și pe alții…