Mi-e lehamite de câte planuri îmi poți nărui. Am obosit să inventez și sper un plan și să-l văd pâlpâind degeaba, doar în capul meu. Cabane, munți și străzi cotropite, dimineți, clătite și spectacole. Dă-le naibii! Mi-e ciudă de lucrurile ce le poți demonstra doar făcând pași în spate și lăsându-le să moară pe limba lor. Mi-e ciudă pe oboseala de a mai ține totul în viață. Vreau să mă odihnesc în omul meu, vreau să dorm douăzeci de dimineți târzii și să mă enerveze o instalație veche de brad cu muzică falsă. Mi s-au terminat și mie încercările. Aiurea când ale mele însemnau ale noastre.

Azi, tratament de șoc cu baie prelungită și lenevit în pat o dupamiaza plus o noapte. M-așteaptă târg frumos de 1 decembrie, m-așteaptă o ultimă săptămână de concediu, niște sărbători liniștite și frumoase și-un plan de viață ce a început de ieri. Un alt ieri.

Și starea o am și de la nebunia generală ce a invadat pe toată lumea cu eutanasierea. Nu mă uit la televizor deci calea aceea o aveam blocată dar m-a ajuns și pe mine și mă termină nervos. Nu pot și n-am putere să accept în viața mea lucruri nefericite. Semnez petiții și îmi susțin părerea când știu că fac o diferență dar unde morile de vânt au clar un avantaj suprem prefer să mă blochez, să uit, să neg. Câinii erau eutanasiați și înainte de minunata lege. Erau ridicați de hingheri, bătuți, erau împușcați câini cu zgardă de piele la gât care stăteau liniștiți în față porților în dimineți ce mă prindeau prin centru. Și nu le permitea nici o lege să facă asta. Acuma le permite. Credeți că dacă legea nu trecea erau câinii mai fericiți sau oamenii idioți mai puțini răi? Mă simt neputincioasă în fața subiectului. Prefer să trag concluzia fatală și să mă depărtez din nou de România. Nu poți salva sau apăra toate animalele. Nu poți salva sau apăra nici măcar toți copiii. Nu poți salva și apăra nici măcar toți prietenii apropiați. Câteodată nici măcar familia.

Am să fug într-un loc unde lucrurile pe care eu le vreau să depindă de mine, chiar să depindă de mine. Cum ar fi programul meu de joia când cade fix pe 24, momentul când să cadă prima ninsoare, numărul de pisici pe cap de locuitor, mersul la munte la mijlocul lui decembrie, lui ianuarie ȘI lui februarie, zâmbetul vecinilor și culoarea cerului noaptea.