Cine ești și de ce trimiți oameni la mine? a rămas vorbă. Din când în când îmi amintesc de salutul entuziasmat Bună ziua, m-am tuns!. Regionalisme de Botoșani amestecate cu regionalism de Cluj rostite cu accent gălățean: ‘minteni mai acuși oleaca’.

Dileme existențiale. Ajungi să ai ce ți-ai dorit și te stresează totuși un gust amar de nefericire. Trece cu gust dulce de grep copt. When it’s all said and done, will you have said more than you’ve done? Contează ce spunem. Contează cui spunem dar mai ales contează să ni le spunem noi, nouă cu voce tare. Iubești? nu-i o întrebare să te pună pe gânduri… Și-i preferabil ca răspunsul să fie întotdeauna Da.

—-

Femeile sunt rele și forțat complicate. Femeile sunt respingătoare la mod de a gândi și reacționa pe cât sunt de atrăgătoare la forme, înfățișare și parfum. Bărbații sunt frumoși și ușori. What you see is what you get. Nici un mister forțat și nici o prăpastie imprevizibilă. Doar spontaneitate copilărească și sinceritate chiar dacă uneori neexprimată în cuvinte. Bărbații sunt ușor de citit. Un bărbat gelos spune tare: sunt gelos, pe gest, pe om sau pe idee. O femeie geloasă nu spune ci doar îngustează ochii și coace răzbunări. Nu recunoaște că e geloasă. I-ar tăia din siguranța falsă pe care o afișează. Bărbații sunt copii orgolioși. Dar sunt puternici. Femeile sunt slabe și se cer ocrotite și câteodată eu obosesc să ocrotesc.

Mi-aș împarți povestea, casa, pisicile și gândurile cu o femeie frumoasă dar independentă, a mea dar trăind pentru ea, iubind înăuntru și realizând înafară nu invers. Cred că mi-ar plăcea să mă întâlnesc pe mine. Mi-aș împarți povestea, casa, pisicile și gândurile cu un bărbat frumos și independent. Care m-ar iubi și accepta dar ar privi viața în ansamblu. Nu oriunde ar privi să mă vadă pe mine, nu să privească el și să-mi mute și mie perspectiva cu forța spre încolo ci să privească prin mine oriunde vrea să ajungă. Aș fi transparentă pentru el. Poate ca o lentilă ce să-i clarifice sau blureze imaginea ca indicație a opțiunii mele nu că obligație. Vreau și cer omului de lângă mine doar sentimentul clar că e al meu nu dovezi cretine pentru public. Publicul vede și crede oricum cu totul altceva. Publicul vede și crede profile de facebook cu mine zâmbitoare chiar dacă poate îs depresivă de 3 zile. Publicul dă like și invidiază poze clișeu de cuplu nebănuind cât de bolnavă e de fapt realitatea.

Rar, nesperat și neașteptat rezonăm cu un suflet, apoi cu omul întreg și real, apoi ne-amestecăm pasiunile și viața. Nu ne schimbăm, nu ne sacrificăm și nu ne compromitem. Creștem iubindu-l/o. Rar ne împlinim perfect. Și știm cu siguranță că asta așteptam. Ni se întâmplă dacă lăsăm să se vadă cine suntem și nu căutarea sau așteptarea pe toată fața noastră. Atragem prin noi și prin poveste nu prin disperarea singurătății și țipătul după ajutor.

Ne-ar fi mult mai bine dacă n-ar exista nicicând așteptarea. Aș vrea să trăiesc fără așteptare. Dorul să se oprească la stadiul de căldură în piept și să treacă brusc la sentimentul faptului îndeplinit.

Oamenii vin când nu îi aștepți. Oamenii apar ca răspunsuri la întrebări pe care nu avem curajul să ni le punem. Și câteodată oamenii nu vin oricât de pasional îi așteptăm. Oamenii suflete pereche. După noroc.

Eu sunt norocoasă. Am fost de mai multe ori.