Într-o lume atât de urâtă în care eu, cred, nu dau doar senzaţia că sunt foarte credulă şi că pot fi uşor minţită dar chiar îndemn la minciună. Într-o lume în care toţi din jurul meu văzându-se iertaţi cred că au dreptul, puterea sau şansa să mă mai rănească şi a doua şi a treia oară. Într-o lume în care toţi cei cărora le-am zâmbit au încercat într-un fel sau altul să mă înşele. Într-o lume în care toţi imită, copiază şi invidiază, fluieră, scuipă şi arată cu degetul. În lumea asta eu îmi pornesc propria isterie. Viaţa calmă nu am avut cum să mi-o trăiesc. Cumva vă incomoda în şirul vostru de minciuni şi porcării. În lumea asta aşa urâtă îţi voi spune ţie, pleacă, mi-e scârbă de tine şi invenţiile tale, ţie, ocoleşte-mă de-acum, ţie, mai creşte, mai învăţa şi-apoi deschide gura, ţie, doar dispari. 

 Şi ţie, da, e posibil să mă pierzi lăsându-mă baltă sâmbătă seara.  

 (şi da, ăsta e nivelul maxim de violenţă la care ajung eu; mi-e deajuns… ştiu că e letal) 

Din drafts va dau lectura nepotrivita blogului meu:

 Într-o zi toridă pot pierde câteva ore întinsă pe iarbă din parcul Eminescu. Berea nefiltrată e doar la doi paşi. Pot intra veselă în lacul din mijloc, lăsând în urmă sandalele, să scot mingile copiilor ce se joacă, pot urmării pisici mici ce dorm în copacii bătrâni şi pot mânca pufuleţi fără să mă gândesc la nimic altceva. Într-un colţ de parc. 

  

 Indignări de vară 

  

 Trăiesc în Galaţi. Un oraş extrem de frumos. De vizitat şi-atât. Atât, deoarece în el trăiesc tot felul de oameni ciudaţi şi urâţi. Câteodată periculoşi. Mai nou apăruta specie de hipsteri care merg la o proiecţie de filme scurte, la foişor, pe faleză, cu berea cumpărată de acasă şi se distrează înjurând şi ţipând sau chiar luându-se de oamenii din vecinătate. E locuit de vechea specie de cocalari care ţipă pe stradă după oricine e îmbrăcat în negru sau spre nefericirea lui cu un tricou cu trupa rock preferată. Şi n-am să zic acum ce ţipă. E locuit de generaţia tânără de 16-18 ani, oameni mai superficiali decât unghiile nefăcute şi murdare, mai proşti decât ora lor de intrat în casă şi mai vulgari decât redtube-ul şi pornhub-ul la un loc, fufe la limita vârstei legale, cu ţigara atârnată în colţul gurii şi şoldurile goale şi împinse în direcţia opusă deplasării. De ce oare nu se închid cu toţii undeva unde pot fuma sau trage, pot da găuri şi pierceuri unde vor ei, pot înjura şi purta roz şi turcoaz pe rând şi pot fi cool unul pentru celălalt fără să oblige restul lumii să le suporte figurile proaste. Ştiţi ce e cel mai aiurea? Că au inventat curentul emo când au văzut copii cu freza în ochi şi foarte tăcuţi, autişti, au zis că “metalistii’ îs satanişti şi sectanţi şi mai câte doar pentru că erau exclusivişti, astia erau periculosi aavai, dar despre cocalari care beau, poartă armă mai nou, înjură şi interacţionează forţat cu tine nu a zis nimeni nimic, dar despre hipsterimea exagerată cu figuri mai strâmte decât pantalonii bărbăteşti roz, care înafară de tras pe nas şi fumat până li se scurge creierul pe urechi încât nu mai contează pe cine călca şi pe cine scuipă, pe cine împinge sau pe cine atinge, nu-s in stare de nimic, nici sa ia un bac. Ei îs normali. Mda. Aceste curente nu-s daunatoare. Is oameni ce socializeaza, de aceea. 

 Vai, dar de ce eşti aşa retrasă? Uite din această cauză. 

 (Da, ştiu, nu-s toţi aşa. Doar cei cu care eu am luat contact. Restul îs oameni faini, bravo lor.) 

  

Şi pentru încheiere, bulina din octombrie 2007: 

 Un moment când simţi că nu mai ai nici un rost în viaţă, şi mai rău de-atât simţi că nici nu ai realizat nimic până acum. Te-ai zbătut şi ţi-ai făcut planuri celebre şi cam irealizabile pentru care ţi-ai vândut fiecare moment şi chiar sufletul. A venit momentul când în sfârşit ai realizat că ai luptat în van, că nimeni nu te-a crezut, că zâmbetul era fals şi te iubesc-ul mincinos. A venit acel moment când te-ai uitat lângă tine şi nu ai văzut pe nimeni care să te ajute, care să lupte, care să te creadă şi mai ales pe care să îl crezi. Acum ţi-ai realizat situaţia, locul şi decăderea. Şi momentul care urmează e la fel de dureros pentru că acum ştii că trebuie să te opresti din visat, din sperat, din iubit. Trebuie să-ţi tragi sufletul şi să te gândeşti în ce direcţie să apuci şi mai ales trebuie să te gândeşti cum le spui tuturor. 

 La mine a venit acel moment.