Când mă apuc să povestesc bucăți și amintiri din viața mea realizez subit ce multe și mișto am trăit. Unele mi se par incredibile și mie. E deranjant când oameni care nu mă cunosc sau înțeleg îmi asociază finaluri sau stări care nu mi se potrivesc. Mie sau oamenilor din viața mea.

Așa începea draftul deschis acum câteva ore dar n-am să-l mai continui că prea frumoasă a fost ziua asta. A început cu tonul tău de om serios în trei mesaje înregistrate mult după miezul nopții, a continuat cu o dimineață cu soare în care m-am trezit târziu dar la timp să străbat Clujul și să mă mir de primii copaci înfloriți și de piețele pline de narcise. Acum ronțăi alune nesărate și sorb dintr-un pahar cu suc de roșii. Îmi dau restart în câteva zile. De 1 aprilie pare un moment bun. Lejer ca o păcăleală. Ca acum mai bine de 15 ani cand m-a scos Marius în oraș să-mi spună că mă iubește. De 1 aprilie. Încă îmi amintesc cu ce eram îmbrăcată și unde am băut un suc.

Viața are un mod ciudat de a-ți da peste nas când îl ții prea sus. Miezul nopții de azi a trecut cu o palmă pe care mi-am dat-o singură. E timpul să mă gândesc la mine.

One milk coffee to go, please. Într-o benzinărie în Austria m-au înțeles. Într-un coffee shop mic din Germania, nu. Nici la recepția hotelului din Dortmund. Deși în germană sună cam la fel.

Ogh well, not today.

Liz