Sunt zile în care exact lucrurile care credem că ne-ar face viaţa exact cum o vrem ni se par aiurea şi nepotrivite. Sunt zile în care chiar dacă primim ceea ce ne-am dorit întotdeauna, dintr-un stupid şi masochist instinct căutăm motive să ne îndoim de fericirea care ni se oferă.
Un somn bun vindecă astfel de stări.
Oamenii care ţin la tine ştiu să îţi arate no matter what. Fără să încerce efectiv.
Prea multe gânduri, prea multe întrebări şi mult prea multe idei de împărţit. Fără să am cu cine. Am să dau anunţ la mica publicitate.
Ogh, wait…
Mi-am pierdut sufletul între două pahare de whiskey și-un drum după țigări. L-am găsit stând frumos pe noptiera din dormitor lângă suportul ăla de lemn murdar de la prea multe bețișoare arse. Și chiar de nu mai încape la loc știu sigur că există leacuri. Hamace, o plimbare-n Hoia și-o umbră care-ți strică poza. Cu mine. Eu. Ceva al meu.
Have a great week, I say, and don’t drink and drive! Sleep it out, think it out, feel it out and you’ll be fine.

Din spiritul premierei mult așteptate: “The things we love destroy us every time, lad. Remember that”…

The index finger in front of closed lips is the most widely recognized gesture of silence…
My inner silence is not about the absence of sound.
Argumente ce sună mult mai bine în engleză. Îmi caut echilibrul. Mă tratez cu tăcere. Lecţii calme despre Univers. Te caut prin camere care nu te-au văzut niciodată. Încă. Mi-e teamă că doar mi te-am imaginat şi mă surprinzi iubindu-mă în timp ce fac insigne în mijlocul camerei, pe jos.
Încep reconstruirea mea. Îmi dai bucăţi din tine acolo unde crezi că-i gol. Şi nu numai ca să mă întregeşti ci şi ca să mă recunoşti doar tu.
Shut your eyes, shut your mouth, and open your heart. “Am nevoie de tine, femeie!” Și genunchii mi s-au muiat brusc și-am reușit să mormăi ceva și habar n-am ce.
La vară, în sfârşit, o să-ţi iubesc gestul inconştient de a-mi dezgoli umărul şi-a-mi săruta prelungirea tatuată fin fără măcar să îţi iei ochii de la display-ul laptopului. La pensiunea aia de la cazane unde se tolănesc pisicile în hamace.
Mă bălăcesc în cafele prea dulci şi-mi pare rău că simt că nu mai simt.
M-am aşezat încet jos, puţin cu frică de vreun ecou. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am pus bărbia pe ei.
Am zis că cel mai bine e s-aştept. Nu pe oricine ci pe tine. Şi nu orice ci exact ceva.

Liz

E primăvară deși încă nu mi s-au arătat copacii înfloriți și nici nu știu niciun parc cu magnolii în care să-mi răcoresc gândurile. Ăla de la Spicu e prea departe.
Îmi caut o rochița cu volane de tul și tocuri comode. Nu m-am hotărât la culoare dar trebuie să meargă bine cu pielea mea colorată pe alocuri. Probabil o rochiță neagră.
So kiss me, and say you understand.
Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there.

Exagerez. În senzații. Îmi exagerez senzațiile, prieteniile și iubirile. Îmi exagerez depărtările, orgoliile și nebuniile. Amplific dorurile, gemetele și Continue reading →

Cu toții trecem ciclic prin așteptări mai grele sau mai dătătoare de neliniști, cu toții adunăm plan peste plan, speranțe și frici. Și-un ideal bizar. Le-nghesuim adânc în noi și continuăm să zâmbim agitați făcând traseele zilnice obligatorii. Și dacă-n tot cocktailul ăsta mai adaugi niște emoții spontane, presari și-o răscolire sau o coincidență mai mult sau mai puțin ciudată, câteva pahare de vin roșu sau multe beri și-un shot sau două de lichior peste tot ce-ai reușit să refulezi, atunci n-ar trebui să te surprindă explozia nebună a ultimei urme de tu din tot mormanul ăla înghesuit. Explozia aia de sinceritate. Unii plâng. Unii dau telefoane gălăgioase. Unii bat la uși în miez de noapte. Unii fac declarații gratuite și grele. Unii promit. Alții fac drame.
Răscolirea, vinul, plânsul, drama și promisiunea că tac.
Și cea mai faină poză ever.
Am obosit tare. Am obosit atât de tare încât după doar 2 km m-am întins pe iarbă și-am privit câteva zeci de minute cerul.
Fuck all that psychoanalysis and overthinking! Fuck all the wine, the facebook chat windows and all the mustn’ts, the don’ts and the shouldn’ts!
Sincerități ciobite și explicate în prea multe cuvinte. Evitări obositoare. Invitații refuzate.
Încep zilele numerotate cu liniște și doar un asterix minuscul de îngrijorare sau frică. Reacții adverse scrise mic pe pliantele de medicamente sau note de subsol necitite pe contracte.
Sunt mai bine decât credeam că am să fiu. De fapt credeam că n-am să fiu deloc. Și sunt. Bine.
Schimb priveliștea spre Baciu-Hoia cu cea spre dealul Feleacului. Canapeaua albă cu una neagră. Baia portocalie cu una albastră. Tavanul drept cu unul înclinat.
Traian. Brăilei. Regiment 11 Siret. Română colț cu Ovidiu. Calea Baciului. Cum sună Cometei?
What are the words you do not yet have?
Liz

We all have the irresistible desire to be irresistibly desired.
Avem nevoie de stabilitate, direcție și plan la fel de mult cum avem nevoie de nebunie, aventură și excitement-ul necunoscutului. Avem doze amestecate de ambiție și delăsare. Ne dorim acceptați la fel de mult cum ne dorim ciudați și neînțeleși.
Oricât de independenți ne dăm și oricât de liberi ne visăm, vrem să aparținem. Vrem să simțim că aparținem. Vrem să știm sigur că aparținem. Sunt a ta. Sunt al tău. Sunt al ei. Clar, sunt a ei. Sunt a lui. Și tu-ul se schimbă. Dorința de a-l simți rămâne. Dorința de a ne ști al cuiva cu totul, cum suntem. Goi. Nemascați. Demascați. Sinceri. Complexați. Patetici. Fricoși. Răi. Simpli. Frumoși.
Ah, ne îndrăgostim rebel de oamenii care ne vindecă frustrările una câte una. Și ne primesc în ei fără urmă de îngrijorare că ne vor creea altele. De aia începuturile sunt cele mai frumoase.
Adunăm ani și relații și învățăm greșit să nu mai credem în începuturi. Să le negam. Că-s strugurii acri. Eh.
Răscolesc prin filme vechi și ascult muzică dubioasă. Cred că mă desprind. Mi-e bine desprinzându-mă.
Analizez transformări, aplaud și mi-o aștept pe a mea. Sau ecoul transformării tale în mine. Are you strong enough for me? Nope. Am să-ți zic un secret: the butterflies were mine. Are. Încă aștept să recunoști.
The world is full of electronic paper. Write to me.
E bine de tot în starea asta. E bine pe partea cealaltă. E bine în incertitudine. I agree with Hank on this one. “It is possible that longing for something is better than actually having it. I’ve heard it said that satisfaction is the death of desire.”
Liz

Patru pahare de vin rose, două party-uri unde se depășise limita de persoane și nu am fost primiți, un bar de narghilea în care mirosea genial și ultima comandă. Cold air, excitement, drunk phone calls and lots of dark selfies.
Unghii prea roșii, păr prea negru și doar o așteptare.

Duminică nu se trag draperiile și se pășește în vârful picioarelor prin casă, se ignoră mieunat disperat de la prima mișcare, se evită obstacole moi, se deschide robinetul de apa rece doar puțin și se înjură presiunea zgomotoasă a apei, se pune ibric de cafea la fiert, se taie un kiwi în feliuțe subțiri și se ronțăie alune nesărate.

“I took my morning walk, I took my evening walk, I ate something, I thought about something, I wrote, I napped and dreamt something too, and with all that something, I still have nothing because so much of sum’thing has always been and always will be you.

I miss you.”
― Mark Z. Danielewski, House of Leaves

Încep să-mi simt primăvara.

Liz

With you I’ve tried nothing and I’m all out of ideas.
Mi-e ciudă că nu-mi mai este frică, nu-mi mai este rușine și nu mai am emoții. Mă simt aiurea prea puternică, prea in charge și prea atotștiutoare. Și viața, în loc să-mi dea motive să mă tem, să tremur de emoție sau să mă pună la locul meu, insistă să-mi servească motive de “am zis eu”, “știam eu” și “eh”.
Păcat.
M-a apucat o stare acră și cretină. Mi-e ciudă pe oameni, pe mine și pe situație. Mi-e ciudă că nu-s cu tine, lângă tine, împreună. Mi-e ciudă pe tine.

Sunt tristă aiurea ca și cum nimic nu mai e deajuns, primesc complimente cu doar ridicături din umeri, prietenii pe tavă ca și cum, mneah, ar fi normal și declarații cu grimasă.

Sunt prea safe, prea confortabilă, prea ferită și prea inabordabilă. Intenționat. Și normal că nu mi se întâmplă lucruri palpitante, de speriat sau măcar puțin zguduitoare.

Presimt că am să înnebunesc brusc. I love to live single, drink double and sleep triple. But I’m too sick of marriage, too old for games and too smart for players.
Împachetez și-ncep să număr. Bani, etaje și zile. Hainele îmi sunt din ce în ce mai largi, plăcerile mai mici și mai intense și răbdarea aproape inexistentă.
I can write anything to you… or not, as the case may be, which is not the case.
Liz