Ce ar trebui să fac ca să te pierd.. să pleci… să dispari de lângă mine?
Te poţi ascunde şi preface într-un joc sau te poţi pierde mimând răspunsul. Hai să ne jucăm. Descoperi intenţia, descoperi existenţa motivului în refuzul categoric, descoperi problema în tremurat şi umbra bruscă pe privire. Gradul meu mic de implicare îmi permite sinceritatea. Şi distanţa de contemplare. Zâmbetul tău relaxat trădează linişte şi ţinte atinse. Trădează un soi de împlinire. Ceea ce atrage. Cam în aceeaşi măsură în care atrage o privire pierdută şi oarecum neîmplinită.
Sfârşit de săptămână prea plin. Nevoie de linişte. Prea multă socializare îmi confuzeaza simţurile. Exagerez de amorul artei. Primesc reacţii frumoase. Şi interpretări exagerate. Sunt oameni care îmi plac. Nu-i disec pe ei sau imaginea lor ci îmi interpretez propria mea reacţie la imaginea lor. Lucru care sunt îndreptăţită să-l fac. Îmi place să mă pierd într-un vârtej de senzaţii.
Şi-apoi să luăm viaţa în piept, să iubim împreună sau separat, să fim cei mai buni, să facem tot ceea ce toată lumea spune că nu vom putea, să călcăm în picioare fiecare checkpoint şi să desenăm cu cretă fiecare km parcurs înspre unde vrem să ajungem.
“For you and for me the highest moment, the keenest joy, is not when our minds dominate but when we lose our minds, and you and I both lose it in the same way, through love.” A. Nin
Când fac un plan de distracţie copilărească sunt oameni care-mi vin imediat în minte ca şi companie. Şi ăsta e un mulţumesc lor nu un compliment. Când fac un plan de participare la un eveniment sunt oameni care-mi vin instant în minte ca şi companie. Mulţumesc şi lor. Când spun sau gândesc dragoste sunt oameni care mă inspiră. Reverenţă. Când povestesc unde mă văd peste cinci ani, încep cu tine.
M-am deschis puţin cam mult. Mă închid la loc.
I feel the same way as the rest of you. With my fingers, mostly.
Diseară beau o bere pentru ziua lui Cip. Şi-apoi mâine…
si eu am avut un sfarsit de saptamana agitat :(
:) sfârșiturile de săptămână agitate sunt cele mai bune opțiuni. lipsa agitației obosește mai rău, de regulă :)
m-a molipsit de ceva vreme cineva c-un mod autist de socializare si mi-e dor de companie in liniste, de lume care sta si tace langa mine, de activitati lenese si doar schimb de priviri, de voci calde si incete si miscari in reluare…
tacerile care vorbesc frumos sint cele mai linistitoare:).. cu o muzica sudamericana in surdina.. o bere, doua, trei, alune, si un om alaturi, care poate intelege din toate durerile si idealurile lumilor:)..asa trec zile din viata noastra..
Florin, "cu un om alaturi, care poate intelege din toate durerile si idealurile lumilor" asa vrem toti sa treaca zilele din viata noastra..