We all have the irresistible desire to be irresistibly desired.
Avem nevoie de stabilitate, direcție și plan la fel de mult cum avem nevoie de nebunie, aventură și excitement-ul necunoscutului. Avem doze amestecate de ambiție și delăsare. Ne dorim acceptați la fel de mult cum ne dorim ciudați și neînțeleși.
Oricât de independenți ne dăm și oricât de liberi ne visăm, vrem să aparținem. Vrem să simțim că aparținem. Vrem să știm sigur că aparținem. Sunt a ta. Sunt al tău. Sunt al ei. Clar, sunt a ei. Sunt a lui. Și tu-ul se schimbă. Dorința de a-l simți rămâne. Dorința de a ne ști al cuiva cu totul, cum suntem. Goi. Nemascați. Demascați. Sinceri. Complexați. Patetici. Fricoși. Răi. Simpli. Frumoși.
Ah, ne îndrăgostim rebel de oamenii care ne vindecă frustrările una câte una. Și ne primesc în ei fără urmă de îngrijorare că ne vor creea altele. De aia începuturile sunt cele mai frumoase.
Adunăm ani și relații și învățăm greșit să nu mai credem în începuturi. Să le negam. Că-s strugurii acri. Eh.
Răscolesc prin filme vechi și ascult muzică dubioasă. Cred că mă desprind. Mi-e bine desprinzându-mă.
Analizez transformări, aplaud și mi-o aștept pe a mea. Sau ecoul transformării tale în mine. Are you strong enough for me? Nope. Am să-ți zic un secret: the butterflies were mine. Are. Încă aștept să recunoști.
The world is full of electronic paper. Write to me.
E bine de tot în starea asta. E bine pe partea cealaltă. E bine în incertitudine. I agree with Hank on this one. “It is possible that longing for something is better than actually having it. I’ve heard it said that satisfaction is the death of desire.”
Liz
Sunt de atata timp in ambivalenta asta ca aproape am obosit. Aproape.
Nu ti-am mai comentat pana acum, dar sunt pe-aici de mult.
Nici nu las foarte mult loc de comentarii dar pe oamenii care sunt aici ii simt. :)
Eu obosesc mai des decat recunosc.