Category Archives: Elusive Liz

Pahare cu picior

by Liz

Azi se termină anul de la care nu știam ce să aștept. Azi se încheie primul an în care nu-mi făcusem planuri și așteptam să mi se întâmple. Și 2018 mi s-a întâmplat mai rapid și puternic decât oricare alt an. Mai fericit, mai așezat și mai plin decât orice dorințe mi le-aș fi dorit împlinite.

Azi bem doar din pahare cu picior.

Azi e ziua cu speranță, cu reset și cu restart. Azi ne punem toate gândurile și ideile într-un to do lung și, doar azi, mult mai realizabil. Nu am să vă urez un an ușor pentru că știm cu toții că vine un an greu și încrâncenat, un an în care o să ne luptăm cu ghearele și dinții, cu vocea sau cu sufletul, fie ca să salvăm un câine sau pisică, fie să învățam un om sau mai mulți să gândească și trăiască fără a răni, fie că ne salvăm sau părăsim țara,  fie să ne apărăm de-asaltul dur al vieții, al răutății unora sau pur și simplu al minții noastre.

Azi bem orice doar din pahare cu picior.

Azi vă urez să supraviețuiți și anul următor atât de bine și aproape întregi încât în ultima zi din 2019 să mai puteți avea momentul de respiro, optimism și regăsire în ochii celui din fața voastră!

Ciocnesc paharul, musai cu picior, cu fiecare dintre voi, trimit în gând îmbrățișări strânse și mulțumesc din suflet fiecărui om văzut sau auzit în 2018.

Îmi încep supraviețuirea de-acum, cu un pahar de vin roșu.

La mulți ani, 2019! No, vino și arată-ne ce poți! //putem//

Liz

Every way out takes you back to the start

by Liz

Eyes closed, soul closed, ears covered. For two weeks. Draperiile trase, pisicile torcânde și geamul oscilo să între ger și-odihnă.

Stare de rău fizic. Sau somn. Sau poate dor. Mi-s mai bine decât mi-am imaginat. Ți-s.

Iar dacă sănătatea ne revendică o viată, mai avem opt pline. Time to reborn. În slow motion. My slow blink it’€™s a peace sign. Dar sunt oameni care văd amenințarea într-un semn de pace.

Ne plângem de nopți foite și doar eu nu mi-aș recunoaște insomnia de frica acului cu somnifer.
First day out. First night out.
No one looks back on their life and remembers the nights they had plenty of sleep.

And the dirty dance of demons begun

by Liz

Când deschizi un bidon mic de sana cu mâini tremurânde poți picta o geacă străină cu mii de puncte albe ce pătează temporar și arată în aceeași măsură frumos și dubios.
Migrenă de la insomnie. Unghii albastre și explicații pe care nu îmi place să simt că le datorez. Un proiector luminos stradal ce ziua e aprins și noaptea stins. Și tu optimist făcând planuri pe 8 luni de-acum încolo. Sau eu.

O zi mai tăcută decât de obicei. Gol, liniște și zâmbet. Eu, în mine, m-am întors. Mă simt înapoi acolo.

Cicatricile arată bine. Perfect rotunde. Eu am una în formă de pisică pe mâna stângă. De la o bezea friptă. Și una pe mâna dreaptă. Cu multe semne de cusături.

—

 Mă uit la pozele mele vechi și știu exact pe cine iubeam și cât.

—

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski

—

a fucking cabinet?

Average every day psycho goddess

by Liz

Nu mai pot fuma decât în curtea unui spital prea frumos, căutând raze de soare și scrumiere. Printre clădirile alea vechi m-am pierdut într-o seară pe întuneric și pe un frig total nepotrivit pentru pantaloni scurți și flip flops.
În fața pavilionului 4 am trăit cea mai frumoasă ninsoare din iarna asta. Și ultima ta dimineață energică și cu zâmbet optimist.
Îmi consemnez ca și victorii mici: the giggling, the frozen photo și trezitul meu mai dimineață decât am putut vreodată.

O am în minte pe Flo care se minunează continuu de clădirile spitalelor din Cluj.

***

The Noonday Demon mă sperie. Being in touch with the real terribleness of your life. Bine că îmi dă un superficial pat pe umăr. There there. Ca pentru Liz din 2009 love reduces the complexity of living, și cea din 2018 but love can also be exhausting. 

“Depression is the flaw in love. To be creatures who love, we must be creatures who can despair at what we lose, and depression is the mechanism of that despair.”

***

Răbdare…

***

Cum mă consider eu prea deșteaptă și cum în fața ta mă simt proastă tare. Cum mai mult tac.

Sunbeam Therapy

by Liz

Atypical Monday. Nothing makes sense anymore. 

O ninsoare de weekend care mi-a dat cea mai faină stare și-o ezitare care mi-a dat lacrimi. Or fi fost fulgi topiți pe față. O luni în care uit programul, șirul gândurilor și sensul. Lucrez din inerție, ascult muzici de DBE9 și beau cele mai faine cafele. Modific litere, cifre și caractere speciale. Încerc. You felt right.

Dimineața devreme o început să aibă sens. Și mersul pe jos într-o dimineață ce o debutat cu -4 grade. Perioade bizare în care parcurgi kilometri și săptămâni, scanezi oameni și analizezi sclipiri degeaba, trăiești în gol și pe gratis, bei și pică greu, mănânci și se depune, zici o glumă și râzi singur. Devine obositor s-aștepți să te înțeleagă cineva. I am searching for someone whose demons would play well with mine.  Pfff… Now what?

Trying to find the loophole.  You know that the pursuit of happiness is guaranteed in writing? Do you believe that? A bunch of f**king spoiled brats. Where’s my happiness then?
It’s the pursuit that’s guaranteed.
Yeah, always a f**king loophole.

 Și dacă, totuși, fac mai mult rău decât bine, îmi spui?

Shyly obscene smile

by Liz

//everything but happiness is neurosis//

Nu ies din casă fără fard de pleoape. 2018 e prea viu. Superficial și obscen. Cumva puternic.

Anul trecut ieșeam din casă fără măcar să mă uit în oglindă și da, ajungeam în lume nepieptănată și cu cearcăne. Eventual și pastă de dinți pe față. Ochii în pământ, oftat de încurajare și discursuri motivaționale în gând. Așa trăiești și semi funcționezi într-o depresie ce se întinde ca o mlaștină jegoasă și-ți fură efectiv viața din zeci de luni ce le credeai ale tale de fapt și de drept. Nu poți, nu vrei și nu simți nimic bun, niciodată, ‘pentru totdeauna’. Doare și habar nu ai ce. Oameni care te iubesc și nu înțelegi de ce, prieteni care te susțin și tu nu vezi sensul.

Dar trece. E groaznic, e greu, e imposibil de suportat câteodată. Dar trece.  Terapie. Tratament.

Încerci să înțelegi ce ți se întâmplă dar nu poți. Doare, e prea greu și nu vrei decât să se oprească. Să se termine. Și-apoi trăiești din nou. Și nu-i chiar brusc.

Și-ți dai seama că habar nu ai ce a funcționat sau că de fapt toate funcționau deși pe moment nu păreau. Oamenii care îți acceptau zâmbetul chinuit și veșnica oboseală. Muzica nouă. Chinul de a inventa energie. Sportul. Muntele. Pisicile și cățeii. Călătoriile. Declarațiile. Răbdarea. Cadourile. Munca. Nimic nu părea să funcționeze. Nimic nu mai dădea tropăit de picioare și entuziasm sincer. Dar vindecau.

Nu știu dacă e permanent, dacă plasturele ăsta n-o să cedeze și cumva o să-mi explodeze depresia pe interior și-o să-mi înnegrească albul ochilor și-o să-mi coboare colțurile gurii pentru totdeauna în jos.

Deocamdată ascult dark country și fac un playlist demențial, citesc mult și zâmbesc nerușinat. Deocamdată muncesc, învăț și întreb. Deocamdată resping optimismul exagerat și clipesc des când voci de bărbați puternici tremură în răspunsuri simple. M-am umplut de răbdare și am senzația că am tot timpul din lume.

So much of life is determined by pure randomness

by Liz

Azi de la 6 mă duc la Clubul de Carte. S-a citit Mireasa Tânără a lui Alessandro Baricco și toată lumea e maxim de entuziasmată. Mă duc eu să le zic că nu mi-a plăcut atât de mult dar cumva am citit-o cu plăcere. De obicei de aia mă duc la cluburile de cărți. De la 7 sunt în HASH să mă bucur de stoner la HASH Stoner Evening. Anul trecut am avut 3 faze diferite cu muzica. Am avut faza doom, faza stoner și faza permanentă de neofolk. De fiecare dată ziceam că aia e muzica pe care vreau să o ascult toată viața și nimic altceva. Mood-uri. Joia următoare o să fie nou descoperitul dark country/southern gothic. Dacă se nimerește și Flo în Cluj o să fie minunat.

Începe să-mi placă iar tare de tot de mine, am unghii verzi și mi-e dor de părul ondulat, mi-e ciudă pe oamenii care-și ascund ziua de naștere pe facebook și-mi caut o mașină sh care să mă ducă mai des la Galați.

În martie mă duc la Dota Major la București cu M și niște alți oameni care nu știau că București e în România. Îi educăm noi. Și-apoi e timpul să i-l prezint lui Flo pe bărbatul ăsta care mă iubește nespus de mult.

Cu fiecare cățel pe care îl țin în foster (pentru NUCA)  și care ajunge apoi la casa lui din Germania eliberându-mi iarăși viața de responsabilitatea plimbării, dispariția misterioasă a diverselor lucruri folositoare și stresul zilnic pentru bunăstarea lui, realizez clar că nu pot trăi fără cel puțin un cățel.

În Cluj se trăiește frumos. Scump. Dar frumos.

Flu and Politics Season

by Liz

Am răcit protestând. Iau tratamente diverse și relativ scumpe. Îmbogățesc Big Pharma. Illuminati. It’s a trap. M-a sunat tata să mă întrebe dacă am fost să protestez la București. Nu, n-am fost. Am ieșit/răcit în Cluj. Tata e PNList de când îl știu. Mă sună întotdeauna să îmi spună să ies la vot și nu mă întreabă cu cine intenționez să votez. Îmi zice că nu contează în discuția noastră ci contează la vot. ‘Să mergeți să votați voi, ăștia tineri, să iasă cine vreți voi că voi rămâneți cu ei pe cap și vouă vă pot pune bețe-n roate, nu nouă’. Acuma părea trist la telefon. “Greu tare mai scăpam de hoții ăștia…”

Eh. Scăpăm.

Pisicile mi-au tors aseară pe norwegian black metal. S-a anunțat prima trupă la DBE9. Mork. A început bine. Gândesc cu nasul înfundat, mi se cojește fața și durerea de gât nu vrea să mă lase deloc.

Cumva atmosfera din HASH vindecă. Și muzica. Dar mai ales oamenii. Terapia funcționează. Mă duc să sărbătoresc unirea.

*Știam că încă sunteți aici. Încă mi se prezintă oameni care m-au cunoscut aici. Cum a făcut Monica la concert la Solstafir. Hug.

Lid (nu-mi iese z-ul cu nasul înfundat)

Double Fist Bump

by Liz

M-apucă din ce în ce mai rar disperarea. Sau neputința. Cumva nu-mi mai este frică și nici rău. Cumva îmi e calm deși lumea e agitată în jurul meu. Îmi doresc din nou lucruri, vreau chestii și mă entuziasmez calm și sincer. Nimic nu mai e forțat. Nimic nu mai e din inerție.

E ca faza aia când ești convins că nu-ți trebuie ochelari de vedere și probezi random o pereche a unui coleg și brusc vezi culori și cuvinte acolo unde era doar linia orizontului. M-am trezit. Unagi.

Răspund din nou la Oana când mă sună ai mei sau când mă vizitează neașteptat colegi de liceu pe care nu i-am văzut de 20 ani. Prea multă lume îmi zice Luiza și prea puțină Liz. Nu-i rău. Regina Phalange.

Răbdarea și atenția e preferențială. Când supraviețuiești, importanța lucrurilor se redistribuie și trei sferturi din tot ce te înconjoară devine extrem de superficial și-un sfert mega important.

Come, let us have coffee and talk about happy things…

Mult tare mi-a luat. Și totuși relativ puțin având în vedere că nici nu credeam că îmi voi reveni vreodată.

The one with all the F*R*I*E*N*D*S references, pfff…

I like 2018 Liz.

 

I’ve learnt that you can go on long after you think you can’t

by Liz

Terapie. Scrie! Scrie! Zic da și citesc. În 2017 am citit 2 cărți tot anul. În ianuarie 2018 am terminat 3 cărți și am început-o pe a patra. Strănut. Ianuarie e și luna gripei mele veșnice.

Stare bizară și-aproape fericită. Omnipresent disorentation. Be everywhere, but never know where you are. Aștept să mi se clarifice imaginea. Sau vederea. Lucrez în cel mai tare bar ever și cunosc cei mai faini oameni ever. Aud în pauze de muzică prea tare fraze spuse în timp ce pumnul lovește masa. ‘Totul e o fucking nuntă, man!’. Așa-i!

Bem, protestăm și iubim. Care cum știm. ‘Nu există democrație!’

Nu mai știu să descriu bărbați sau femei, nu mai știu să iubesc oameni, încă mă mir că am supraviețuit, încă îmi amintesc căderea, întunericul și durerea și nu știu să spun ce am făcut să ies de-acolo. Nu-mi amintesc nicio zbatere, nicio luptă și niciun pas. Dar mâini întinse și prieteni, da.

E iarnă ca-n povești la Cluj. DBE9 la Alba Iulia. Rome vine la Artmania. Programăm vara și facem slalom printre atacuri de panică. “carențe de minerale!”. Exact.

Zâmbesc. Now I am quietly waiting for the catastrophe of my personality to seem beautiful again.

Din nou, pe deocamdată,

Liz