Avea părul lung şi cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut în viaţa mea. Stăteam în cafenea la masă faţă-n faţă. Îmi era teamă să-l ating şi îl priveam până îmi dădeau lacrimile. Întindea încet mâna şi mi-o cerea pe-a mea. Mă speria mai tare. Ca şi atunci când mi-a spus că mă iubeşte. Şi l-am întrebat de ce. Mi-a raspuns cu Arc a lui Andries.
imaginea asta…imaginea e desprinsa de pe o pagina murdara de ceara unei lumanari vechi…dintr-o carte de basme…
ID, o faci de basm si ea e reala… e cat se poate de reala…
atunci, cu atat mai bine :)
E dureros de reala… si trecuta…
hmmmm…atunci… nu e de bine…poti totusi incerca sa nu te refugiezi in trecut ci sa incerci sa… privesti optimist in viitor…(of, nu ma pricep la dat sfaturi, si nici nu cunosc “amanuntele problemei”, dar in cele din urma doar tu stii ce e mai bine pt tn,nu?)
clipe frumoase iti doresc sa ai:)
Iar în apus, la fel de negru
Aş vrea să simt
Suflarea ta, de zână albă.
N am să mai dorm.
Mă-ntrebam de unde umbli şi dacă
E aievea cântu-ti uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-e frică seara să adorm.
(Ana Blandiana)
K.G., ce dor! ce vis! ce stare!
S-au întunecat sensurile-n piept,
Dar o flacără mă cheamă acolo.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
Şi iar în piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Pacat, intreaba razele de luna!
Si poate iti vor aminti al cui e dorul si cat de strain ti-e glasul…
Sa-ti cante, kg…