 |
| (tumblr) |
În ziua de azi nici anonimii nu mai sunt ce-au fost. Nici prietenii. Nici balanţele, alea ce folosesc echilibre dezechilibrate să compare compromisuri.
Pentru că eu încep cu E sufăr deschizându-mă. Iubesc la fel. Pentru că tu începi cu I, suferi închis în tine şi iubeşti la fel. Soluţia fatală e ca eu să sufăr sau iubesc închizându-mă în tine. Stupid. Un fel de-a spune că nu mai spun nimic.
Cât de bine trebuie să cunoşti un om ca să îl recunoşti într-un comentariu anonim?
Duminică, târziu în zi, … mi-am uitat continuarea gândului că te-ai uitat frumos la mine muşcându-ţi buza de sus… şi-apoi genunchiul meu.
Şi-apoi, nici aragazele nu mai sunt ce-au fost, nici slutele linguri de lemn, nici filmele despre Facebook sau Cracks văzut în parc şi soare.
Sunt liberă. Puternică. Iubită. Şi mă ascund după un blog.
Prove me wrong.
Trebuie sa simti un om ca sa-l recunosti dupa un comentariu anoninim. Sa-i simit exprimarea si posibila incercare de a nu se exprima ca de obicei.
Nu te ascunzi, exprimi, exprimi altfel decat altii.
de acord cu Un trup, noi nu ne ascundem, ne deschidem mintea si sufletul chiar, prin cateva randuri.