Pe de o parte pentru că am încredere în recomandările lui tezeu şi pe de altă parte în urma unor coincidenţe mici şi drăgălaşe am reuşit să văd şi eu My blueberry nights.
Frumos tare filmul… l-am văzut relaxată, sâmbătă, întinsă pe o canapea roşie şi moale…
Şi deşi tezeu spune că e o poveste de acceptat trecutul şi de păşit cu încredere în prezent… şi tot el spune despre film că cei doi îşi povestesc trecutul şi îl diseca într-o noapte ce va fi începutul unui fel de pasiune, eu îl contrazic… şi o fac forţată de senzaţii… pentru că cele mai puternice date de film sunt contradictorii părerii lui… (şi pentru că îmi place ideea să îl contrazic pe tezeu)…
Poveştile ating pentru că sunt defazate toate… toate emoţiile şi pasiunile sunt defazate reciproc… nu ştiu cum să zic altfel… toate poveştile prezentate se întâmplă şi primesc reacţii de la personaje pe rând şi când nu trebuie… şi ei descoperă spontan şi-atunci toate astea. Toţi înafară de Ea nu reuşesc să se rupă de trecut decât forţaţi de împrejurări urâte. De fapt nu cred ca reusesc nici dupa tot ce li se intampla. Pentru El şi Ea nu-i momentul potrivit deşi-i plăcut ce simt… pentru El şi fosta lui Ea iarăşi nu se suprapune emoţia momentului trecut sau prezent… pentru Sue Lynne şi al sau bărbat acelaşi lucru, pentru încrezătoarea Leslie şi al sau tată prea târziu…
El şi Ea comunică frumos DAR nu-şi vorbesc foarte mult, spun lucruri vagi şi se înţeleg fără a diseca subiectele foarte tare. Îşi înţeleg privirile şi emotile îşi consolează reciproc dezamăgirile. Nu au şi nici nu cer amănunte reale şi concrete pentru că nu au nevoie de ele.
Şi cred că mi-a plăcut filmul pentru că-mi doresc la prima dezamăgire să mă aştepte şi să mă servească la bar un Jude Law rebel şi frumos, pentru că mi-a plăcut brăţara cu amulete a lui Leslie şi acum o port şi eu pe-a mea, mi-a plăcut Lizzy repetat de multe ori în film, mi-a plăcut muzica şi lumina filmului, culoarea mov a afinelor, căciula împletită a Ei, brelocul lui de la chei şi brelocul ei de chei…
Mi-a plăcut sărutul lor… si cel furat si cel impartasit…
Ca un mare amator de WKW ce sunt nu pot sa nu-ti comentez. Totusi nu te mai trimit prin link la postul meu despre film ci iti spicuiesc aici cateva fraze:
“Mi-am rezervat azi cateva ore linistite pentru a viziona ultimul film a lui Wong Kar Wai, regizorul meu cult despre ale carui filme am mai vorbit. My Blueberry Nights este primul sau film vorbit in limba engleza si care beneficiaza de imaginea si talentul unor staruri ca Jude Law, Rachel Weisz si Natalie Portman. Din pacate acest lucru nu-l ridica peste productiile deja consacrate, Hong Kong Express sau In The Mood For Love, din care imprumuta cateva clisee: politistul, ospatarita, femeia fatala sau piesa favorita a lui Wai – Yumeji’s Theme – drept coloana sonora. My Blueberry Nights are o cinematografie superba, imaginile sunt pline de culoare, cadrele delicioase ca si placinta cu afine pe care o serveste Jude la restaurantul sau. Insa Norah Jones canta mai bine decat joaca. Un premiu la Cannes pentru regie il recomanda pentru cel putin o vizionare. Eu insa raman la parerea ca se putea si mai mult.”
Una peste alta filmul e fain. Nu e mai slab decat alte productii ale sale dar … nu stiu…e ceva ce ma retine sa-l laud. Eu sunt fan declarat al filmului asiatic. Cu actori asiatici care exprima un alt fel de sensibilitate. Una imposibil de descifrat si asta ma uimeste tot timpul. Cand folosesti actori vestici deja ii citesti imediat, iti dai seama cat de veridica e interpretarea lor. Iar Norah nu-mi treseste nimic. David Strathaim si Rachel Weisz sunt icredibili, Jude e f cool iar Natalie se simte bine in pielea ei texana.
Sincer, nu m-a impresionat filmul. Da, iti da o stare cozy si sunt elemente care m-au atras. Daca e sa ma gandesc la un flm bun love related cu tot ce implica asta as numi fara sa stau pe ganduri Eternal Sunshine of the Spotless Mind. :)
Si eu tot nu inteleg cu ce m-ai contrazis, si tot nu vad cu ce m-ai atacat in comentariul tau… zau ca nu.
Mai degraba ma completezi decat sa ma critici, sweet Liz. Parerea mea…
ce mi-a rămas mie în minte din filmul ăsta a fost plăcinta de afine pe care nimeni nu o mânca şi el trebuia să o arunce seara. lucru care era trist în sinea sa, chiar dacă dă numele filmului, şi nouă ne e milă de plăcintă.
şi tipa frumoasă murdară de îngheţată la gură.
Richie, phu, esti atat de tehnic … hai maa… profi asa, nu stiu cum sa zic… eu ma uit la un film pentru senzatie in primul rand …asta caut… daca mi-o da e super… Norah a jucat slabut, deacord… nu am complimentat-o deloc pe ea… dar, Jude…:) dar Rachel… ce rol ce acting…si Natalie… Un film care m-a prins in momentul in care trebuia sa ma prinda pentru a mi se lipi de suflet… am zis am spus…
oana, nu-ti spun ca il am si inca nu l-am vazut… si mi-e rusine… dar il voi vedea promit…
tezeu, come on… te-am!… dar te-ai scos frumos… prea frumos…
dina, daaaaa… deci asta e faza… sa iti ramana simboluri… nu personajele cliseu(no offence criticilor!), faze frumoase, placinte si frisca pe buze… whatever…
Inteleg ce spui, si eu caut senzatii cand urmaresc un film, dar intrucat Blueberry asta nu mi-a lasat mai nimic, am ajuns sa vb mai detasat de el :) cautandu-i partile bune in realizarea tehnica.
Citind pe aici, am dat peste postarea asta. Si mi-au placut pozele, asa ca am hotarat sa vad filmul. Pot sa zic ca mi-a placut. Mult. Cum spuneai si tu, m-a prins intr-un moment in care aveam nevoie exact de un film de genul asta.
Mi-au placut imaginile, culorile, personajele( caracterele lor). Si, da! Am suspinat dupa personajul principal. ;))
As manca o prajitura de afine la o cafenea acum.
deea, mi-ai facut dor din nou de film… de afine si de o stare…