Andries – Seara, Poaie, Parc
Asculta mai multe audio Muzica
Scriu posturi sincere în gând. Aproape zilnic. Cuvintele nu îmi lipsesc ci liniştea de a le scrie.
Există un complot. Acela al oamenilor care nu mă înţeleg, complot cu ţinta de a mă schimba, normaliza doar pentru a mă înţelege. Sunt totuşi oamenii care mă iubesc, culmea, şi-aşa.
E dureros să-ţi conştientizezi într-o dupamiază, curăţând cartofi, vârsta. Care, apropo, e cea la care, dupamiaza, e normal să cureţi cartofi. Aşa am început să urăsc să curăţ cartofi. Într-o dupamiază.
O mandarină dulce, aşteptându-te, face cât un sms dimineaţa devreme dintr-un maxi taxi prea aglomerat.
De-a lungul vieţii, în diverse momente şi locuri, atât de diferite momente şi locuri, fiecare reuşeşte să întâlnească şi cunoască oameni pe care să-i poată iubi atât cât fiecare crede că ar trebui. Oameni speciali. Mai târziu în viaţă ar trebui să conştientizăm dorinţa şi bucuria de a-i vedea pe toţi, grămadă, în acelaşi loc, sub ochii noştri. Şi minunat ar fi să se înţeleagă. Să-şi recunoască unul altuia sclipirea. Eu am avut ocazia şi şansa. Unui sentiment unic. Vreau să fiu sigură că fiecare dintre ei ştie cât de mult înseamnă pentru mine. Le-o spun. Zâmbindu-le tâmp din colţul celălalt al camerei, strângându-i în braţe, depănând amintiri vechi şi sentimente renegate, bând whisky în nopţile cu lună plină, ţinându-i de braţ şi privindu-i în ochi.
Îi preţuiesc atât de mult încât în clipele de singurătate autoimpusă şi necesară am grijă să îi regăsesc într-o poezie scrisă pentru mine, o bomboană pe băţ, un acvariu cu peşti coloraţi, o carte neterminată, o însemnare într-un jurnal atât de vechi, o melodie permanentă în playlist sau doar adulmecând încheietura mâinii mele drepte.
Sunt oricând gata să iubesc oameni speciali care îmi văd şi-acceptă adevăratul meu ritm şi nu-mi impun roluri externe.
Renunta la cartofi si incearca o gutuie dupa-amiaza. Zambesc, m-am regasit printre randuri
dintotdeauna ai fost printre randuri
ah, ador mandarinele parfumate :x
iar pe tine te pretuiesc si o data la 5 zambete unul e pentru tne. un sfarsit minunat de toamna iti doresc.
>:D<
Multumesc mult… intotdeauna ai cuvinte frumoase, imbratisari si zambete pregatite…
pe mine mă obosesc oamenii noi…parcă nu-s precum cei vechi. am conchis eu într-o zi că oamenilor noi le tot povestești despre trecut iar celor noi despre viitor.
E o artă să știi să-i ții aproape pe aceia care sunt cu adevărat valoroși… dar cred că valoarea lor vine tocmai din faptul că vor fi acolo mereu.. așa subtil, fără a-i observa.
Da, Ioana, de asta sunt valorosi… ca au ramas langa noi… si nu pentru ca am stiut sa-i tinem langa noi… raman doar cei ce ni se potrivesc sufletului, cred…
bineeee simo, in sfarsit te ai dus si tu la intalnire ç)))