La cât de puțin ne cunoaștem. La cât de rar interacționăm. Câteodată un străin te poate asculta/vindeca/îndruma. Obiectiv. Dar eu n-am fost. Nici străină, nici de ajutor și nici obiectivă.

Încerc să-mi umplu viața cu senzații. Iubiri. Trăiri. Resping clișee și tipare. Resping tablouri ce frustrează minți. Și trupuri. Viața e scurtă. Cel puțin asta. Prea scurtă pentru cât de faină-i dragostea, cât de perfectă-i împlinirea, cât de bun e orice strop de fericire simplă. Simt că n-am timp să plâng la câte filme vreau să plâng, să visez citind despre oameni, să iubesc imaginând direcții sau să mângâi pasional trupuri dorite. Simt că n-am timp să călătoresc în toate locurile pe care vreau să le văd, să învăț tot ce vreau să știu și să cunosc toți oamenii pe care vreau să-i cunosc.

Cred că e bine să-ncercam să nu ne mai jucăm de-a oamenii serioși ci să fim oameni de-ncredere și sinceri, să nu mai urmăm scări de valori ce dau greș, cu noi ignorându-le ratarea în continuare, ci să urmăm înstinctul, pornirea și gândul din primul plan făcut de când eram copii.

Ia un om iubit de mână, pune-i un sărut în palma deschisă, mângâie-i un umăr și zi-i că weekendul ăsta nu-ți amintești de nici o ceartă în progres. Așează-i o șuviță de păr, o bretea sau culege-i un puf de plop de pe rama ochelarilor, zi-i sincer că-l/o iubești și respiră-i adânc parfumul. Nici o gelozie, nici o invidie, nici o ceartă, nici o enervare, nici o răzbunare n-o să-ți dea în veci senzația îmbrățișării, liniștea și satisfacția inteligentă că ai dat la schimb ochi plânși, cuvinte urâte, tristețe amară pe un sărut, o îmbrățișare, un umăr mușcat și-un te iubesc.

Nu înțeleg de ce pasiunea, dorul și dragostea cresc într-un om și răzbunările, geloziile, scrâșnitul din dinți, pumnii în perete, ușile trântite, nopțile de plâns și crizele de isterie. De ce nu cresc în noi zâmbete, cadouri, buchete de flori, scrisori de dragoste, iertări, ambiția și scopuri.

De n-ar mai insista toți să lungească iubiri bolnave ce transformă suflete pereche în ținte de răzbunare, batjocoră și ambiție prostească. De n-ar mai insista toți să otrăvească sentimente ce se-mpart la doi cu scene de teatru fals de dragul aparenței sau cu minciuni. De ar înțelege lumea cât de importantă este dragostea.
O zi în care am putea să iubim și alegem să chinuim, lovim, scuipăm și înjurăm e o zi pierdută aiurea/dureros/gol. Din viața amândurora.

Nimic nu-i mai binefăcător ca o infuzie de lumină de mai, prima baie în Dunăre/Marea Neagră/piscină, prima zi cu umerii arși și prima noapte dormind goi/goale.

Pentru mine lenea de la șase jumate dimineață miroase a Old Spice. Mă îndrăgostesc subit de nerușinare. Mă topesc după femei dezinhibate ce-și poartă cămășile descheiate direct pe piele, după bărbați ce sărută dându-ți capul pe spate și gemând provocator, după priviri cu ochii îngustați și nări sorbind aer cu nesaț. Ador siguranța fierbinte cu care, trecând pe lângă om dorit, bagă ușor mâna în rochie și mângâie cu gest absent o coapsă. Sau dorința cu care un om mă strânge în brațe și apasă mâinile pe spate.

În primăvara asta nu există rate, stres, rău fizic, sutiene sau încruntare.

It’s in the water, baby… It’s in the special way we fuck…