Sunt momente în viaţă când întâlneşti oameni surprinzători, neaşteptat şi brusc. Şi le recunoşti sclipirea compatibilă cu a ta. Ei riscă să te captiveze şi fascineze în aşa hal încât cu voia ta ajung să-ţi domine viaţa ta interioară sau cea socială. Cred că asta aşteaptă fiecare dintre noi. Omul cu sclipirea compatibilă care să ne dea peste cap universul ordonat şi să ne amestece întreg sistemul de valori. Dar şi ei sunt doar oameni. Şi oamenii vin şi pleacă. Sau rămân şi se transformă.

Dacă ai întâlnit până acum oameni surprinzători şi care ţi-au tulburat apele, conştient sau inconştient, aştepţi următoarea furtună. Ţi-o doreşti sau poate chiar o cauţi. Dar căutarea poate fi riscantă. Poate fi o amestecătură de Fata Morgana cu efectul Placebo şi care să lase golul mai mare în urma iluziei de umplere. Ca un joc de puzzle cu o singură piesă lipsă. Şi o găseşti. E exact forma care îţi trebuie. Dar mult, mult mai mică. Sau poate nu continuă desenul şi nu-l întregeşte. Deci e degeaba!
Cip imi zicea demult: Sau câteodată găsești o bucată chiar mai marea și atunci arunci puzzle-ul ce erai și reclădești unul nou, din temelii. Și așa oamenii aceia devin toată lumea ta, o lume mare, frumoasă, în care senzațiile sunt colectate în durere sau plăcere, niciodată calm. Găsești o piesă mai mare și te reclădești în jurul ei.
Şi-apoi te mulţumeşti să speri în existenţa oamenilor speciali. Sau creşti şi-nveti s-aduni senzaţii din orice. Devii mai înţelept, şi-nveti să-ţi exploatezi slăbiciunile şi plăcerile, să-ţi intensifici pasiunile şi adorările, să întregeşti puzzle-ul cu forme create special de tine.

Urmeaza un februarie pe care il vreau asa:

19 februarie 2010
I really don’t mind what happens now and then
Plutesc în derivă şi în stări de confuzie totală. Urăsc iubirile perfecte. Pentru că se termină. Dar le consum avidă. Ceaţa de-afară mi-a dat o migrenă insistentă. Tu faci terapie prin mesaje pe telefon cu mine. Ceai cald şi credit insuficient. Fac noduri colorate şi citesc o carte bună.
În viaţa fiecăruia trebuie să existe o persoană salvatoare. Acea pesoana care ştie, simte când suferi şi răscoleşte oraşul în căutarea ta. Care te găseşte cu ochii roşii şi umflati de plâns şi te săruta răcoros pe pleoape. Care te stange în braţe şi îţi spune că o să fie bine. Care te întreabă naiv de la ce e cheiţa atârnată de lănţişorul de la gâtul tău. Care te aude cum plângi isteric trântită în hol, lângă uşa de la intrare şi urcă câte două trepte odată. Care te ţine, apoi, o noapte întreagă în braţe mângâindu-ţi părul. Care ţi-aduce frezii în plină iarnă doar să te vadă zâmbind. Persoana care îţi ştie şi îţi împărtăşeşte pasiunile, care îţi înţelege privirea şi îţi vrea binele. Care ştie că, oricâte iubiri perfecte veţi întâlni de-acum încolo, oricâte iubiri separate vă vor îndepărta temporar, vei fi acolo şi va fi acolo. În lumea unde trăiesc persoanele astea nu există orgolii, miciuni şi răutate. Există doar sinceritate, încredere totală şi dragoste. Acolo se întâmplă cele mai frumoase iubiri, prieteniile perfecte şi abundă stările de fericire împlinită. Ajungem acolo doar riscând.

25 februarie 2010
I don’t fancy you, I really really love you…
Decât să stai jos, pe un scaun în autobuz, ţinându-mă de mână mai bine stai în mijlocul autobuzului în picioare salvându-mi echilibrul între hohote de râs. Mad driver, thank you! Azi am confundat lucruri. Un buchet de covrigei vanilaţi şi o pungă de ghiocei. Ochelarii mei s-au vindecat. Accent britanic şi expresii noi. Sid seamănă cu Harry şi Cassie cu Luna. Yeah, I know! Fredonari obsedante. Vreau să plutesc. If you like me, look up! If you like me, look up!
“Do you know what hurts the most about a broken heart? Not being able to remember how you felt before. Try and keep that feeling, ’cause if it goes, you’ll never get it back……..Then you lay waste to the world, and everything in it.” Not true.
“I know it’s love cause all you want to do is kiss him and stuff…brilliant stuff.” True.
Sid e genial.