“Nostradamus and Notre Dame. It’s two different things completely.”

Timpul trece mai repede decat pot eu intelege si retine tot ce se intampla. Sau mi se intampla. Nu-i rau. O iarna-n Bucuresti timpul a stat complet in loc. Visez ca-mi mor pisicile pe rand si le ingrop in cutii de carton tare, pline de flori de camp si ma trezesc cu ideea grava ca trebuie sa am tot timpul flori de camp in casa ca daca se intampla ceva cu o pisica doar nu m-oi duce atunci sa caut. Stupid. Semn ca innebunesc incet. Lucuri de spus la terapie.

Tasi vine ca o furtuna, cere o cafea si povesteste o jumatate de ora continuu ce se intampla cu ea si cu toata lumea. Invariabil vorbim cu Lara la telefon pe speaker. Facem planuri celebre pe care mai niciodata nu le ducem la bun sfarsit intentionat. Apoi isi ia o carte din biblioteca si o citeste in liniste deplina cateva ore inconjurata de pisici. Pe ea nebunia o salveaza. Nu incearca sa pastreze aparente dar traieste mai sanatos decat multi oameni cu principiile (incalcate in secret) la vedere.

Ma uit la Sopranos si mananc inghetata cu gust de cafea. Uit lucruri importante. Si ca sa fie si mai frustrant le uit partial. Ma ingrijorez pentru oameni. Mi-e drag de mine si n-as schimba nimic. Trec printr-o perioada fara muzica. Nu-i rau dar mi-e dor. Un click distanta. Liniste sa-mi aud gandurile si sa simt iubirea asta perfecta.

Hey baby

Relațiile nu vin cu mostre. Oamenii nu vin cu trailere. Doar iubirile vin cu teasere. Pur marketing hormonal. Și ne-aruncăm cu capul înainte. E tot ce ne-am dorit. E altceva decât am avut vreodată. E exact cum nici nu credeam că există.

O să fie bine… Doar dacă păstrăm senzația de teaser, ne recunoaștem meritul trailerului și catalogăm senzația timpului împreună ca mostre de viață.

Pentru că:

Sfârșitul unei cărți cu paginile lipite, citit cu voce tare, ne poate lăsa cu ochii înlăcrimați și privirile sprijinite una în alta pentru minute în șir.  Îmi închizi telefonul imediat ce am terminat conversația și înainte să adaug un oftat măcar după pa. Îmi răspunzi la telefon prea protocolar și generic. Mă enervezi. Limuzine, hamace, pisici prea albe, tricourile tale și-un raft al meu, i hate massala, palo santo și-am învățat să mănânc spanac. Bei ceai în cel mai snob mod posibil, eu uit unde trebuie să apăs să mi se deschidă ușile potrivite ale dulapului de pe hol, ai cele mai pufoase prosoape și prea multe cărți. Eu te servesc cu ceai la plic și apă încălzită la microunde. Așa descoperi că îți trebuie microunde.

Eu îs toată aproape tu acuma dar și la tine-au răsărit lejer un skull micuț, un dragon cu aripi desfăcute și o poză mare cu-o femeie aproape goală. Deci cresc și eu cumva în tine. Nu-i rău, zic.

De ce? Uite, am să-ţi spun de ce… because, in the end, the love you take is equal to the love you make.

I love you! Allow me to explain it to you through interpretative dance:

Ioi, mă, cum se simte…

If cats could talk, they wouldn’t

Câteodată iubim iarna. Când ninge frumos și nu-i chiar ger. Waiting for you. Nu aud ce imi zici prin doua glugi. Parcă iarna ne îndrăgostim mai profund. Ne vedem doar ochii. Sau doar un ochi. Respirația ne-o simțim mai fierbinte. Suntem mai retrași și mai ascunși dar asta înseamnă mai intimi. Câteodată iubim iarna. The crunching sound when you walk on snow. The dusty smell when you turn the heat on that first time. Parfumul meu în eșarfa ta. Mitten texting. Picioare goale pe o pardoseala fierbinte.  Car windows that get steamy and perfect for smiley faces. Ceaiul fierbinte, ciocolata caldă și cerul gri.

Câteodată urâm iarna. Când e prea frig doar noi cu noi. Când e prea liniște în tine și nimeni nu scrie nimic pe stratul de zăpadă depus pe geamul tău. Știrile te îngroapă mai tare decât stratul de zăpadă. Te simți și ți-o spun în față: sinistrat. Rafturile de la supermarket sunt goale. Seeing your breath makes you shiver. Prea întuneric. Putting on cold jeans in the morning. Câte o mănușă se ascunde. Și câte o șosetă. N-ai sprijin. Tensing your legs when walking over ice so you won’€™t fall. Cazi oricum. Taking out the garbage and having to put a jacket, boots and gloves on. Temperatura scade când e viscol sau când e frig și în tine. Your feet won’€™t warm up. Nici sufletul.

Câteodată iubim. Și frigul nu-i frig. Singurătatea îi doar timp de copt surprize. Liniștea îi doar timp de rememorat dialoguri. Răcoarea e doar pentru că tu arzi.

Câteodată urâm. Fără motiv și-atunci inventăm vinovați sau catastrofe.

Human beings can reach such desperate solitude that they may cross a boundary beyond which words cannot serve, and at such moments there is nothing left for them but to bark.

De unde sunt eu se iubește. Pe frig sau cald. Pe liniște sau zgomot. Pe așteptări sau revederi. Nu ne mai dăm explicații sau nu ne-am dat nicicând. Nu ne mai tragem la răspundere sau nu ne-am tras nicicând. Nu ne cerem și doar ne dăm.

***

I’m not here to save you! Povestea noastră nu va fi niciodată despre cum ne-am ajutat reciproc să battle depression chiar dacă ne-am cunoscut într-un spital de nebuni.

you do realize you are dating a hippie hipster feminist humanist, right?

***

E ca intr-un film. Winter, be gone. Iarna, femeile pleaca din vietile barbatilor. E a cincea lege universala. Te supui sau mori. (Kaos Moon)

***

You loved me briefly – sună a titlu de carte deși era un reproș. L-am simțit.

***

Vreau să se facă liniște. Vreau să-mi citești o carte întreagă întins pe canapea și să-ți ridici ochii doar să-mi spui ‘sfârsit’. Vreau să mă tragi încet mai aproape în fața unui ecran prea mare pe care-mi proiectezi filmul cărții, și-apoi să-mi comentezi ușor în diferențe dintre film și carte.

***

De azi.

***

Liz

Sunbeam Therapy

Atypical Monday. Nothing makes sense anymore. 

O ninsoare de weekend care mi-a dat cea mai faină stare și-o ezitare care mi-a dat lacrimi. Or fi fost fulgi topiți pe față. O luni în care uit programul, șirul gândurilor și sensul. Lucrez din inerție, ascult muzici de DBE9 și beau cele mai faine cafele. Modific litere, cifre și caractere speciale. Încerc. You felt right.

Dimineața devreme o început să aibă sens. Și mersul pe jos într-o dimineață ce o debutat cu -4 grade. Perioade bizare în care parcurgi kilometri și săptămâni, scanezi oameni și analizezi sclipiri degeaba, trăiești în gol și pe gratis, bei și pică greu, mănânci și se depune, zici o glumă și râzi singur. Devine obositor s-aștepți să te înțeleagă cineva. I am searching for someone whose demons would play well with mine.  Pfff… Now what?

Trying to find the loophole.  You know that the pursuit of happiness is guaranteed in writing? Do you believe that? A bunch of f**king spoiled brats. Where’s my happiness then?
It’s the pursuit that’s guaranteed.
Yeah, always a f**king loophole.

 Și dacă, totuși, fac mai mult rău decât bine, îmi spui?

La Cluj e îngrozitor de frumos

La Cluj e îngrozitor de frumos. Are dreptate Flo.

Trec zilele cumva lent de zici că au trecut 3 dar n-ai dormit decât o noapte. Trăiești mai mult și mai intens chiar dacă pare că-n părțile astea oamenii nu-s atinși de nimic. Combinațiile ideale de stări de spirit, adaos de alcool, drame și atacuri de panică, muzici și planuri de vară ies des dar niciodată fals. Nimeni nu încearcă. Nimeni nu pretinde.

Am oameni buni și frumoși în viața mea și câteodată obosesc încercând să-i cuprind. Dar de cele mai multe ori nu mă mai satur de ei. Îți dau cu toții o siguranță cosmică și de neschimbat sau alterat prin nimic și oricât de departe ai pleca știi că la întoarcere îi găsești aici, calmi și calzi, bând cafele negre, discutând ultimele noutăți, vorbind la telefon mai mult decât mine, fumând puțin, glumind continuu. Și nu-mi rămâne decât să-i iubesc și să mă îngrijorez pentru umbrele temporare ale vieților lor, pentru răscolirile interioare pe care am învățat să le citesc în priviri și să mă bucur nespus pentru fericirile lor trăite personal și vizibile prin zâmbete curate. Băi, ce oameni frumoși!

Trăiesc vieți suprapuse și cumva faine toate. Trăiesc o viață între ‘Good morning, my Liz! Good luck today! Have a full bar and a beautiful event!’ și ‘Good night, my Liz! #rezista’. Trăiesc o altă viață de la joi la joi și de la playlist la playlist. Trăiesc o viață și de la o vară la alta. Trăiesc verile de la un cort la altul și serile de la o masă la alta, pe terasă. Trăiesc nopțile libere de la o carte la alta. Și viața cu anotimpuri ciudate de la un revelion la altul. Și viața aia cu dor de la o vizită în Galați la alta. Și-mi trăiesc mansarda asta faină cu minim două pisici negre, de la o chirie la alta.

Începe să fie bine. Chiar dacă unii oameni îmi pleacă. Chiar dacă Dragnea încă nu a căzut. Chiar dacă încă n-am mașină.

Merci. Pup. Deocamdată,

Liz

Shyly obscene smile

//everything but happiness is neurosis//

Nu ies din casă fără fard de pleoape. 2018 e prea viu. Superficial și obscen. Cumva puternic.

Anul trecut ieșeam din casă fără măcar să mă uit în oglindă și da, ajungeam în lume nepieptănată și cu cearcăne. Eventual și pastă de dinți pe față. Ochii în pământ, oftat de încurajare și discursuri motivaționale în gând. Așa trăiești și semi funcționezi într-o depresie ce se întinde ca o mlaștină jegoasă și-ți fură efectiv viața din zeci de luni ce le credeai ale tale de fapt și de drept. Nu poți, nu vrei și nu simți nimic bun, niciodată, ‘pentru totdeauna’. Doare și habar nu ai ce. Oameni care te iubesc și nu înțelegi de ce, prieteni care te susțin și tu nu vezi sensul.

Dar trece. E groaznic, e greu, e imposibil de suportat câteodată. Dar trece.  Terapie. Tratament.

Încerci să înțelegi ce ți se întâmplă dar nu poți. Doare, e prea greu și nu vrei decât să se oprească. Să se termine. Și-apoi trăiești din nou. Și nu-i chiar brusc.

Și-ți dai seama că habar nu ai ce a funcționat sau că de fapt toate funcționau deși pe moment nu păreau. Oamenii care îți acceptau zâmbetul chinuit și veșnica oboseală. Muzica nouă. Chinul de a inventa energie. Sportul. Muntele. Pisicile și cățeii. Călătoriile. Declarațiile. Răbdarea. Cadourile. Munca. Nimic nu părea să funcționeze. Nimic nu mai dădea tropăit de picioare și entuziasm sincer. Dar vindecau.

Nu știu dacă e permanent, dacă plasturele ăsta n-o să cedeze și cumva o să-mi explodeze depresia pe interior și-o să-mi înnegrească albul ochilor și-o să-mi coboare colțurile gurii pentru totdeauna în jos.

Deocamdată ascult dark country și fac un playlist demențial, citesc mult și zâmbesc nerușinat. Deocamdată muncesc, învăț și întreb. Deocamdată resping optimismul exagerat și clipesc des când voci de bărbați puternici tremură în răspunsuri simple. M-am umplut de răbdare și am senzația că am tot timpul din lume.

Flu and Politics Season

Am răcit protestând. Iau tratamente diverse și relativ scumpe. Îmbogățesc Big Pharma. Illuminati. It’s a trap. M-a sunat tata să mă întrebe dacă am fost să protestez la București. Nu, n-am fost. Am ieșit/răcit în Cluj. Tata e PNList de când îl știu. Mă sună întotdeauna să îmi spună să ies la vot și nu mă întreabă cu cine intenționez să votez. Îmi zice că nu contează în discuția noastră ci contează la vot. ‘Să mergeți să votați voi, ăștia tineri, să iasă cine vreți voi că voi rămâneți cu ei pe cap și vouă vă pot pune bețe-n roate, nu nouă’. Acuma părea trist la telefon. “Greu tare mai scăpam de hoții ăștia…”

Eh. Scăpăm.

Pisicile mi-au tors aseară pe norwegian black metal. S-a anunțat prima trupă la DBE9. Mork. A început bine. Gândesc cu nasul înfundat, mi se cojește fața și durerea de gât nu vrea să mă lase deloc.

Cumva atmosfera din HASH vindecă. Și muzica. Dar mai ales oamenii. Terapia funcționează. Mă duc să sărbătoresc unirea.

*Știam că încă sunteți aici. Încă mi se prezintă oameni care m-au cunoscut aici. Cum a făcut Monica la concert la Solstafir. Hug.

Lid (nu-mi iese z-ul cu nasul înfundat)

Everything is going to be alright, maybe not today but eventually

Nu-mi plac deloc oamenii care întârzie. Care îmi întârzie mie. Care îmi consumă conștient și voit viața. Ăia care întârzie în mod constant și-apoi ridică cu nepăsare și nesimțire din umeri ca și cum nu-i atât de grav. Ăia care mi-au întârziat de atât de multe ori că sunt convinsă încă înainte să treacă ora convenită că vor întârzia. Și mi-e ciudă. Pe ei și pe mine. Ăia pentru care întârziatul e o trăsătură definitorie. Eu nu pot avea încredere în oameni din ăștia. Îmi atacă și consumă ce am mai de preț în viața asta. Timpul.

Azi nu mă vor face bine nici gogoșile de la donuterie și nici multe irish coffee băute cu sorbituri mici prin paie negre și prea subțiri, azi voi taxa atenția libidinoasa, insubordonarea nepăsătoare și curiozitatea deplasată. Azi îmi va fi frig, dor și oarecum tristețe.

Bine că vine Flo. Am de tăcut cu ea trei ani întregi vorbiți cu alți oameni.

Și-apoi lansările de carte. Pentru că am prietene deștepte ce scriu poezii sau romane, poeme, povestiri sau texte minunate pe care editurile le premiază și-și doresc să le publice. Pe hârtie. Și eu mi le doresc lansate la HASH.

Și-apoi primăvara să îmi vindece frigul ăsta din oase și să-mi șteargă singurătatea asta apăsătoare.

Liz

Little off guard and unprepared

Am pierdut noțiunea timpului, anotimpului și fusului orar. Tu m-ai făcut să le pierd. Mă scald în compatibilități nemaiîntâlnite și mă minunez de fiecare răspuns perfect. Pff, era și timpul. A wizard is never late, nor is he early, he arrives precisely when he means to. Și e un răspuns valabil pentru toate nedumeririle mele legate de tine.
Prea multe amintiri în prea puține zile. Prea multe lucruri trăite deodată. Și luna plină, și aeroportul, și excursia, și părinții, și cărțile, și desenul, și cadourile, și vinul, și vânătăile, și ultima îmbrățișare, și distanța, și artificiile.
Cu coada ochiului văd permanent cămașa ta atârnată în cuier. Safe feeling.
Fie ce-o fi, începe vara.
Oamenii mei se mută-n Cluj exact când eu încep să mă plimb pe străzi ce se-nserează cu două ore mai târziu.

What am I gonna do with you?
Everything.

Liz

The air of spring smelling of never and forever

După ce vorbești prea mult, îți pare rău. Simți că ai dat prea mult din tine. Nu prea știi bine cui. Nu prea știi dacă merită sau dacă o să aibă grijă de bucățile din tine. Ți-e ciudă și simți că ai pierdut ceva.
Recompensa e atunci când, la următoarea revedere îți regăsești bucățile din tine în ochii, zâmbetul și starea celuilalt. Răsufli ușurat. A meritat. Ai fost în siguranță. Dar riscul lasă urme. Supradoză de oameni noi.

Fum mult și mentolat tras dintr-un slim prea lung, mult prea multă cafea și mult efort fizic. Mă otrăvesc încet și sigur dar cu zâmbetul pe buze și cu ojă roșie mată pe unghii. Aștept mesajul de start plimbându-mă lasciv c-un umăr gol prin casa asta pe care încă nu simt că o părăsesc. Două sezoane nevăzute din Shameless, un iPad și-o muzică pe care nu reușesc să o diger. 1 Aprilie și-i 1:11 AM.

De mâine whisky, filosofie și-un roadtrip. Și așteptarea fluierului de-nceput.

Liz