De fiecare dată când mă apropii de mare emoţia creşte… de fiecare dată luciul primului lac îmi dă fiori… nerăbdarea mă face să mă ridic mai mult în scaunul maşinii căutând printre vile şi blocuri marea, blestemând în gând terenul mai înalt de lângă şosea şi construcţiile mari şi numeroase de pe mal…
Şi în sfârşit se vede… se simte… marea la fel de frumoasă oricând ai ajunge la ea… chiar de e dimineaţă şi soarele o face argintie, chiar de e seară şi pare mai neagră decât numele ei…
Şi lumea se schimbă, universul se transformă şi sufletul ţi se topeşte. Ai plecat din oraş un om cu dor de mare şi ai ajuns acolo o fiinţă a mării, a nisipului, a scoicilor, a meduzelor, a algelor şi a valurilor.
Am refuzat să campez la un camping unde vroiau să-mi pună brăţara de plastic la mână (de genul celor din spital sau a cercelusilor de la urechea vacutelor) pe care nu puteam să o scot… şi m-am dus repejor la recepţie la Hanul Piraţilor şi nebunia momentului şi zgomotul mării m-au făcut să mă prezint Dirty Bess Rackham… Probabil doamna plinuţă şi zâmbitoare de la recepţie a văzut multe la viaţă ei şi doar a clipit rapid şi a întins o mână spre buletinul meu… atunci mi-am zis în gând că m-a recunoscut!
În 30 de minute era întuneric dar eu eram întinsă în nisipul rece respirând mare prin toţi porii. Ţigară de foi cu aromă cherry nu am fumat-o decât pe jumătate alergând copilăroasă un căţel mic şi zburlit şi un pisoi alintat şi jucăuş, aciuaţi prin camping pentru mâncare…
Şi pentru că marea m-a ţinut minte mi-a arătat valuri nu atât de mari încât să fie periculoase dar destul de mari să fie fun de innotat prin ele, vânt nu atât de tare să-ţi zboare cartea din mână dar destul de tare să fluture încet umbrela şi bronzul să ajungă peste tot, nori nu atât de numeroşi încât să ţi se facă dor de soare dar destul cât să le mulţumeşti pentru răcoare, ploaie de dimineaţă nu atât de lungă încât să-ţi strice vremea de plajă dar racoroasă cât să-ţi spele cortul şi maşină înainte de plecare…
Şi am văzut la mare oameni frumoşi ţinându-se de mână şi confundându-şi bronzul, femei frumoase innotand cu bucurie nu ferindu-se preţioase de stropii de apa sărată, copii mici cu lopăţele şi plângând că mai vor în apă deşi dinţii le clănţăneau de frig…
Şi am încercat în două nopţi şi două zile să trăiesc cât mai mult la mare…
Costineşti arată la fel… mi-a adus aminte de studenţie… am mâncat hamsii prăjite şi am făcut poze la obelisc… E plin de aer tânăr acolo…
Mamaia e pretenţioasă şi frumoasă cu palmieri şi maşini retro (era o expoziţie)…
Neptunul mi-a amintit de biletele pe care mi le făcea rost tata sau de taberele în care mă întâlneam cu Mihaela Rădulescu în holul hotelului sau la piscină…
Şi finally Vama Veche cu linişte şi muzică bună, plină jumătate cu oameni care nu au ce caută acolo şi cealaltă jumătate cu oameni care nu ar mai trebui să plece de acolo…
Am visat, am cântat, am innotat, am citit si m-am bronzat…
Ma voi intoarce luna viitoare… promit!

Umbrela, cartea, lotiunea, papucii si prosopul meu.

Universul meu preferat.

Nisipul, marea si norii m-au adoptat.

AAA…nu suport centura pe pielea arsa… amenda???!!??… oh, glumeati? Multumesc.

Masini retro