(tumblr) |
Săptămâna asta îmi beau cafeaua cu prea mult lapte. Mă simt prea rea, distantă şi în gardă. Doresc să compensez cumva. Fiind prea bună şi prea blândă, prea săritoare şi serviabilă, prea ok cu toată lumea mi-am atras destule faze urât mirositoare ce nu neapărat rănesc cât trebuie cumva curăţate. De azi sunt rece, neîngăduitoare şi mult prea ocupată cu mine şi-ale mele că să îmi pese de altcineva. Numai decizia deja mă vindecă de multe. Şi-oricum şi tu mi-ai zis că mă aperi, mă protejezi, mă ocroteşti. Am încetat din a da sfaturi, am încetat a asculta poveşti şi-am încetat în a răspunde la telefoane. M-am oprit din a ajuta, împrumuta, răspunde pozitiv. Le-am redus pe toate la un zâmbet şi un ridicat din umeri. Puţin nepăsător.
Văzut Scott Pilgrim. Iubit Scott Pilgrim. Realized once again why I love Michael Cera.
Mă desprind încet şi definitiv de iubiri bizare. Tot anul am tot spus adio. Cumva, în decembrie, adio sună mai definitiv.
Iarna, femeile pleaca din vietile barbatilor. E a cincea lege universala. Te supui sau mori.
And the BBT moment: If it’s creepy to use the Internet, military satellites, and robot aircraft to find a house full of gorgeous young models so that I can drop in on them unexpectedly, then fine, I’m creepy.
Cand am tradus recenzia la Scott Pilgrim, nu m-a prea tentat sa vad filmul, dar daca tu zici asa frumos de el… :)
Si stiu io ca tu nu esti rea. :)
Sweet Tomata, asa e… rautatea mea se termina dupa frazele astea putin mai reci si-apoi continui sa zambesc cretin dar macar asa cateodata e bine sa ma zburlesc… :)
Scott Pilgrim e ciudatel filmul… exact ca zambetul lui Michael Cera. De asta mi-a placut.
hotărârile de genul ăsta nu prea pot fi menţinute mult timp:P
Cami, mare dreptate ai… de aia ma si grabesc sa scriu repede starile zburlite ca le uit repede… de ce oare??
serios?de asta nu mi-ai raspuns la telefon vineri seara?oare cate apeluri care cerea macar un sms aveai de la mine???
Simone, vineri noapte… da, vineri noapte nu am raspuns la telefon… si dimineata aveam 17 apeluri nepreluate… deci n-am raspuns nimanui… ceea ce nu-i o scuza, nu-i o explicatie si nici macar un motiv. Atat.
iti mai amintesti macar ca imi propusesesi sa vin la tine?
In conditiile in care ajungeam la ore rezonabile acasa, si propunerea venise de la tine… Acum serios, is this necessary??? On my blog???
Mda, cunosc sentimentul :( Imi pare rau ca-l mai traieste si altcineva…
citatul e din clasici?
Mare om, mare caracter… nu-l stii tu!