Bărbaţi frumoşi pentru indragosteli lejere găseşti oricând. Mai sclipitori şi galanţi, inteligenţi şi alintaţi sau doar să rezoneze pentr-un timp cu tine. Scurt timp. O oră, două, trei.
Prieteni buni care să te-nţeleagă nu găseşti. Deloc sau poate unul. Şi ăluia îi dai cam tot, susţii ambiţia şi scopul său în viaţă şi îl trimiţi să şi-l îndeplinească ca mai apoi să aibă ce să-ţi turuie la telefon ore întregi sau în mailuri lungi entuziaste la 4 dimineaţa.
Mi-e bine până mă întrebi tu dacă mi-e bine. Pentru că te-am şi te-a iubit şi ţie nu îţi pot răspunde sincer da. Brusc după ce mă-mbratisezi realitatea se transformă şi nu mai sunt bine. Mi-e dor de el, de siguranţa care o simţeam în preajma lui, de modul cum mă/te/ne proteja. Şi-aş vrea să-l ştiu plimbându-se cu tine prin zăpada sau învăţând turbat pentru examene în blocul lui înalt din capătul oraşului sau chiar hălăduind prin sala mare în pauze decât să conştientizez cât de departe e. Nu, nu-s bine după o zi de deja-vu-uri teribile când mi-ai sărit în gât, când Cristi în mijlocul concursului Broadcast Yourself juca CS sau când m-am ghemuit pe caloriferul fierbinte de la etajul 1.
Nu, nu sunt bine deloc. Vorbesc cu mine-n gând toate prostiile din lume şi am ajuns să nu accept pe nimeni altcineva pe motivaţie de standard. Ieri holurile erau goale chiar dacă forfoteau. Acum te înţeleg.
Nu, nu eram acolo pentru MAC-urile de pe birouri, pentru nametag-ul cu Adobe ce-mi flutura la gât să mă întrebe toată lumea cum dai luminozitate în Photoshop, pentru spoturile amuzante, pentru reclama mea sau pentru cineva anume. Eram acolo pentru că cel mai bun prieten al meu a inventat concursul ăsta acum doi ani. Pentru că pentru mine, concursul asta înseamnă el şi-nseamna noi. De la concursul asta, împreună am fost, organizat şi premiat multe evenimente. De la prima ediţie.
Nu, nu sunt bine. Mai mult de treisferturi a plecat cu el. Şi n-o să înţeleagă nimeni niciodată la ce nivel mi-e dor şi de ce nimeni nu-l înlocuieşte. Cristi a fost puţin mirat primele 15 ori când îl strigăm fără motiv din uşă sau din celălalt capăt al sălii şi-apoi a realizat că-mi face bine şi s-a supus destul de serviabil solicitării mele total neimportante. M-a acceptat şi asta m-a ţinut în viaţă 8 ore în aceleaşi săli.
Si partea buna. Cristian (dupa ecuson). Ale. Wilson (!! House’s Wilson… yeah, I know him), Alina (mmhmm), Mike (Adobe Mike… un fel de Bond. James Bond), strudelul de la Geo, cartea de la Sofie, lupta pentru pixul verde si ochii albastri (exact invers).
Îmi amintesc de frageda-mi pruncie, când am fost la prima ediție de broadcast yourself. Și aveam eu tricoul cu huge metal fan, despre care am aflat că e cu chuck norris. șȘi vai ce frumos a fost, de am reușit eu uimitoarea performanță să stau atâtea ore acolo.
În ultimul timp înțeleg foarte bine ce scrii și chiar n-am de ce.
Ai de ce. Pentru ca si tu ma cunosti si-accepti. Si tu esti departe. E un fel de cauza efect. Ma cunosti, ajungi departe :)… kiddin'
Tu ai din mine/noi mai mult decat oricine altcineva… de aia!
De aceea ne indragostim atat de des si iubim atat de rar. Cat despre locuri care starnesc amintiri, nimic nu e mai frumos si dureros in acelasi timp sa faci singur/a lucruri pe care le faceati impreuna, lucruri care te umplu cu gesturile, zambetul, mirosul, vorbele celui ce lipseste. Si nu ti-e bine, dar ti-e mai putin rau decat sa uiti rutina care va facea fericiti si decat daca ti-ai refuza acele lucruri. Si-apoi e mai bine sa suferi pentru ca ai iubit sau pentru ca iubesti decat sa nu iubesti.
adevarat fiecare cuvat.
Mi-e dor de perioada liceului.