Saltele moi de gânduri negate, zile în şir mângâind şi zâmbind, momente awkward şi discuţii temute, invidie lejeră şi oameni prea destepţi. Şi noi.  

 Când iau pauză scriu, când nu scriu, iubesc, când nu iubesc mi-e dor, când nu mi-e dor, zâmbesc trist. Adun amintiri sau îndeplinesc dorinţe foarte vechi. Momentele alea în care eşti exact acolo unde îţi doreai de mult timp, făcând exact lucrul pe care ţi-l imaginai că ai să-l faci, lângă oamenii cu care ţi-ai conturat dorinţa ani de zile, poate, în urmă. Momentul în care realizezi că fericirea momentului e dublată de dorinţa împlinită. Şi-apoi nu mai contează berile fără număr, muzică bună, mâinile tale în mănuşile mele, zâmbetul alintat sau buzele unui prieten bun. Contează doar ziua, seară, oraşul, momentul. Noi. Şi când asta e evident şi zâmbetul tuturor e relaxat, atunci mi-e drag tare să te strâng în braţe, femeie frumoasă, să te privesc cum îmi dansezi doar mie în nebunia de oameni, să te feresc de câţiva ameţiţi ce tulbură mulţimea ce dansează şi rămân de fiecare dată înmărmuriţi când trec pe lângă tine, să număr momentele în care mi-ai strâns mâna în mâna ta, să adun zâmbetele care erau doar pentru mine, să mă simt mândră de fiecare şuviţă a ta de păr.  

 Când împarţi o dorinţă-n trei, teama se multiplică, ruşinea e frumoasă şi satisfacerea mult mai rapidă. Când împarţi o teamă în trei, dorinţa se multiplică, ruşinea dispare şi satisfacerea e mult mai rapidă. Când împarţi o ruşine în trei, înveţi să doreşti şi iubeşti fără teamă.  

 Despre ochii tăi nu spun nimic. Ţin doar pentru mine. Şi el. 

 În plină iarnă, Vama Veche cu Vara asta a făcut sens.