Scrisori scrise acum aproape 20 de ani… nu de mine, dar la fel le-as fi putut scrie si eu si oricine altcineva aflat la prima dragoste. Am trait aceasta poveste… doar privind-o de pe margine si fixand privirea celei ce le-a scris, si am retrait-o citind o mana de scrisori… de zeci de ori… petece de hartie cu formule de chimie pe spate si coli intregi cu initiala destinatarului lor…
Asa am invatat ce e dragostea… inca de cand varsta mea era o mare si frumoasa nota in catalog…
Ascultam secretele, zambetele si lacrimile acestei iubiri pe care nu o intelegeam atunci si eram nerabdatoare sa cresc si sa inteleg…
Nu e nimic neobisnuit, anormal sau imoral… toti am scris macar un biletel de dragoste si am formulat in gand declaratii cliseu ce credeam ca vor darama obstacole inchipuite sau reale…
Vorbesc (scriu!) de acea prima iubire care iti implineste atunci toate visele adolescentei pentru un timp si care inevitabil te raneste mai tare decat orice altceva de pana atunci din viata ta si fara de care nu te vezi existand. Te face sa juri ca nu vei mai iubi niciodata si candva in viata “cand vei fi
MARE” ii vei arata lui/ei ce a pierdut!! E acea iubire peste care, crescand,
treci definitiv din pacate si ramane atat
de adanc ingropata de realitatile cotidiene ale omului matur incat o
scoti la suprafata doar sub forma de gluma inofensiva
sau de salut ezitant si sobru cand o intalnesti peste
ani la colt de strada. Acum inteleg…
Respect aceasta iubire… respect dorinta de-a iubi pe care a nascut-o in mine…
Cred ca oricine poate inventa sau incerca sa scrie o scrisoare originala de dragoste
care sa castige concursuri FM…
acestea nu sunt asa, dar sunt reale… sunt sentimente profunde in
cuvinte simple nu invers…
Sunt mandra de colectia de coli galbene cu marginea stanga indoita,
foi din caietul de matematica,
foi ingalbenite din caiete studentesti, jumatati de coli de scris
rupte cu grija si chiar o copertade carton de la
un caiet folosit… scrise cu stilou chinezesc cu pompita, mult
dorit de mine atunci si chiar asezat
printre telurile mele in viata la vremea aceea sub forma: “Cand o sa
fiu mare o sa imi cumpar 10 stilouri ca asta si o sa le umplu
numai cu cerneala Pelikan!”
Asa am invatat ce e dragostea… inca de cand varsta mea era o mare si frumoasa nota in catalog…
Ascultam secretele, zambetele si lacrimile acestei iubiri pe care nu o intelegeam atunci si eram nerabdatoare sa cresc si sa inteleg…
Nu e nimic neobisnuit, anormal sau imoral… toti am scris macar un biletel de dragoste si am formulat in gand declaratii cliseu ce credeam ca vor darama obstacole inchipuite sau reale…
Vorbesc (scriu!) de acea prima iubire care iti implineste atunci toate visele adolescentei pentru un timp si care inevitabil te raneste mai tare decat orice altceva de pana atunci din viata ta si fara de care nu te vezi existand. Te face sa juri ca nu vei mai iubi niciodata si candva in viata “cand vei fi
MARE” ii vei arata lui/ei ce a pierdut!! E acea iubire peste care, crescand,
treci definitiv din pacate si ramane atat
de adanc ingropata de realitatile cotidiene ale omului matur incat o
scoti la suprafata doar sub forma de gluma inofensiva
sau de salut ezitant si sobru cand o intalnesti peste
ani la colt de strada. Acum inteleg…
Respect aceasta iubire… respect dorinta de-a iubi pe care a nascut-o in mine…
Cred ca oricine poate inventa sau incerca sa scrie o scrisoare originala de dragoste
care sa castige concursuri FM…
acestea nu sunt asa, dar sunt reale… sunt sentimente profunde in
cuvinte simple nu invers…
Sunt mandra de colectia de coli galbene cu marginea stanga indoita,
foi din caietul de matematica,
foi ingalbenite din caiete studentesti, jumatati de coli de scris
rupte cu grija si chiar o copertade carton de la
un caiet folosit… scrise cu stilou chinezesc cu pompita, mult
dorit de mine atunci si chiar asezat
printre telurile mele in viata la vremea aceea sub forma: “Cand o sa
fiu mare o sa imi cumpar 10 stilouri ca asta si o sa le umplu
numai cu cerneala Pelikan!”