E primăvară deși încă nu mi s-au arătat copacii înfloriți și nici nu știu niciun parc cu magnolii în care să-mi răcoresc gândurile. Ăla de la Spicu e prea departe.
Îmi caut o rochița cu volane de tul și tocuri comode. Nu m-am hotărât la culoare dar trebuie să meargă bine cu pielea mea colorată pe alocuri. Probabil o rochiță neagră.
So kiss me, and say you understand.
Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there.

Exagerez. În senzații. Îmi exagerez senzațiile, prieteniile și iubirile. Îmi exagerez depărtările, orgoliile și nebuniile. Amplific dorurile, gemetele și ideile. Mă epuizez. Și-apoi tac. Zâmbesc, ridic din umeri și sărut. Dar tac.
Dau panică și îngrijorare, atrag păreri și îndemn la gesturi. Din nimic.
Și-apoi că evident dau dependență.

“I know it’s love cause all you want to do is kiss him and stuff…brilliant stuff.” True. Sid e genial. Mi-e dor de Skins.
Încă aștept energia aia care măcar să-mi învârtă rotițele nu neapărat să mă propulseze înspre ceva. De prea multe zile sunt încă 10 zile.
True love waits in haunted attics. There is love of course. And then there’s life, its enemy.

Orbecăim nebuni prin întuneric fără să știm ce vrem să găsim. Ne proclamăm tipare awkward ca să sune bine, ne desenem în frunte un suflet pereche care ar da bine în poză și nu neapărat ne-ar întregi golurile. Și căutăm în loc să așteptăm. Din când în când ne ia prin surprindere întregirea. Brusc ne simțim împliniți și vedem în culori, ne revin dureri de mult apuse și primim semnale de la părți din noi pe care și uitasem că le avem. Și habar n-avem că trebuie să ne oprim și să savurăm.
Cheful de-a scrie. Cheful de a visa. Cheful de-a râde. Cheful de a-ți asculta propriile bătăi de inimă.
Și-ți poți contoriza schimbarea în reacțiile celorlați la noul tău zâmbet.
Lăsați singuri sau lăsați nefericiți uităm cine suntem de fapt. Și-apare un om care îți amintește calm toate părțile frumoase din tine. Te asigură că poți visa în continuare, că așteptările nu-s degeaba, că nu te va lăsa să cazi. Și-apoi îți complimenteaza plutirea. Și dacă într-o nebunie de moment, într-o disperare sau pur instinct îl crezi și îl lași, dacă îți ignori principiile și îți încalci regulile, nu-ți rămâne decât o incantație șoptită de zis aproape-n gând “da, împart lumea mea cu tine”. Și-apoi brusc ești cel mai puternic.
Ne așteptăm ca umărul visat să ne sprijine schiopătarea dar primim mult mai mult.
Cum apreciem și răsplătim ține doar de noi.

Sweet dreams are made of these
Who am I to disagree?

“I write entirely to find out what I’m thinking, what I’m looking at, what I see and what it means. What I want and what I fear.” (Joan Didion)
Liz